Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru I

 Rezultatele 1601 - 1610 din aproximativ 3413 pentru I.

Emil Gârleanu - Voinicul!

... Emil Gârleanu - Voinicul! Voinicul! de Emil Gârleanu L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să meargă la târg. Apoi a-nceput să-i grămădească pe spate: o sarică — a ciobanului; două lăvicere — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să ...

 

Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei

... vorba numai de cuvânt, atunci n-am putea explica eminescianismul, pentru că cuvinte au mai avut și alți poeți, nu numai Eminescu... Se pare că-i la mijloc domnia cuvântului numai, pentru că acești eminescieni nu spun nimica decât cuvinte, chiar când parafrazează pe Eminescu; însă pricina eminescianismului nu-i pur și simplu cuvântul. Și -- observ în treacăt -- în această domnie nu numai a cuvântului, ci și a fondului, găsim noi ... expusă de noi în numărul trecut că: orice fond își are și forma corespunzătoare, căci, după analiza de mai sus, vedem că fondul eminescienilor nu-i deosebit, că ei împreună au un fond, ca să zic așa, colectiv, a cărui formă e a celui mai talentat, a ...

 

Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei

... discuta. Că arta poate avea și o înrâurire rea, ca și una bună, asta iarăși nu mai are nevoie de dovadă. Este însă chestia: care-i înrâurirea artei? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere ce este un artist. Un artist este un om care ... și dânsul. Prin urmare, va înrâuri asupra celor din clasa sa, căci numai aceștia vor fi sugestibili de simțirea sa. Se înțelege că aicea nu-i vorba de aparținerea, de fapt numai, la o clasă oarecare, dar e destul ca artistul să reprezinte interesele unei clase și să le întrupeze. Am ... orice preț să mai jertfească Venerei -- căci trebuie să petreacă; și nu va fermeca, nu va avea o influență sugestivă asupra unui muncitor care nu-i nici scurs, nici enervat, căci n-a făcut nici abuzuri și nici nu duce o viață trândavă și pentru care relațiile sexuale nu ...

 

Gelu Vlașin - Muka IV

... mare nici prea mică șade-n fabula mizeră o cucoană frumușică tremurând și ea stingheră că aflase dintr-o carte cu coperțile pliate că reclama-i dată dracu' și că-n zona alicante dintr-o spanie rotundă sau pătrată — mi se pare doi români au stat de vorbă la o ... copertă zâmbitor nu te cred îmi spune unul pe terasă la motor și-au făcut ceva fârtate au făcut s-au dus pe copcă unu-i îngropat la bellu altu-i

 

George Coșbuc - Șarpele-n inimă

... Veneau tustrei, Și-am stat puțin, și ce mai vrei? N-am voie nici atât, eu nu? Dar ce crezi tu, Și ochii să mi-i scot de-acu? Ai răsărit ca din pământ — Ei, Doamne sfânt, Îți sunt nevastă, soră-ți sunt, De nu mă lași din ochi mereu ... răspunde eu? De-aș fi jurat pe-un rai de sfinți, Tu, printre dinți, Mi-ai fi răspuns la toate: minți! Că și ce nu-i și nu-i, tu vezi! Te-nveninezi, Și toate câte-ți par le crezi! Și-am plâns și ieri, gândeam că mor Că-mi tot dai zor Să ...

 

George Coșbuc - Ștefan-vodă

... de ceară     Și nici plâns ca la-ngropări. Un copil ducea o cruce; și-ngânând cântarea sfântă După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port; Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac, și cântă. Ștefan își oprește calul și de milă se-nspăimântă     Cât de singur e-acest ... mână coiful, după mort încet se duce     Ca dup-un amic iubit. Sfetnicii și-oștenii țării stau mirați și n-au putere Să-nțeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie ... prieten ori dușman al meu, Om a fost, și-n ceasul morții noi să dăm ce se cuvine Omului. Iar unde merge, sufletu-i găsească bine     Și să-l ierte Dumnezeu! Și-n genunchi se roagă Ștefan, iar poporu-ntreg rostește În genunchi un Tatăl-nostru, și e sfânt ...

 

George Coșbuc - Apoi vezi...

... George Coşbuc - Apoi vezi... Apoi vezi... de George Coșbuc - "Câte fete mândre-n sat Toate țin cu tine" - Zic și eu! Și nu-i păcat, Ele știu mai bine. Când încep și eu să joc Intră junghiu-n fete Și s-opresc drumeții-n loc: - "Ăsta-i joc, băiete!" Voi săriți ca un ileu, Ici e șes, ici groapă - Apoi vezi! Frumoasa, eu, Voi, pe câte-o schioapă. Iar la plug de ... joc, și-arăt Că mi-e lumea dragă, Dar ca voi eu nu mă-mbăt Săptămâna-ntreagă. Ce-mi tot cânți de boi și bani? I-am găsit eu gata? N-aveam cas-acu cinci ani, Și-a făcut-o tata? Palmele, că-mi ard mereu, Capul, că mi ...

 

George Coșbuc - Cântec ostășesc

... plâns de mamă, Plânsul sfintei Românii! Tu ne vezi din cer, Părinte, Fie-ți și de noi aminte Că suntem și noi ai Tăi! Fie-i blestemat mormântul Cui își calcă jurământul. Și-am jurat pe cer, flăcăi! Lasă tobele să bată! Căpitane, du-ne-odată Unde-i foc și unde-i

 

George Coșbuc - Cântecul fusului

... orice-aș face, Nu pot să-l scot din gând. Îl cânt torcând la vatră Și-l cânt mergând pe drum Și nu pricep ce-i asta, Și nu știu, biata, cum? Adese stând la cină Simt lacrimile des, Nu pot mânca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vânt ... mers pe lunci, dar jalnic, D-a lungul peste lunci, Cum plâng și cântă toate! Și-n crâng m-am dus atunci Nu-i loc mai bun pe lume De plâns decât în crâng! Ah, toate plâng, și satul Se miră că eu plâng! Dar fusul e de vină ... mai bine! Ori loc eu să-mi găsesc Să pot să plâng cu hohot Nici asta nu-ndrăznesc! Că mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. Ah, seara, numai seara, Mă simt la largul meu, Că-ngrop în perne capul ...

 

George Coșbuc - Cornul

... singură colibă stă pacinică în văi. Și-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine și-a pierdut? Ea plânge că bărbatul în luptă i-a căzut. Și cei doi fii ai mamei căzură la hotar; Cel mic îi mai trăiește și chinul ei amar. Un fiu de ... sat! Măicuțo, nu e cântec de nuntă ce-aud eu! Vor fi ducând la groapă p-un mort, iubitul meu! E corn, iubită mamă, nu-i cântec de mormânt, Cunosc eu acest sunet și știu și acest cânt! Prin văi și munți cu vuiet întâi când a sunat, Ne ... morți și-au făcut rândul și-acum e rândul meu! E rândul meu, măicuțo, dă-mi armele din cui, Tirolul să mi-l apăr, să-i apăr munții lui, Acolo unde-n luptă vitejii cad mereu Rămâi cu bine, mamă, rămâi cu Dumnezeu! El grabnic află arme și-n noapte s ...

 

George Coșbuc - Faptul zilei

... George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie    Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin ... s-aprinde    Pe șesuri, pe drum. Și parcă străbate-o săgeată De-a lungul câmpiilor reci - O dungă de soare s-arată, Și-i crește pe șesuri lucirea, Și iată-l în toată mărirea    Puterii pe veci! Murmurul din dealuri pătrunde Prin văi, și din vale-n păduri; Ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>