Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECÂND
Rezultatele 1631 - 1640 din aproximativ 1863 pentru TRECÂND.
Vasile Bob-Fabian - Geografia țintirimului
... zidesc ca noi, politii, în o strîmtă viezunie, Fiecare locuiește fără dare de chirie ; De vecini, de frați, de nume și de toate doru-i trece
Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821
Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821 Moldova la anul 1821 de Vasile Bob-Fabian Informații despre această ediție Publicată în Foaie pentru minte, inimă și literatură (1839) S-au întors mașina lumei, s-au întors cu capu-n gios Și merg toate dimpotrivă anapoda și pe dos, Soarele d-acum răsare dimineața la apus Și apune despre sară cătră răsărit în sus. Apele schimbîndu-și cursul dau, se-ntoarcă înapoi Ca să bată fără milă cu izvoarele război ; S-au smintit să vede firea lucrurilor ce la vale Aflîndu-se din vecie, urma pravilelor sale. Ș-au schimbat se vede încă și limbele graiul lor ; Că totuna va să zică di mă sui sau mă pogor. Toate pîn' acuma cîte se părea cu neputință Ieșind astăzi la ivală, vor putea avè credință ; Vreme multă n-a să treacă, ș-a ara plugul pe mare La uscat corăbierii nu s-or teme de-necare ; Ce-a să zic-atunci pescariul, cînd în ape curgătoare Îi va prinde mreja vulturi și dihanii zburătoare ; Ce-a să zică vînătorul, cînd în loc de turturele Nevăzînd nici cîmp, nici codru, va pușca zodii și ...
... se culcă, pe cîine păzitor. Dar icea, mai aproape, s-aude o murmură ; De rîu să fie oare, ce curge nevăzut ? Pe lîngă el cînd trece păstorul, nu se-ndură D-un pas să-și depărteze auzul un minut. Cît colo filomila, de multă-ntristăciune Ascunsă în stuf, cîntă cu glas ...
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviştii Ruinurile Târgoviștii de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Poezie scrisă în 1828, tiparită la 20 martie 1830 în Curierul Românesc cu o prezentare a lui Ion Heliade Rădulescu O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ robit! Dar în sfârșit Saturnu, cum i s-a dat de sus, În negura uitării îndată v-a supus. Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit! Subt osândirea soartei de tot ați înnegrit! Din slava strămoșască nimic nu v-a rămas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. Ș-în vreme ce odată oricare muritor Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător, Acum de spaimă multă se trage înapoi Îndată ce privirea îi cade drept pe voi... Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut, Când ochiul vă privește în liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din ...
Veronica Micle - Și cum s-a stins...
Veronica Micle - Şi cum s-a stins... Și cum s-a stins... de Veronica Micle Și cum s-a stins fără de veste Amorul cel nemărginit De-ți pare că e o poveste Ce alții ți-ar fi povestit. Și cum mereu în cale lungă Trec norii peste mări și țări, Astfel simțirile s-alungă Și moare dragostea de ieri. Și vecinic altă e simțirea În sân de oameni muritori, Schimbată e întreagă firea Din ceas în ceas până ce mori. Iată de ce gândind la tine Nu plâng c-amorul tău s-a stins, Căci astăzi, știu atât de bine Că dorul care te-a cuprins, Se va sfârși, fără de urmă, S-a stinge ca și cel dintâi, Iar moartea patimile curmă Și-o biată pulbere
... de Veronica Micle Ah. du-te, tu suspinul meu, Departe să te duci mereu; Și de-a mea jale nimănui Pe unde-i trece să nu spui. Pe lume să nu te oprești, În vânt să nu te risipești; Te du-n întinsul nesfârșit De dorul meu călăuzit Și ...
Veronica Micle - Când îmi plec
Veronica Micle - Când îmi plec Când îmi plec de Veronica Micle Convorbiri literare , XV (1881), nr. 9, 1 dec., p. 356 Când îmi plec fruntea pe mână Fuge gândul meu pribeag Și mă cred că-ți sunt stăpână Ție, vecinic mie drag. Și mai cred, ca altădată, Că tu mie te închini, Și cu inima-ntristată Greu, de dorul meu suspini. Atunci câte sunt în lună, Câte-n stele și povești Trec prin mintea mea nebună Socotind că mă iubești. Dar tresar... și de pe mână Ridicând fruntea încet, Eu din visu-mi de stăpână Tristă roabă mă
Victor Hugo - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...
William Shakespeare - Romeo și Julieta
... eu de tine? SAMSON Lasă atunci să fie legea cu noi, lasă-i pe ei să înceapă. GREGORIO Am să strâmb din nas, când or trece. Zică ce-or pofti. SAMSON Ce-or îndrăzni, vrei să zici. Eu am să le dau cu tifla: dacă s-o prinde, ei se fac ...
Zilot Românul - Judecată, alegere și hotărîre pentru începutul Țării Românești și starea întru care
Zilot Românul - Judecată, alegere şi hotărîre pentru începutul Ţării Româneşti şi starea întru care este acum supt domnia grecilor fanarioţi, leatul 1818 Judecată, alegere și hotărîre pentru începutul Țării Românești și starea întru care este acum supt domnia grecilor fanarioți, leatul 1818 de Zilot Românul Fragment Dachii stătură : Minuni făcură, Cum sînt știute În cărți trecute ; Pre chiar romanii, Lumii tiranii, Așa-i aduse Supt bir îi puse. Minune mare ! Romanii, care Purt-atunci nume Grozav în lume Atît să scază : Supt dachi să cază. Dar nu-i minune Dacă vei pune Nainte ție Acea frăție, Acea unire, 'Ntr-o glăsuire, Cu vitejie Cu vrednicie, Fără trufie — Numai prostie Ce-avea firește Cu care crește Și se mărește Or mic or mare De vei ce stare. De vei răspunde Că acum unde Dachii s-ascunde ? Ei ar răspunde : Unde-s romanii, Lumii tiranii ? Așa sînt toate : Nasc, cresc, au moarte. Vezi primăvara, Urmează vara, Apoi vezi toamna Iată și iarna ; Ca iarba, toate, Răsar, au moarte. Vezi seminție Astăzi să fie Nepomenită, Nesocotită, Că-ncepe-a creșe Și biruiește, Pre-alte supune, Supt bir le pune Și le domnește Le stăpînește, Le poruncește, Le rînduiește Orcum ...
... mai sprinten drăcușor poate adeseori să-și frângă piciorul. Uneori pe podul de lemn lipsesc două-trei podele, noroi, strâmtoare, încât două trăsuri nu pot trece alăturea. Și ce să căutați Dvoastră prin mahalale? Uitați-vă mai bine la Dâmbovița ce curge prin mijlocul Bucureștilor. Ea nu e lată nici adâncă ...