Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU
Rezultatele 1621 - 1630 din aproximativ 3544 pentru NU.
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... Măriucă! Să te strâng, dragă, la sân, Ca s-astâmpăr al meu chin; Măriucă, te-am lăsat, M-am făcut țării soldat, Dar te rog nu mă uita, Nici, puică, te mărita, Ci să aștepți să viu eu, Ci să fiu mirele tău; Și să strângi bine inelul Ce ți l ... Își ia arma și țintește pe oaspe tocmai în piept; Și apoi furios strigă: “Spune, spune, cine ești? Spune dacă știi parolă! iar de nu, te culc aiceâ€�... “În zadar, răspunse umbra, cu arma ta mă-ngrozești; Când de moarte niciodată nu m-am speriat, voinice, Căci în cruntele răzbeluri mă-nconjura mii ca tine, Și buzduganul acesta îi culca pe lângă mine. Eu sunt Arbore, copile ... la carii mâhnit gândea, Uită și pe Măriuca, uită și căsătoria Cu tot sufletul se-ntoarce la sacra sa datorie. Apoi împrejur se uită; și nu vede nicăiere Acea cucernică umbră a hatmanului vestit, Căci ea zburase în ceruri, la a sa sălășluire, Lângă suveranul slavei, principul ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
... Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar ... cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se jură Că îmi vor bine și mă iubesc, Dar ei îmi ... sporesc. Tâlnesc frumoase ce mi se uită Cu ochii galeși, plini de amor, Dar mă înșeală, și-ntr-o minută Îndrăgesc iarăși alt trecător. Ah, nu vreau aur, nu
Costache Negri - Cîntic haiducesc
... a rămas alta pe-aice Decît să-ncarci ghintul bine Și-apoi la drumuri te-aține, Ca să vezi, cine mai vine. Căci faină nu mai ai, Nici galbeni poți să mai dai La cel bir din ist pămînt... Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt Sub țărîna de mormînt ! Eu prin ... Am lucrat la cel ogor Ca tot omul muncitor, Să fiu maicei de-ajutor. Dar m-am răzbătut de tot Și-a suferi nu mai pot Ocări, fiere și bătăi, Urgisind bieții flăcăi Și făcîndu-i din buni răi ! Săriți cu toți, măi băiați, Și-n dușmani din greu ...
Dimitrie Anghel - În furtună...
... stridente anunțînd îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste. Iubitorii de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frămîntările, ei singuri nu mai au hodină acum cînd obloanele toate pe la case sunt închise și fantasticul fum se risipește despletit de pe marginea ogeagurilor, înfrățindu-se cu ... ca o săgeată într-un praf de stropi argintii, urmărit de toate cenușiile aripi. Albe erau filele mele rămase pe masă ca și dînsul, și, nu știu pentru ce, nu puteam să mă liniștesc purtîndu-mi ochii de la dînsul la ele, precum nu știu de ce acea pasăre, simțind parcă adîncul gîndurilor mele, se răzlețea din cînd în cînd de stol și fulgerătoare venea cu aripa ei albă ...
... știind-o la locul ei, nemișcată. Mobile și portrete, oglinzi ori covoare pot să se miște și să-și strămute locul, și nici o bănuială nu se va ridica, atîta timp cît citadela de fier va sta închisă și cheile vor trezi încă un sunet sonor în buzunarul proprietarului. Dar proprietarul ... ca să risipească. Lumini și muzici întîmpinară amorul, mătăsuri îl îmbrăcară și miresme îi parfumară drumul, pînă ce mîinele tremurătoare, dibuind într-o seară lada, nu mai găsiră nimic, și întunerec iarăși s-a făcut. Și unde e întunerec, moartea mai degrabă își găsește drumul. Sătul și mulțumit, rămas ... o în ladă, și a murit... Stigmatele roșii ale peceților fură puse pretutindeni, crepul de doliu își zugrăvi neagra dungă, coroanele și buchetele nu lipsiră și, după ce ieșiră cioclii, moștenitorii intrară. Figuri de circonstanță apărură în salon, o concurență de regrete îndoliate se așezară față în față, batiste ... mulțumirea celui ce aștepta de atîta timp să se răzbune. Și ca prin farmec, mincinoasele măști căzură, arătînd adevăratele obrazuri, pe care nici o lacrimă nu se mai scurgea. Furioși și congestionați priveau ochii, bestiale și monstruoase se întindeau fălcile, murmurătoare deveni concurența de regrete, și toți, ca la un semnal ...
... plecară de-acasă cu gîndul să-și aleagă stofa ce s-ar îmbina mai bine cu cele ce acum erau toate la locul lor și nu-i așteptau parcă decît pe ei ca să sosească. Aceasta era ținta ieșirii lor în tîrg și nimeni n-ar fi putut bănui, văzîndu-i ... peste o oră înapoi, căci nimeni nu-și poate închipui ce este un suflet femeiesc în care a încolțit odată sămînța geloziei. Nimeni nu și-ar fi putut închipui, căci puțini știu că trecutul e o împărăție la ale cărei negre porți nu trebuie să bați niciodată, dacă vrei să fii fericit... Din popas în popas, găsiră în sfîrșit ce le trebuia și, intrați acum în prăvălie, răscoleau ...
