Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1561 - 1570 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...
Ion Luca Caragiale - Doi academici
Ion Luca Caragiale - Doi academici Doi academici de Ion Luca Caragiale Istorică pereche – Așa prieteni, zic și eu! Ce legătură veche! Ureche jură-ntr-un Hăsdeu, Hăsdeu într-o
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nuÂmi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica ...
Ion Luca Caragiale - Excelsior!
Ion Luca Caragiale - Excelsior! Excelsior! de Ion Luca Caragiale Din nenorocire (sic) degeaba Moftul Român a îmbrăcat alaltăieri haina de doliu. Poftele străine au fost încătușate ! Românismul a fost salvat ! Legea pentru școalele profesionale prevede categoric că străinii săraci nu pot învăța vreo meserie. O strictă aplicare a legii pentru oprirea comerțului ambulant, și toți jidanii pârliți vor trebui volens nolens să se apuce de pungășie și de alte industrii mai mult sau mai puțin inevitabile într'o societate civilizată. Ca un corolariu dar la legea asupra școalelor profesionale, mai mulți deputați, de deosebite colori politice, vor depune din inițiativă parlamentară un proiect de lege pentru înmulțirea penitenciarelor, mai cu deosebire în județele de peste Milcov. La pușcărie străinii cari
Ion Luca Caragiale - Filozoful Blagomirea
Ion Luca Caragiale - Filozoful Blagomirea Filozoful Blagomirea de Ion Luca Caragiale Filozoful Blagomirea ține-n mână adevărul, Și de-aceea se muncește a seca tot călimărul Și-a schimba cerneala neagră într-un foc aprins defraze, Care-n veci de veci să deie întunericului raze Și să lumineze mintea robilor și celor șchiopi, Osândiți să rătăcească sau mereu să dea în gropi. Cât mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea! Dac-ar ști ce o așteaptă, negreșit că omenirea Ar veni la Blagomirea implorându-i să consume, În hârtie și cerneală, cât de mult, oricâte sume. Numai să-i arate-ntregul adevăr adevărat, După care pân-acuma ea-n deșert a alergat. Făr-această rugăminte, Blagomirea-ntr-una scrise, Până când - vai, țării noastre! - ochii-i pe vecie-nchise... Multe-s operele sale, cam vreo sută de volume Despre legile eterne și stăpâne peste lume, Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit Ca să spuie“Tot e totulâ€� și sărmanul a
Ion Luca Caragiale - Gheorghe Baronzi
Ion Luca Caragiale - Gheorghe Baronzi Gheorghe Baronzi de Ion Luca Caragiale Alaltăieri a încetat din viață, în etate de 83 de ani, Gheorghe Baronzi, cunoscutul veteran al literelor române. În lunga lui carieră, publicist neobosit, a scris de toate, atât originale, cât și traducții: poezii de toate genurile și proză asemenea, de la epigramă până la poemă și de la articol trecător până la dramă. În această arenă vastă a republicii literelor române, răposatul veteran a luptat cu toate armele, cu o egală bărbăție și cu o egală consecuență la jurământul ce-l făcuse muzelor, păsându-i puțin de lipsa succesului personal. Nici un mare succes îndeosebi, afară de urmarea cu credință nestrămutată a datoriei și legământului. Și câți, oare, dintre cei târâți în falangele unui Alexandru Machedon sau în cohortele unui Cesar pot să se înscrie anume în istoria strălucitelor isprăvi ale acestor cuceritori? G. Baronzi n-a fost unul dintre marii eroi ai republicii literelor române, e adevărat; ci unul dintre neobosiții legionari, și poate nu unul dintre cei mai puțin îndrăzneți; o dovadă e poezia de mai la vale, Cățelul pământului, al cărei refren ...
Ion Luca Caragiale - High-life
Ion Luca Caragiale - High-life High-life de Ion Luca Caragiale O țară eminamente agricolă trebuie să aibă un high-life. Ce este? ce numim high-life? Este crema unei societăți. Ca naștere? — nu. Ca talent? — nu. Ca avere? — nu. Ca onestitate? — nu. Ca bravură? — nu. Atunci... ca ce? Știu eu? Poți fi feciorul celui din urmă râtan; poți merita să fii hrănit cu paie; poți fi sărac lipit și incapabil a munci de două parale; poți fi o spurcăciune bună de aruncat în canal; un laș de cea mai deplorabilă speță — asta nu te-mpiedică de a face parte din high-life. Vei merge alături cu un descendent direct al cutărui cruciat; vei concura pe toți oamenii distinși la favoruri și onoruri; vei cheltui și vei trăi ca un mare rentier; vei putea arunca desprețul tău oamenilor de treabă și sfida pe orice brav. Și toate cu un succes desăvârșit. Cum asta? vor întreba nedomiriții. Iacă bine. Mergeți pe stradă, la Șosea, la spectacole, în magazine, în baluri, la București, la Constanța, la Sinaia, mergeți, vedeți și spuneți și dv. cum. Iată ce bănuim noi. Orice popor clasic ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
Ion Luca Caragiale - Identitate... Identitate... de Ion Luca Caragiale Stetesem două luni la țară, în Franța — zic la țară, cum zic francezii, fiindcă vila si mica proprietate unde mă găzduise prietenul meu Legrand se aflau la marginea unui oraș mare industrial și comercial; într-un ceas mergeam pe jos până-n centrul târgului, la CafĂ© Gambetta... Așteptam acum bani, ca să mă-ntorc în patrie. Într-o seară, iată primesc un cec de 350 de franci. A doua zi dimineața, merg în oraș, la sucursala locală a unei mari bănci din Paris, și mă prezint la guichet cu cecul meu. Impiegatul se uită bine la cec, apoi lung la mine, și zice: — Hârtiile dv., domnule... — Ce hârtii? întreb eu. — Hârtiile dv. de identitate... Mă caut în buzunar, să scot portofelul cu pasaportul și cu alte hârtii... Caut... caut... Am uitat portofelul acasă la țară. Zic: — Domnule, iată, poftim scrisoarea prin care mi se notifică trimiterea cecului la adresa d-lui Legrand, unde locuiesc de două luni, aci, afară din oraș... Portofelul cu hârtiile mele l-am uitat acasă; în orce caz, nu gândeam că or să-mi trebuiască din momentul ...
Ion Luca Caragiale - Infamie...
Ion Luca Caragiale - Infamie... Infamie... de Ion Luca Caragiale Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el. — Amice, bunul meu amic — zic eu — te rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... — Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așează la biroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: — Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: „Iubite ...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...
Ion Luca Caragiale - Ion... Ion... de Ion Luca Caragiale Pe un zăduf de nămiez, la un han, cum erau în vremuri hanurile, a poposit un flăcău, drumeț sărac, ostenit și prăfuit. Cum a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea și s-a așezat cuviincios pe o laviță, la un colț de masă subt umbrar, unde ospătau călători mulți, care treceau unii la deal și alții la vale; și a cerut hangiului să-i dea și lui un sfert de pâine, brânză și o bărdacă de vin mai ieftior. Stând așa la un loc cu atâția inși, l-au întrebat unul și altul: cum îl cheamă, dincotro vine, încotro se duce, cu ce rost și daraveri, dacă are părinți și rude; în sfârșit, cum fac toți drumeții când se întâlnesc care de pe unde. El le-a răspuns bucuros... că pe el îl cheamă Ion; că mai are o soră gemenă, cu care de mititel nu s-a putut împăca; iar părinții, văzându-i că necontenit se ceartă, și, cu cât cresc, din ce în ce mai rău se ocărăsc ...