Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PAR��I
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 1002 pentru PAR��I.
George Coșbuc - Supțirica din vecini
... ei mici și moi, În ureche-o vorbă-mi spune, Râde lung și fuge-apoi. Pieptul plin cu mâna-l ține, Strâns îl ține, Că-i piept tânăr și mereu Ar sălta, și-n salt e greu. Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! De viu la tine, Mă săruți și nu mai vreu! Eu o chem și ...
... nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul ...
... ți, puternice, palma Și-oprește-ți tabiile-acum! Cuvântul ce-odată fu zid Când vrut-au nizamii să fugă, Azi lor li se pare că-i rugă S-alerge mai iute spre Vid. Ai aripi, grăbitule vânt, Tu șoimule,-a cerului cale! Fă locuri oștirilor tale, Să intre mai ...
Vasile Aaron - Reporta din vis
... vis Reporta din vis de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Cel avut și scump nimica nu are, Deși a avea ceva i se pare Căci nu el domnește, domnește averea ; Aceasta-i scurtează anii și puterea. Să lasă nebunul de foame să moară Numai să nu piarză ceva din comoară. Pîntecele-i
... încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n ... gâlcevitoare foc. În dreapta, la rând, pe crengi deosebite: Roșcata, Bogheta și Cucuieta; bune fete, dar prea își scoteau ochii de la el și prea i se țineau de urmă. Cel puțin Berca, de pe creanga cea mai de jos, văzuse că n-are încotro și-l lăsă în pace. Dar ... ou și cu un cucui mai mare decât ea întreagă; îi place cum merge înfiptă, cu capul țanțoș, tremurându-și uneori moțul, ca și cum i-ar fi tras luarea-aminte: „Ghidi! ghidi!â€� Dar unde-i? Atunci un foșnet ușor de aripi îl făcu să ridice ochii; drept deasupra lui, Puica, șireată, întinse gâtul și, pe când celelalte visau încă, ștrengăriță ... găinile care dormeau și zise Puicei: „Ce frumusețe dumnezeiască, dragă! Și proastele astea dorm.â€� Apoi plănui o ghidușie: făcu Puicii cu ochiul, dându-i ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată ... privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe vîrful catargurilor flamurile bat amintindu-i victoriile lui trecute. Tropote de cai răsună, lumini fugare trec și se mută pe chivere și coifuri, epoletele ard în soare. Și lîngă el, iată ... cuvîntul de judecată, e jilțul lui părăsit la Cetatea Neamțului, de unde a plecat într-un ajun de bătălie. Pete roșii de sînge i se zugrăvesc dinainte, capete tăiate bolborosesc în agonie, chipuri viclene de boieri se adună în sfat, soli cu haine prăfuite apar, și el nu mai ... care ei îl cîntă, cu toate acestea, el îl cunoaște, e cîntecul străvechi pe care îl cîntau oștirile lui, e tot același cîntec, și auzul i se înfioară ascultînd : Hai, frați, hai, frați, La năvală dați, Țara v-apărați. Dar pînă să prindă bine cuvîntul, o suflare de vînt venind a ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... drumul mare peste șanț la stânga, să dea de o potecă de vale. Nașu-său îl vede; apucă și el peste șanț la dreapta și-i iese țiganului în față... - Bine, mă fine, mă ocolești, ai ? - Cum să te ocolesc, nașule ? - Păi, cum mă văzuși, lăsași drumul drept și o apucași ... spune ! - Și vreo patru găini... - Aoleu ! și patru găini ? - Da; și zice, că tu l-ei fi știind de urmă... Ce zici, fine ? - Ce să-i zic, nașule... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă. - Cum să sboare, mă ? - Păi, dacă-i pasăre ? - Pasăre, pasăre; dĂ¡ curcan și găină ai văzut tu să sboare așa departe ? - Ba, n-am prea văzut... DĂ¡ bine, că-mi aduseși aminte ... dĂ¡... - Ia ascultă, mă țigane; ia, să lăsăm vorbele de clacă în mijlocul drumului, că văz, că te grăbești și tu... - Mă cam grăbesc, ce-i drept... - Când ai de gând să-mi plătești datoria aia, că prea o cam facem uitată ?... - Uite, vezi ?... Și mai zici, că te ocolesc... D ... după mature desbateri, să se'nțeleagă asupra modului de pune odată capăt unui scandal public, de care nu cei d'întâi sunt cumva vinovați. - Domnule,
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două zile locului. Apoi praful era cel mai mare dușman al ei. Firul de praf ... de nălucă, se pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau în ogradă. Tînjitoare ... de rîndunică să-și fi lipit cuibul sub vreo strașină. Uscată și dreaptă, ca sculptată dintr-un lemn străvechi așa era mătușa, și anii nu-i puteau domoli hărnicia. Ca o floare stranie, ținînd pămătuful în mînă, umbla, și pe unde-i călca pasul, precum se iau dihăniile după vrăjitor, așa umblau și mobilele după dînsa. Foșnind trecea rochia ei ca un val obosit, pe parchete, și ... singura mobilă ce a stat nemișcată vreodată a fost desigur numai sicriul, căci moartea plictisită de atîta mișcare într-o zi ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... în sus: - Giovannina, adă un ștergar pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi dă drumul în jos și dispare în întuneric. - Asta-i Giovannina, fiica mea. Cât e de sperioasă! și-și șterse cu dosul mâinii mustățile-i țepoase. Signori, în astă-seară cinăm împreună! Du-te, Giulia, și pregătește cina mai repede! Signorii-s italieni, oameni de-ai noștri, Giulia!… Signora ... viță sălbatică. În cerdac e așezată masa, iar de sus, din tavan, atârnă lampa. Ce fericită idee de a cina în cerdac, unde-i așa de răcoros și unde Transmontana se joacă cu frunzele! Eu stau față în față cu Giovannina și-i privesc gropița din bărbie, ochii, ciudații ochi, și buzele ce par tăiate cu un pumnal. Ea ține privirile pironite-n pământ și rar când rostește câte o vorbă. Ochii! Bată-i pârdalnicul de ochi, că-s prea neastâmpărați, când îi ridică în sus! Când râd, când devin serioși nevoie-mare, însă așa de comici că mai ... către bărbatu-său și zice: - Cât de bine seamănă signorino cu Girolamo! Numai mie îmi ziceau signorino, de ce, nu știu. - Ce zici, Vacano, așa-i că- ...
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
... Pe de altă parte, un om poate foarte bine să fie vesel de la natură și, totuși, să nu aibă darul de a-i face și pe semenii lui să râdă. Și cu cât el, cel dintâi, râde mai tare de propriile-i glume, cu atât cei din jurul lui se lasă mai greu contagiați, mai greu convinși să râdă și ei. Când e vorba de un scriitor ... să provoace râsul se numește humoristică.â€� Se poate să fie așa, în englezește. În românește, însă, pentru ca o scriere să fie humoristică nu-i de ajuns să aibă numai scopul de a provoca râsul; ea trebuie să aibă și mijloacele, adică darul de a-l ... după care, dacă am avea absolut toate mijloacele de laborator la îndemână, să putem fabrica un cățel în întregime, cu toate ale lui, fără să-i lipsească un fir de păr? Tot așa stau lucrurile și cu humorul. Fără să-l putem defini, noi știm cu toții cam ce însemnează acest ... despre humorul anglo-saxon că e grav, despre cel german că e greoi și exuberant, despre cel francez că e ușor și spiritual..., caracterizări ce ...
Veronica Micle - Glasul durerei
... știe-a lor durere, cine știe dorul lor. Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă, cântă dulcea Filomela, și`n cântare-i o dorință Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin, Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin. Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce Pribegind cu-a sale doruri, și ... voce-a fericirii este, a fost și va fi mută, În viață-orice cântare ce cu drag ai asculta Ai ști că-i