Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1651 - 1660 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... cea mare, și mă voi sili din toate puterile mele să te mulțumesc. - Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătâi, cât hău! - Tot ce știu, tată, și mă făgăduiesc, este că nu te-oi da de rușine. - Dacă este așa, pregătește-te și te du. Când auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. Punea la cale tot pentru drum; și se întorcea numai într-un călcâi, când poruncea și așeza lucrurile de călătorie. Își alese calul cel mai de frunte din grajdurile împărătești, hainele cele mai mândre și mai bogate și merinde ca să-i ajungă un an de zile. După ce tată-său o văzu gata de plecare, îi dete povețele părintești de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care merge la o așa slujbă înaltă, și cum să se ferească de bârfeli și clevete, ca să nu fie urâtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărat. Apoi îi zise: - Pasă cu ...
... Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de alun, și dacă foaia plesnea cu vuiet, mulțumirea lor era mare, căci ei considerau pocnetul frunzelor de bun augur. Flăcăii români au încă obiceiul de a face să plesnească în palme frunze de alun. În vechime, amorezii cercau iară să facă a sări pân-în podul casei sâmburi de măr, strângându-i între degete. Sâmburii de măr, curățiți de coajă, serveau la părinții noștri ca un mijloc de galanterie către dame. La mese mari boierii prezentau cucoanelor sâmburi de măr pe vârfurile cuțitelor. Romanii vechi considerau ca presagiuri de fericire scânteierea lămpilor sau a frunzelor de laur în foc. Unele mișcări ale trupului erau observate cu o luare-aminte serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului și a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorțirea degetului cel mic și a degetului cel ... ...
Gheorghe Asachi - Guzganul de cetate și cel de câmp
... Gheorghe Asachi - Guzganul de cetate şi cel de câmp Guzganul de cetate și cel de câmp de Gheorghe Asachi Dineoare un guzgan, Politicos cetățan, Pre guzganul de câmpie L-au poftit la prânz să vie, Că nu tot mereu lăcuste, Ce mai bun ospăț să guste Pe vărgat, frumos covor Așternut-au masa lor; Las să giudice oricine Cât li-au fost atunci de bine De confeturi și de pui Fărmăturile adună, Însă pănă a fi sătui Deodată ușa sună; Asta-i umple-atât de frică Încât pofta li să strică Cetățanul sprintinel Scapă, ș-altul după el Iată tropotu-ncetează Și guzganii iar s-așază. Cetățanul, mângâiet, La țăranul ... spăriet Zice: En apucă, frate, Să mai roadem la bucate! Dar acest-au zis: Destul De astă masă eu-s sătul, Vino mâne tu afară De-i gusta ospăț de țară. Tupilat într-un ungheri, Nu am masă de boieri, Nime însă ca aice N-a veni ca să ni-o strice, Și de fărmături sărace Îndopa-ne-vom în pace. Eu te las cu sănătate, Eu voi șegi cu frica-n spate, Nici mai delicată masă Care-apoi ...
... Veronica Micle - Dialog liric Dialog liric de Veronica Micle Și-acum mă-ntreb eu: simțirea adâncă Cum de se naște pentru un portret? Căci nu văzusem ochii tăi încă, Știam atâta că ești poet! De-aș putea întrupa iubirea Ce simțesc eu pentru tine, Timpul și nemărginirea Dânsa le-ar cuprinde-n sine... Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta Încetul la ... cale-mi te ivești, Apoi dispari; – și-n urmă rămâi în gândul meu Vedenie iubită la care mă-nchin eu. Și-n oara cea de pace, de sfântă liniștire, Ființă mult iubită, ce-n lume te-ntâlnesc Decât oricând atuncea mai mult eu te slăvesc... La tine se îndreaptă cu drag a mea gândire. Și a ... Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare c-o cuprind - Ca s-o-nțeleg mai bine eu ochii mi-i închid - Și-atunci văd că de ...
Dimitrie Bolintineanu - Făt-Frumos (Bolintineanu)
... sânge scurs în flori, Și s-o fac să mă iubească Măcar numai într-o zi; Apoi moartea să sosească, Că ferice aș muri!" — ,,De te-i ține de cuvinte, Eu pe fată ți-o voi da!" Zice-ieșind ca din morminte Un om negru în manta. — ,,Dă-mi copila ce-mi lipsește, Într-o zi, apoi să mor!" — ,,Ai cu mine ș-o găsește, Și te-mbată de amor!" Omul negru îl conduce Sub o stâncă-ntr-un palat, Către-o fată albă, dulce, Precum el a fost visat Rumenă și ... Copilița rușinoasă Pleacă ochii suspinând Și pe fruntea ei frumoasă Trece mâna-i cugetând. * La palat e nuntă mare Preoți, oaspeți sunt chemați, Junii miri de desfătare Și de-amor sunt îmbătați. Dar, minune negândită! Omul negru a sosit. — ,,Iată pofta-ți împlinită! Zise mirelui iubit. Știi tu vorba de-altădată? Iată fata; ești iubit. Eu sunt moartea ne-mpăcată, După vorbă, am sosit!" — ,,Moarte!-nceată de-a mă cere! Alții-n lume te-au chemat; Mergi de ...
