Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE

 Rezultatele 1601 - 1610 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.

Friedrich Schiller - Cuvintele credinței

... — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și ... Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai demult l-au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta ... trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură, Și cel ce

 

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului

... ar putea grăi, ca să adeverĂ©ze cu ce bucurie și veselie s-au umplut acei doi luminați proroci, când pre Domnul și mântuitoriul lor, de carele multe prorocise, nu numai în trup, ci și în mărire și în strălucire îmbrăcat l-au văzut? Că de vrĂ©me ce s-au învrednicit aceștea a-l vedea și a-l auzi pre domnul Iisus, de care ei de mult doriia ca să-l vază și nu numai ei ce și toate neamurile, cu ce gură va putea neștine să grăiască cu adevărat bucuriia lor și mai vârtos că dintr-atâțea părinți și proroci ai legii vechi, numai ei s ... să bucura de acĂ©stia cât în locul bucuriei ce era înaintea lui, răbda crucea de-l munciia și bătăile de-l căzniia și spinii de-l încrunta și durorile sufletului de-l chinuia, de care chinuri asuda sudorile cĂ©le crunte, negândind nimica de rușine. Că de au părut lui Iacov puțin 7 ani a sluji pentru Rahila, logodnica lui, de dragostea ce ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna

... Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările ... mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori din soare Și la brâu un fluierel? El e viața vieții mele. Pentru dânsul am venit Printre flori și printre stele ...

 

Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul

... să dispari din lume Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!“ Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie, Mișcând coama-i de codri, ca leul de mânie, Și-n clocot lung răspunde: „Balcane, -a ta trufie Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie. Nevoie ai de-o cârjă ruina-ți s-o supoarte, Căci ești, acum, sărmane, ajuns la prag de moarte. Ai fost odinioară gigant prin înălțime, Amar prin fanatismu-ți, puternic prin cruzime! Ai revărsat pe lume și groază și rușine Și te-ai ... sânge pân' ce-ai dat pept cu mine. De-atunci au trecut seculi! ... Strivita omenire S-au deșteptat, și numai tu stai în adormire, Ademenit de visuri nebune și trufașe, Făr-a pătrunde norii care te țin în fașe! Orb urieș! cu cârja tu genele-ți ridică Și vezi ... a tale poale cât umbra-ți e de mică! Ești șters din cartea lumei, tu, care in vechime Stai rezemat în somnu-ți de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Legendă

... Ştefan Octavian Iosif - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat.    Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari ... au zis: «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat ... Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de

 

George Coșbuc - Legendă

... George Coşbuc - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat.    Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari ... au zis: «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat ... Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de

 

Vasile Alecsandri - Moțul și secoiul

... Vasile Alecsandri - Moţul şi secoiul Moțul și secoiul de Vasile Alecsandri MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Nu tot trage-n carne vie Și mai trage-n cea pustie. Nu tot bate-n pieptul meu Că ... Secuiule! Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte, Ori un plumb vrăjit în piept, Să te duci în rai de-a drept? MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu ești tare, eu sunt tare; Bun e Dumnezeu și mare! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea. ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Eu sunt tare, tu ești tare, Dar ți-e lauda prea mare! De-alde tine, fătul meu, Mulți viteji ucis-am eu. MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Sai din munte, dă-te-n vale, Ca să-mi mai scurtezi ... ta! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Nici eu să robesc la tine, Nici tu să robești la mine. Vrei, nu vrei dintr-un cuvânt? Că te sting de pe pământ! MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu n-ai nume, tu n-ai țară, Asta-i patria maghiară. Tu se cade să-mi robești, Căci ... om încă nu ești. ROMÂNUL Puiule, Secuiule, Na! te du pe ceea lume Ca să afli de

 

Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

... Zac. 2. Domniei lui Aron-vodă cu cale i-au dzis că au fostÅ­ cumplită, că așè au fostÅ­, desfrînată domniia și nediriaptă foarte, cît de răul lui, ce era fruntea boierilor fugisă mai toți în Țara Leșască. Zac. 3. Să sfădiia și pre acele vremi domnii de Ardeal cu Crăiia Leșască, care de care să cuprindză țara, să fie suptÅ­ ascultarea sa. (Domnilor de ArdealÅ­ dzicem crai ungurești; eu să le dau acestÅ­ nume nu pociÅ­, că ei crai nu sintÅ­, ce direpți domni sau cnĂ©dzi. Iară și Ardealul tot de Crăiia Ungurească au fostÅ­ și tot o țară, ce după ce au ruptÅ­ o parte Împărățiia Turcului, cu Buda și altă parte de crăiie au cuprinsÅ­ Neamțul cu Pojunul, unde sta și cununa Crăiei UngurĂ©sti s-au osebit acestÅ­ unghiÅ­ și s-au aședzat suptÅ­ cnĂ©dzi ... șii. Și de acolo, iară încet, sprijenindu-să de năvala tătarîlor, au venit iară la loc între băști, că trimisesă Zamoyschii totdeauna trîmbițele să dzică de întorsÅ­. Zac. 11. Nu dormiè Ieremiia-vodă, ce, de ave și în leși nedejde, iară dindată au agiunsÅ­ la hanul și de

 

Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane

... Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane O adunare de trii cocoane de Nicolae Dimachi Informații despre această ediție     â€” Ia vezi, zău, ce minunat     Fustanlic mi-am cumpărat.     Și-n credința că nu-i scump     Patru lei cotul și-un tult     Mai ales pe veresî     Fără-a ... a mai puni vadè.     Di poftești și dumneata     Singură eu ți-oi lua.     â€” Ehei, soro, de voiești,     Să mă mai îndatorești     Cu-așa facere de bine     Cumpără-mi și pentru mine !     â€” Pre bine, acuș voi zice     Numai de mi-a mai aduce !     Și ți-oi faci-atunci de știri     De-i veni la tîrguiri.     â€” Ia tăceți, acum ajungă !     Ce atîta vorbă lungă !     Vino-ncoace, tu nevastă     Să privim noi la fereastră,     Că s-aude duruind     O butcă hodorogind.     â€” Mări, dă-o la nevoia ... vezi, bade, că la toate     Îi mai mult decît să poate.     â€” Lasă-l la bată-l pustia,     Că-mi umplură mișălia,     Că nu știi ce-o mai făcut     Ghețului Lapte-Bătut ?     â€” Oh, dar, soro, cum de

 

Ștefan Octavian Iosif - Cârlova

... Ştefan Octavian Iosif - Cârlova Cârlova de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Văzut-ați voi, cînd primăvara vine, Acele flori plăpînde, delicate, Care,-nflorite-abia, mor împăcate, Vestind albastrul zilelor ... Solit a fost de armonii divine Ce-au fermecat o clipă din ruine Tîrgoviștea cu vechile-i palate. Cu el venea o-ntreagă primăvară De cîntece, dar fu ursit să piară... Trist sol sfios al zărilor albastre, Simțind că moartea timpurie-l darmă, Aruncă-n zorii deșteptării noastre Întîiul glas de trîmbiță de

 

Gheorghe Asachi - Țăranul și fiii lui

... Gheorghe Asachi - Ţăranul şi fiii lui Țăranul și fiii lui de Gheorghe Asachi Sârguința ș-osteneală Pre om nu dau de sminteală. Un sătean înavuțit, Având zile-amu puține, Au chemat pre fii la sine Și așa li au vorbit: Vă păziți vodinioare A nu ... Nu cunosc locul chiar unde Acel aur se ascunde, Dar să știți că prin răbdare N-a fi în zadar lucrare. Săpați câmpul de cu vară, De la zori și pănă-n sară, Ogorul de-o palmă lat Nu rămâie nescurmat! Moare-apoi a lor părinte, Fiii zisa având în minte, Pre odorul să nu scape Câmpul tot ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>