Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1631 - 1640 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)
... i-au zis: — Firea ne-au dat două urechi și o singură gură ca să auzim multe și să vorbim puține. ÎntrebĂ¡ pe Aristotel ce câștigau mincinoșii din spusul minciunilor. — Ca să nu-i creadă, au răspuns, nici când vor spune adevărul. Se mirau unii de duioșimea și duhul cel pătrunzător al lui Pic della Mirandola, care încă nu era de nouă ani. Un bătrân le-au zis, în ființa și acestui tânăr prinț: — Când copiii au atâta duh de mici, se fac niște nătărăi, când ajung într-o vârstă mai mare. — De este așa, au urmat copilul, să vede că în tinereță ai fost tare cu duhul. Diogen au zis unui om care, pentru ca să-și ... multe: — Boierule, de când ai venit din cer? Un episcop, mergând în caretă, au întâlnit un capuțin mergând călare și l-au întrebat: — De când Sfântul Franțisc merge călare? Capuținul i-au răspuns: — De când Sfântul Petru merge cu careta. Un zugrav, arătând un rău cadru în ființa multora altor zugravi vestiți, se lăudĂ¡ că l-au gătit foarte ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... de bande înarmate, ce se țin la drumuri, viețuiesc în codri și sunt groaza călătorilor. Grecia a avut clefții săi, care sub pretext de a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim când se pomenește de acei oameni ieșiți din calea drepată? Pentru ce suntem dispuși a da simpatiile noastre acelor prigoniți de asprimea legilor? Ne place oare traiul lor zvânturat? Am vrea, ca dânșii, să dormim prin păduri cu capul rezemat de rădăcina unui stejar, cu mâna pe oțelele pistoalelor? Am vrea să stăm de pândă pe vârful unei stânci, să ne expunem zilele necontenit la trude, la pericole, la lupte? Ne încântă ideea unui om ce are curajul de a se revolta în contra societății întregi și a combate cu singurele lui mijloace, sau, în sfârșit, există în sufletul nostru ... Împărătești. — Prea bine... Mulțumesc... Unde mergi? — La Bacău. — Să spui ispravnicului închinăciuni din partea mea... Hai, încalecă, flăcău, și călătorie bună! Surugiul, de
... și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce-i întuneca zilele. Ți-ai găsit! Numai Bălanul îl făcea să zâmbească. Dimineața, când ieșea în cerdac, striga cam pe nas, dar destul de tare: — Bălaaane, măăă; vin la tata! Dintru-ntâi Bălanul se ițea numai, ca și cum ar fi făcut mofturi; apoi o lua la fugă ... dinainte două-trei scări, apoi își întindea gâtul. Boierul zâmbea de mulțumire, îl lua de urechi, îl scutura prietenește, pe urmă scotea din buzunar bucățica de zahăr și i-o întindea. Acum, în urmă, bătrânețea ținea pe bietul Bălan în pas; de-abia mai ridica o scară de-și întindea, greoi, gâtul după bucățica de zahăr. Numai ochii umezi, calzi și nespus de duioși, umbriți de genele lungi și albe, priveau tot atât de nevinovați într-acei ai stăpânului. Conul Gavrilaș însă tot se plimba pe moșie; dar ținea calul la pas. Arareori, când venea o poftă Bălanului, smuncea ... să ia sânge, apoi alergă să spuie și fetei dumisale despre boala Bălanului. Când se întoarseră amândoi în grajd, îl găsiră culcat jos. Se apropiară de ...
... Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă. Dar uneori, când luna e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea ... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase,
Alexandru Vlahuță - Sonet (Cât ne iubeam, și cum credeam odată)
... Alexandru Vlahuţă - Sonet (Cât ne iubeam, şi cum credeam odată) Sonet de Alexandru Vlahuță Cât ne iubeam, și cum credeam odată Că-i un amor ce nu se va mai stânge, Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge E-o lume veșnică ș-adevărată! De multe ori, dorința de-a te strânge La piept, mai caldă, mai pasionată, Îmi deștepta o grijă-ntunecată: Când voi muri... și tu-ncepeai a plânge ... nu-i tristă, Căci totul s-a sfârșit pe nesimțite; Nici urmă din ce-a fost nu mai există. Vezi tu, ce de iluzii risipite! Un semn, o fluturare de
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... a depărtat de slavonism, credința neclintită ne-a despărțit de puterile amenințătoare de atuncea. Ce au a face cu chestiile aceste de căpetenie micile umbre de mici dăscălași?... Ori din ce ungher al României ar veni un dăscălaș, chemat ori nechemat, prețuim ostenelile și meritul, dacă își dă osteneala și are merit. Dar ceea ce nu se prețuiește, în Moldova mai cu seamă, sunt sistemele pedantice și eronate, anahronismele care se impun în numele științei. Dacă dăscălașii predică pedanteria și ... cu critici literare și nu se întăresc cu feticismul persoanelor. Norocire că în Moldova se găsesc critici, adică oameni care se uită înapoi, să vadă ce au făcut pedanții, și se uită înainte, să vadă ce vor mai face pedanții și în care râpă de ridicol ne vor arunca; fără dânșii românia ar fi o adunătură de pedanți de tot soiul, ce s-ar socoti oameni mari, care s-ar sui în toate zilele la Capitol să se ureze unii pe alții că au scăpat românia. Se ... zăresc! Corespondentul din Zărnești se întreabă de ce moldovenii nu se apucă de ...
