Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��N��
Rezultatele 1651 - 1660 din aproximativ 2099 pentru L��N��.
... metamorfozat în flacără sau în mare de jăratec, în rază sau scînteie, el tot Hefaistos este, fiul strălucitorului Zeus și al mult geloasei Hera. Eu l-am iubit ca unul căruia îi sunt drage strălucirile, am stat de multe ori de vorbă cu el pînă în tîrziu la gura sobei, în ... panglici prefăcute în funde și în cingători ce le împodobea tinerețea cu un fast mincinos ce nu era al lor și pe care trebuia să-l părăsească o dată ieșite din fabrică, le făcu să privească batjocoritor la urîțenia celui ce era stăpîn pe toate strălucirile. Trist privi singuratecul zeu și ... afară sub cerul liber, uimind cu strălucirea lui nenumăratul norod al celor de sus, ca și al celor de jos, care se adunase ca să-l privească. Împodobit ca pentru o sărbătoare ieșea acum cel ce își petrecea viața mai mult sub pămînt, fluturînd mătăsuri roșii, verzi și albastre, își arăta ... mișcătoare guipure de scîntei, cel jignit în urîțenia formei lui de om și eternității lui de zeu își arunca acum sfidarea trecătorilor Adoniși care dacă n-ar fi avut nemișcata oglindă a binevoitoarelor ape în trecut, nici a rotundelor bucăți de sticlă colorate ale prezentului, nu ar ...
Ștefan Octavian Iosif - Harpistul
... vechiul soare iarăși Și trebuie să-mi părăsesc Din nou acuma adăpostul, Să-mi cat pe ziua de-astăzi rostul — Vai, cine știe de-l găsesc ! Pe uliți, umbre zgribulite, Ici-colo, tot mai des răsar — Chemați de strigătul vieții, Grăbiți, prin ceața dimineții, Trec oamenii la muncă iar ... Că sînt sătul de dor și chin... Dar totuși nu mă-ndur de moarte Cînd glasul ei misterios Mă cheamă blînd și mă-nfioară Și-n toate cîte mă-mpresoară Resimt un farmec dureros. Că nu știu, ah ! cît ești de dulce, Viață, cei ce-o zi n-au fost Dați frigurilor foamei pradă Și nici n-au tremurat pe stradă O noapte fără adăpost ! Nici cei ce n-au purtat blestemul Iubirei fără de noroc, Cei ce uitați de lumea întreagă, Orfani de-orice ființă dragă, N
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... mâinile spre ea, îmi zise: -- Ai văzut-o? Speriat de dramatica sa poziție, ridicai ochii, dar nu văzui nimică la fereastră. -- Ce vrei să v[...]l întrebai; perdeaua este trasă. -- Nimic, îmi răspunse el, făcându-se roș pe obraz; nimic... o nălucire numai, căci Cecilia s-a dus de ... sau gelate și, fără a aștepta răspuns, începu a număra vro douăzeci de soiuri de înghețate cu atâta iuțime, încât, neînțelegându-l ce spune, îl poftii să ne aducă ce-a vroi. V*** nu ieșise încă din melancolia în care căzuse; în zadar căutam să ... gazetelor franceze. Mintea sa părea muncită de o idee crudă, care înădușea toate sufleteștile sale însușiri. Nu știam cum să mai fac pentru ca să-l trag din meditarea lui și, plin de tristețe pentru starea prietenului meu, mă hotărâi a-i da pace și deschisei gazeta Curierul francez ... pierdu simțirile, strângând la sân buchetul ce luase de la dânsa. Străinii din cafenea alergaseră lângă V*** și cercau deosebite chipuri de a-l aduce în cunoștință... În sfârșit V*** deschise ochii; figura lui era galbenă și tulburată; căutăturile lui erau sălbatice. El se uită peste tot locul cu ...
Alexandru Macedonski - Gândului
... Alexandru Macedonski - Gândului Gândului de Alexandru Macedonski Eu am stat ș-am cugetat Și mijlocul l-am aflat Viața mea s-o fericesc E să nu mă mai gândesc. Gândul m-a îmbătrânit, Gândul m-a nenorocit ... nemernic să te-ngrop, Să te-ngrop în mine-adânc Și să beau și să mănânc. Piatră rece, orb și crud, Nici un plânset să n-aud Sub al cerurilor cort Pentru orice patimi mort. Și când ceasul va sosi Dintre oameni a dosi, Să mă duc fără să ...