Alexei Mateevici - Lupta cea de pe urmă
... Alexei Mateevici - Lupta cea de pe urmă Lupta cea de pe urmă de Alexandr Kolțov Traducere de Alexei Mateevici În zarea vieții-nnourată Strașnici trăsnete vuia, Prin mintea slabă, speriată, Frigul morții pătrundea. Nu m-am dat eu suferinței, Cu putere am ... Bărbăția mea îm vine. N-am îm minte clătinare Și viața mea mi-i plină, Pace fără supărare, Calea zeilor — senină. Nu mă-nspăimânta dar, soartă, Nu mă înbia la luptă, Căci credința nu mi-i moartă, Dar nădăjdea nu mi-i suptă. Am în suflet eu putere, În viață liniștire: Crucea-i a mea mângâiere, Iar pe cruce-a ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
... ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului tău, blondă și dulce Calipso! O, ce neghiob am putut într-o clipă să fiu de-a lăsare, După himere-alergând, nimfa cea grasă din mână! Geaba umblat-am atâtea pământuri și mări depărtate, Asta să-mi fie de ... plângând cu bărbată strigare Bietul Ulise gemea, gata să sară în valuri. Cel ce cu agera-i minte sub zidul troian născocise Gloaba cea mare de lemn care-a pătruns în cetate [1] , Nu era-n stare acum, la strâmtoare fiind, să găsească Vai! nici un mijloc onest pentru ... a scăpa de ispită. Nobilu-i trup se zbătea, legănat de mișcările navei, Pradă destinului orb și nemiloasei Ananghi... * Dar din lăcașu-i divin de pe vârful Olimpului falnic, Fiica mărețului Zeus, Pallas-Atena-nțeleaptă, Cea care-i poartă de grijă la orice nevoie, îl vede Cum rătăcește pe mări, singur — cu mâna pe cârmă... Iată-așadar că din valul adânc răsărind fără veste ... cufundar, fiica lui Cadmus cea mică, Ino, cu trupul gingaș s-a ivit scuturându-și în soare Părul ei galben și ud leoarcă
Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia
... am s-azvârl coroana De pe capul tău, Ștefane! Și-am să-mi țin cuvântul dat! Zice — vrea s-arunce cupa Cu dispreț — dar nu sfârșește: Lung răsună fiorosul Glas de bucium depărtat! — Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai Năvălesc tot mai aproape, Și ferestrele deodată Strălucesc în zori de pară: Vine Ștefan ,,cu alai!" — Dați-mi scutul! Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă se-ncleștează: Beți de vin, orbiți de flăcări, Se ucid ei între ei! Iată craiul se repede — Zid de lăncii-l împresoară, Moldovenii dau în lături; Lupta-ncepe cu temei. Groaznic însă Ștefan-vodă În mijlocul lor răsare, Într-o roată de văpaie Ca un duh răzbunător, Furtunos, măreț, puternic, Strânge-n pinteni bidiviul, Paloșu-i străluce-n noapte Ca un fulger prins din zbor! Armele sclipesc ... în Moldova, A zăcut mai multe zile, Până ce ...
... N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori ... va crede o-ntrupare de arhangel. Nentocmind decât un suflet, căci a ta va fi deplin, Într-o noapte o vei smulge și de mamă și de țară, Alba lună, după dealuri, când alunecă-n declin. Fericită, o vei duce sub un cer de primăvară, Iar pe ierburile stepei, un palat miraculos, Îl vei face, ca prin farmec, dintr-o dată să răsară, Întinzându-și umbra-n veacuri enigmaticul ... nu-ncetează cursul ei fenomenal, Din cenușa cea mai rece, izbucnește înfocată, Se va-ntoarce, se va-ntoarce, strălucitul Germinal. Și mi-e inima, zadarnic,
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... voi, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese-l. Nu voi părul să mi-l taie, Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și ... vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de codru-ajunse Lângă teiul nalt și vechi, Unde-isvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și-l băgă ... femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. -