Alexandru Vlahuță - În fericire
... Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă ... am legat de pasu'ți vieața mea trudită, Te-am urmărit ca umbra, — m'aș fi tîrît pe brîncî S'aud o vorbă dulce de gura ta rostită, Să'mi răcorești vieața, atît de chinuită, C'o umedă privire din ochii tăi adînci. Azi ești a mea, frumoasă și sfîntă întrupare A celei mai iubite ... pare C'ai răsărit — si, galeși, topiți de 'nduioșare, Lăsînd asupră'mi ochii, la tine m'ai chiămat... Cu brațele întinse te-apropii blînd de mine, Și capul, greu și leneș la pieptul meu ți-l culci, Înfiorat de farmec, privind pierdut la tine, Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, - Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, - Și simți a mele gînduri ferbinți cum te 'nfășoară, Cum fioros te arde suflarea mea de foc, — Și, ca prin vis, vieața ușor ni se strecoară, In fericiri
... Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă ... am legat de pasu'ți vieața mea trudită, Te-am urmărit ca umbra, — m'aș fi tîrît pe brîncî S'aud o vorbă dulce de gura ta rostită, Să'mi răcorești vieața, atît de chinuită, C'o umedă privire din ochii tăi adînci. Azi ești a mea, frumoasă și sfîntă întrupare A celei mai iubite ... pare C'ai răsărit — si, galeși, topiți de 'nduioșare, Lăsînd asupră'mi ochii, la tine m'ai chiămat... Cu brațele întinse te-apropii blînd de mine, Și capul, greu și leneș la pieptul meu ți-l culci, Înfiorat de farmec, privind pierdut la tine, Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, - Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, - Și simți a mele gînduri ferbinți cum te 'nfășoară, Cum fioros te arde suflarea mea de foc, — Și, ca prin vis, vieața ușor ni se strecoară, In fericiri
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde citirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturi noastre este naivitatea lor, lipsa de orice artificiu, de orice dispoziție forțată, simțământul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculatoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea, lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ce nu-i insuflă, și nu este o excepție junele de 17 ani care în anul trecut trimisese spre publicare un caiet de poezii plin de ...
Dimitrie Bolintineanu - O cugetare
... Dimitrie Bolintineanu - O cugetare O cugetare de Dimitrie Bolintineanu Vedeți acele măgure Înalte, furtunoase? Acolo cugetările Sunt libere, frumoase. De-acolo căutările Cuprind vechea Dacie, Colonia romanilor Ce piere sub robie. Acolo-n vârful stâncilor O cugetare dulce Ca fața junei vergine În umbră îmi străluce: — ,,Aceste țări eroice Pot să se ...
Costache Negri - Pentru Bălcescu
... Costache Negri - Pentru Bălcescu Pentru Bălcescu de Costache Negri Informații despre această ediție De râvnă spre maica țară, inima ta mult pătrunsă, Tu ce faci a se renaște niște vechi izvoare-ascunse, A strămoșilor izbînde, te-ai muncit a da-n lumină Ș ... bărbăție de fapte voinice plină. Astă muncă, astă rîvnă, au în sineși mulțămire, Căci tu ești întîi avutul ce culegi cu răsplătire În comori necunoscute, ce-au fost pradă de uitare, Din a căror bogăție tu reverși îmbelșugare. Nu uita că-n întunerec, pipăind scumpe cercări, Deși rîul ne desparte , prin al său ... făclie de prietene scîntei, Pe a căror mică pară, tu drept pravăț să o iei. Ca să-ndrepți gîndu-i vrodată spre Mînjina, ce jelește Că norocul nestatornic de