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
... stăpînește-ți gîndurile rele, măsoară-ți trupul tău șubred, pe lîngă uriașa lui musculatură și spune-ți că, dacă, el, Zeu în lumea lui antică, n-a fost în stare să-și înfrîngă durerile așteptării și ale geloziei, tu, un simplu om, îți vei pierde mințile, desigur ! Lasă apele ... lumea, că a trebuit să mai sufere și să se mai zbuciume și că ești dator să ții seamă de el, să nu-l lași înfrînt cu desăvârșire pentru viitor, pentru noua formă ce o va fi s-o reia în decursul vremei. Întoarce-ți ochii de la Poliphem ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... Îi sui și pe aceștia, în zigzag, și, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învățase dintr-atâtea călătorii, și de la alții, știa că pe oameni, mai ales, cu greu îi poți cunoaște pe dinafară ... să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o amețise. „Iată ce fel de buruieni știu culege oamenii!â€� își zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul ... Tocmai atunci ochii furnicii zăriră o bucățică de pâine ce rămăsese prinsă în rețea. Oricât era de grăbită, lucrul găsit știa că nu se lasă-n drum; mai ales merindele. „Bine că m-am ales măcar cu cevaâ€�, își spuse în gând și se grăbi să culeagă fărâmitura. Dar cum ...
Grigore Alexandrescu - Mângâierea
... De ce dintr-al tău suflet nădejdea ai gonit? Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vârstei nălucire și visuri ți-au răpit? Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină; Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar; Dar plângi! Zefirul astfel fără cuvânt suspină; Toată lacrima ... lume cumplita răutate Otrăvindu-mi ani, zile, chiar umbre de plăceri; Să vezi... Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri! Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină de podoabă ... simte mulțumirea Care o-nsuflă daruri ce firea ți le-a dat. Eu când te-ascult, uit toate, uit chiar nenorocirea, Mă aflu-n altă lume uimit și încântat. Sub degetele tale, în sunete-argintose Clavirul când răsună, când dulce preludezi, Deștepți în al meu suflet acorduri fioroase, A ... De soarta cea obștească și tu poate să ții; Dar vezi dreapta natură cum te despăgubește: Glasu-ți este esența cereștii melodii. Desăvârșitul bine nu-l poate-avea pământul: Ce mări fără talazuri, ce inimi fără chin? Omul este o taină care-o știe mormântul, Femeia e un înger, viața-i ...
Ion Luca Caragiale - Boul și vițelul (Caragiale)
... toți boii puțin la simțire, În zilele noastre de soart-ajutat... Învață la școală cartea de cetire Și ajunse boul un bou învățat. Mare lucru-n lume e și-nvățătura! Ține loc de multe, chiar și de talent... Printr-o bună școală, rafinezi natura: Din vițel poți scoate un bou eminent ... greu să mai găsești Să citească zilnic feluri de jurnale, Rumegând atâtea știri politicești. Astfel, eminentul, în curent cu toate, Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit: „Unchiule, cum mergem?â€� — „Excelent, nepoate! A mai grea problemă s-a și resolvitâ ... în fine, C-am scăpat de-acuma de orice nevoi: Ni sunt deopotrivă voitori de bine Și au multă milă cei mai mari de noi. N-au pierit zadarnic, astă primăvară, Dintre noi atâția ca la zalhan.! Drepturile noastre sfinte triumfară: O s-avem islazuri, dacă ni le-or da...â ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Tudor Vladimirescu
... doare Ca m-oi face vrăjitoare De alean să te descânt, Să calci vesel pe pământ.â€� „Alei, maică! alei, dragă! Curând visul mi-l dezleagă, Că știi, maică! am visat Buzduganu-mi fărâmat! Sabia-mi cea bună, nouă Am visat-o ruptă-n două, Pușca mea cea ghintuită Am visat-o ruginită! Maică! pistoalele mele Le-am visat făr' de oțele, Apoi încă-am mai văzut Șarpe galben ...
Ștefan Octavian Iosif - Credință
... poiană Descalecă un călăret. „Hei, bună vremea, mătușică. Drăguța unde mi s'a dus? — Pe pat de moarte-i, sărmănica, Acolo 'n cămăruță, sus. Voinicul urcă scara 'n pripă Cu gînd pierdut, cu suflet stins De ușă, biet, se sprijinește Nu poate 'nainta de plîns. O vino, vino, mult dorite, Căci în curînd ... mă vei dori: Curînd acești doi ochi albaștri Cu pînză s'or acoperi. În haină albă de mireasă, Mireasa'ți va dormi 'n sicriu, Și n'o vei duce tu la nuntă, Și nici acasă, mai tîrziu. M'or duce cioclii să mă 'ngroape, Vei plînge tu nemîngăiat, Apoi te-i ... jale, Așa duios, cei doi iubiți Cu mînile înpreunate — Copii de moarte logodiți. Atunci ea lin închide ochii; El scoate-atunci încetinel Inelul ce-l purta pe deget; Pe gură-i puse-acel inel. Și dac'a plîns în clip'aceea Mă 'ntrebi pe mine-acuma tu? - Chiar ...
... Ion Păun-Pincio - Dies irae Dies irae de Ion Păun-Pincio (După Leconte de Lisle) Mă soarbe pâcla sură pe nesimțite-n jos ! Adâncul tău tot sufletu-mi să-nece... Cu roua voastră, codri, setea-mi stingeți – O, pașnic cer, strecoară-ți raza rece... Să uit ... le-așterne. Iar Moartea, irosind cenușa vieței, În noaptea-i pașnică mă ție-ascuns, Tihnit să sorb mereu în scursul vremei, Repaosul ce viața mi l