Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA DE

 Rezultatele 1691 - 1700 din aproximativ 1719 pentru DA DE.

Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar

... întru ceva. Desbaterile, ce au avut loc la prima citire, sunt încă vii în memoria tutulor; materia discuțiunii a fost, precum știm, sleită de oratorii cari au luat cuvântul și pentru și contra opiniei majorității, așa că orice s-ar fi zis la a doua citire, n ... firește pentru opinia majorității. Cu toate acestea, minoritatea din Cameră a stăruit a se deschide din nou desbaterea asupra declarației constituționale de revizuire. Erau înscriși pentru a lua cuvântul mai mulți dd. deputați, în număr cam de peste douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi, deși absolut lipsită de interes, însă foarte curioasă, mai cu seamă că lista oratorilor înscriși era în cea mai mare parte acoperită de numele onorabililor dd. Furculescu, Misail, Cernătescu, Isvoranu, Burileanu, Mărgăritescu e tutti quanti. Cel d-întâi care a luat cuvântul a fost ... motiviști intransigenți și cu puțini din majoritate, cari își povesteau încet istorii hazlii, își împărtășeau impresiile luate dela Alcazarul-Ionescu, și alte lucruri foarte străine de plimbarea prin veacuri a oratorului; așa că și biuroul și cei ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... toți un dinte". 8. ... Sunt mai multe nuanțele stărilor sufletești -- care sunt și așa greu de clarificat, decât cuvintele unei limbi, care sunt și așa de greu de găsit și care nu pot da nuanța stării sufletești decât cu aproximație. 9. Lipsa de sinceritate nu poate face impresia... sincerității. 10. O personalitate, oricât ar fi de puternică, nu poate avea înrâurire decât în niște împrejurări favorabile. Iar un curent popular, o tendință socială nu poate ajunge la realizare decât întrupată în ... această uniformitate devine totală: numai un păstor distinge individualitatea fiecărui animal din turma sa. Pentru noi nu e nici o deosebire între ele. 25. E de invidiat optimismul contemporanilor noștri, care cred că am progresat atât de excesiv, ne-am dezanalizat atât de mult, comprehensiunea și inteligența sunt atât de complet tovarășele noastre de orice moment, încât, ca să ne mai virilizăm, ca să nu ne stingem din prea mult abstracționism ar fi nevoie de o doză de gorilism. De fapt -- și chiar când pe spirala progresului ne aflăm în ascensiune -- suntem încă la începuturile omenirii. Cele câteva zeci de mii de

 

Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie

... poruncĂ©ște sfânta pravilă ca să nu te priceștuești sfintelor taini. Numai când va fi la praznicele cĂ©le mari, când va fi vrĂ©mea de priceștenie, în loc de priceștenie să iai aghiazmă. Și de te vei ținea, adecă de te vei opri de sfânta priceștenie, pre cumu-ț dau canon, ți să vor erta păcatele; iar de vei trĂ©ce, adecă de nu vei băga seamă, Iudă te vei face. Al doilea și să păzești, de ți să va tâmpla boală grea, de moarte, atuncea să te priceștuești; și de te vei scula iar să stai într-acel canon care ți s-au poruncit și să pui măsură, iar să ții mai nainte cu un ... și apoi iar să va tâmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întâi. Iar după ce să va părăsi el de păcat și să va fi oprit den voia lui și de priceștenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui și acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit și de să va nevoi el să facă câtăva seamă de metanii, în zi și în noapte, să-i pogori lui un an, mai jos de

 

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret

... bine Să-mblânzim pe heară prin cuvinte line. Țara-i obosită ca un trist mormânt, Aur, arme, brațe, doamne, nu mai sânt. Apărarea noastră, cât de dalbă fie, Ar scorni pe țară zile lungi d-urgie. Inimile noastre zboară călduros Peste-al bărbăției zid alunecos, Dar înțelepciunea caută-a ne ... ne duce Prin furtuni turbate către țelul dulce." Zice. Dar eroul astfel a vorbit — ,,Înțeleaptă-mi pare vorba ce-ai grăit, Dar de-nțelepciunea robului ce-n fiare Tremură să piarză zilele-i amare. Poate-al țării tale nobil, sfânt amor A putut să-ți facă ... Frica d-a ne pierde pare slab prepus. Nimeni cu-arma-n mână țara n-a supus. Ne-nvoirea noastră, setea de domnie Inimilor sclave datu-ne-a-n sclavie. Frații de Moldova, dalbi, leali eroi, Gintele vecine vor veni cu noi. Dar de-am fi chiar singuri, încă-ar fi mai bine Să murim cu fală decât cu rușine!" Capul legii noastre cere-a cuvânta. Flacără ... lui Isus — ,,Crist muri pe cruce pentru-umanitate Și prin moarte dete lumii libertate. Nu-i creștin acela ce nu știe-a ...

 

Mihai Eminescu - Confesiune

... Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm ­ e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne ­ Povestea ... durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același fine. În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine Și de vă-ntindeți mâna dup-a mea umbra-avară, Las mantia să-mi cadă și mă revedeți iară. Coroană, aur, glorii, cântare și comori ... ­ gigant cu visuri sumbre. Viitorul gol, nimica și umbra unei umbre. A clipelor cadavre din cărți el stă s-adune, În petice de vreme cătând înțelepciune. Ce înțeles au ele... ce este a lor fire? Nimicnicie, umbră, mizerie, pieire. Nu vrei s-asculți de ...

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ton mai jos decât quartetul, intrări mancate, pauze sonore, cadențe răsturnate, părțile obligato — absente... Și se știe, cu toate acestea, cât de superioară e calitatea instrumentelor din orchestra noastră: ele n-au niciodată nevoie să fie acordate. Ce era?... Ce lipsea?... Lipsea harpa. Harpa e sufletul orchestrei ... Beethoven, Chopin, au înțeles rolul important al tobei mari și efectele prodigioase ce se pot obține cu o frecuentă întrabuințare a acestui instrument de perfecție. Este adevărat că o tobă mare bună costă foarte mult și e foarte greu de acordat. E un instrument de o sensibilitate extremă: o schimbare cât de ușoară de

 

Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir

... Ion Luca Caragiale - Imaginaţie, stil şi clistir Imaginație, stil și clistir de Ion Luca Caragiale D. dr. Petrini-Galatz, luând în stăpânire postul de director general al serviciului sanitar, a înaintat o „Circulară — către domnii medici primari de județe, medici de orașe, medici de spitale, medici de plăși și către toți vetermarii oficiali", pe care n-o putem îndestul recomanda și profanilor iubitori de lecturi interesante. Din această admirabilă circulară rezultă adevăruri nouă, necunoscute până astăzi; astfel, rezultă că: „...preocuparea principală a serviciului sanitar a ... medicii, chiar veterinarii. Iată prin ce: „...prin îmbunătățirile zilnice în exigențele igienii..." Care va să zică îmbunătățindu-i exigențele, igiena devine mai ușoară de înțeles de oameni și de vite, și prin urmare mai lesne de practicat. Circulara apoi conține maxime și aforisme filozofice de o profunditate în adevărat clisterică. De exemplu: „...Spre a ajunge să fim utili țării și familiei, trebuie să muncim cu râvnă și cu inteligență." „...Când ... ntoarce indignată și ocărăște pe omul autorității. Maica ta, Cristoase! în ezercițiul foncțiunii? ceara și anafura! Și omul autorității îi arde babii surde două palme de ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul

... dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi ... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. Trece, dar vezi-o că e-nsemnată D-amorul nostru, cel neînvins, Singur e vecinic și neatins De stingătoarea-i mână-ntrarmată. Ici e minutul cel fericit În care-amorul meu te zărește: "Tinere,-mi zice, d-acum trăiește Sub legea singură ce ... pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce-n cer viază, Ce p-a mea inimă văpăiază Ca doi puternici flăcărați sori. Doi fii făloasa-mi ... a mea inimă dureroasă. Înger! cerescul meu serafin! Ce-mi fuse oare a ta ivire? Floare sau umbră, vis, nălucire? Ah! izvor vecinic de ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)

... oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, Cu-ai ... cum se-ntipărește printr-un arcan mister. Ideea e ferice, invenția — divină; Dar este-mprumutată din ochii lui Amor; Nu-mi pare mie nouă, de loc nu mi-e străină. D-a fost amant artistul, a fost și creator. In ochii-mi ca-n ... învinge, Ș-o va cunoaște lumea în admirarea sa: "Frumoși îți sunt ochii, frumoasă ți-e fața! Frumos îți e svolul, angel d-Osana! Și de-mi este scumpă, de-mi place viața, E d-ast sfânt nesațiu d-a te contempla." Erai vergine castă, aveai pe cap cunună, Pasai să juri credință ... serafimul, al meu consolator. Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea, Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator. Sunt secoli de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei

... pe oricine? Poate avea înrâurire asupra oricui? Desigur că nu, căci pentru ca să-ți sugereze simțirile sale trebuie ca tu însuți să fii sugestibil de aceste simțiri, adică să ai o stare sufletească asemănătoare cu a artistului. De aicea nu urmează că trebuie să ai o stare sufletească identică, căci atunci un artist n-ar avea înrâurire asupra nimănui, căci nu sunt doi ... sufletească, precum nu sunt doi oameni cu o figură identică. A avea aceeași stare sufletească însemnează a avea același fel general de a simți, gândi și voi. Însă cine poate fi sugestibil de simțirile unui artist, cine, cu alte cuvinte, are o viață asemănătoare sufletească cu a lui? Desigur acei care au trăit și s-au ... dezvoltat în și prin aceleași împrejurări sociale ca și dânsul. Prin urmare, va înrâuri asupra celor din clasa sa, căci numai aceștia vor fi sugestibili de simțirea sa. Se înțelege că aicea nu-i vorba de aparținerea, de fapt numai, la o clasă oarecare, dar e destul ca artistul să reprezinte interesele unei clase și să le întrupeze. Am văzut asupra cui poate ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe

... Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea ... să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori lași, talente venali, sibariți mârșavi, renegați de câte zece ori, tâlhari, monștri cari și-au înjurat și bătut mamele, bătrâni corupți, seducători și violatori de fetițe... Buni de spânzurat, pre legea mea. Ultima frază a gazetei republicane făcu asupra d-lui Boliac efectul unui pumnal înfipt în ânimă. Se rădică iute ... licoarea neagră... Crezuse că era ceașca de cafea. Tocmai când simți pe gât efectul acru, aruncă, plin de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>