... unei scoici. Amestecul de capete blonde și brune, pe care îl vedea veșnic reînnoindu-se în fața lui ca un norod de buruiene îndărătnice ce nu-i chip să le stîrpești, toate fețele aceste ce purtau stigmatul atîtor eredități și a atîtor porniri ascunse ce mijau de-abia, așteptînd ... simți eterna tinerețe care vine spre tine, veșnicul flux primăvăratec ce-ți dă asalt biruitor, pururea metamorfoză ce ți se dezvălește sub ochi, și să nu ți-o poți apropia ca să renaști și tu, poate fi ceva mai sfîșietor ? Tumultul însă creștea necontenit, căci într-o grămadă de copii, ca ... o ducă spre un Ararat mîntuitor. O nervozitate neîncetată îl agita. Mînele lui pale ca fildeșul n-au știut desigur niciodată ce sunt dezmierdările, locul nu se îndulcea în preajma lor, lumina pe ele cădea rece și neprietenoasă, și ele păreau veșnic un simbol al amenințării. Ochii vizi, înconjurați de niște ... aduce nimica nou pentru dînsul. În sunete clare și sunete triste era țesută viața lui, o ploaie fărîmată de sunete erau ceasurile și zilele cari nu-i vesteau nici o fericire... Dobitoacele strînse în arcă se răspîndeau în lume și deveneau oameni, amestecul de capete blonde și brune pe care îl ...
Dimitrie Anghel - Nocturnă (Anghel)
... Dimitrie Anghel - Nocturnă (Anghel) Nocturnă de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 7 ian. 1907 Nu bate-n țerm, nu cîntă, nu murmură, nu cheamă Cu răzimîndu-și tainic supt cap imensa-i liră, A adormit și-acuma încet-încet respiră; Iar eu, cu pași de umbră ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... sînge i se zugrăvesc dinainte, capete tăiate bolborosesc în agonie, chipuri viclene de boieri se adună în sfat, soli cu haine prăfuite apar, și el nu mai e pe calul lui de bronz, ci pe jilțul de piatră, într-o sală veche cu arcade sonore... Dar un cor de glasuri a ... răsunat și piața iar s-a umplut de lume, și întreaga oștire în haine lucitoare a dus arma pentru onor, și nu e oștirea lui, și cîntecul pe care ei îl cîntă, cu toate acestea, el îl cunoaște, e cîntecul străvechi pe care îl cîntau oștirile lui ... străine de jidovi adulmecînd după chilipiruri au început să roiască spre vechile curți unde ținea el sfat odată. Și i se păru parcă ciudat că nu mai vede nimic din vechile ziduri cu metereze ce împrejmuiau curtea, că nu mai vede turnul străvechi de la poartă cu clopotul lui și cu străjerii de pază, și, uimit, căuta iarăși să-și aducă aminte... Vremile se ...
Dimitrie Anghel - Tovarășilor mei
... Dimitrie Anghel - Tovarăşilor mei Tovarășilor mei de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul În grădină ). Atîtea flori și nu sînt două să-mbrace la un fel vestminte... Cîți ochi frumoși nu-și pierd vederea în horbotă de-odăjdii sfinte, Și cîtă purpură și aur pentr-o hlamidă-mpărătească, Cînd de ajuns e pentru ele ca soarele ... fir de romăniță rîde atît de dulce pe-o ruină: Căci toate au un grai pe lume și florile îl au și ele... Ce ochi nu se-ntrista alt'dată de jalea unei asfodele ? Și care gură poate face mărturisiri de-amor mai bine ? Leandru a trecut o mare ...
Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre
... crudă coboară capul tău, Când visele frumoase se schimbă toate-n rău! Pe fața ta cea verde mulți oameni rătăcesc, Dar inimile-s moarte: nimica nu doresc, Nimica decât umbra sub care se strecoară, Ca păsările nopții ce-n noapte vor să moară... Plângi, patrie de doruri, cu lacrime de sânge ... Sunt viața ta ce fuge, sunt inima zdrobită! Complângerile tele răsun ca la mormânt Și fruntea ta se-ndoaie ca crinul dulce-n vânt. Speranța nu mai luce prin lacrimile tele. Durerea te hrănește din crudele-ndoiele. Dar floarea de speranță ce stinge crudu-ți dor Răsare poate dulce departe-n ... păstrează pentru tine! Toți fiii României nu sunt ai vieții sclavi. Pământul bărbăției mai poate naște bravi. Deci cugetele-ți toate ce te-narmară, foarte, Nu s-ar cădea să fie de doliu și de moarte. Oh! nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte ...