Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1731 - 1740 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Ștefan Octavian Iosif - Amorul orb
... Ştefan Octavian Iosif - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.– Atrași de-aceleași tainici simpatii, Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată, Și solul sună, unde prind să bată, De zvonul surdei lor telegrafii.– Tot mai aproape se aud, și tot Mai harnici sapă vesel să s-ajungă, Și dup-atât ocol și cale ...
... Dimitrie Anghel - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.– Atrași de-aceleași tainici simpatii, Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată, Și solul sună, unde prind să bată, De zvonul surdei lor telegrafii.– Tot mai aproape se aud, și tot Mai harnici sapă vesel să s-ajungă, Și dup-atât ocol și cale ...
Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns
... Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n-ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă ... dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris să moară, Inima cînd ... de-l naște, Nepăsarea ta-l omoară. Ș-orice suflet, cînd te știe, Zice, trist, de-a ta ființă: E-o frumoasă locuință, Ce păcat că e pustie ! De aceea nu te mire Că prin baluri și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire !... Inimile vor viață, Nu se ...
Ștefan Octavian Iosif - Romanța
... Ştefan Octavian Iosif - Romanţa Romanța de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trecea în cîrjă sprijinit Pe ulița pustie, Și-n caterincă, ostenit, El învîrtea necontenit O veche melodie. Era ... ascultam pierdut la geam, Mi se părea că mă vedeam La noi, acasă, iară... Și-atîtea lucruri s-au ivit În mintea mea cu dînsul ! Dar
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ștefan cel Mare
... A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard în lăcrimele Cum lucesc în rouă două viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele și crinii pe față-i se-ngân. Însă doamna soacră lângă ea veghează Și cu dulci cuvinte o ... îmbărbătează. II Un orologiu sună noaptea jumătate, In castel în poartă oare cine bate? - "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu, și de la oaste,mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oștire fuge sfărămată. Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece... Rănile mă dor!" Tânăra domniță la fereastră sare. - "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare. Apoi ea la poartă atunci a ieșit Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit ... spui, tu, străine? Ștefan e departe; Brațul său prin taberi mii de morți împarte. Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu; De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu! Însă dacă cerul, vrând să-ngreuneze Anii vieții mele și să mă-ntristeze, Nobilul său suflet, astfel ...
Cincinat Pavelescu - Din schit
... Cincinat Pavelescu - Din schit Din schit de Cincinat Pavelescu Maestrului C. Dissescu În diminețile de vară, Sub cerul vesel și albastru, Când pieptu-ncepe să tresară, Atunci pricepi cât de amară E-n schituri viața de sihastru. Și-ți vine ca să plângi pe bietul Călugăr tânăr și frumos, Ce-n ochii tăi, citind regretul De-a se vedea murind cu-ncetul În schitul trist și-ntunecos, Cu drag și-aduce-aminte casa Trecutei lui copilării, Cu prispa, sala ... și cu masa, Și-i vine ca să-și rupă rasa Și s-o ia razna pe câmpii! Și alergând spre larga zare Cu păsărelele ce zbor, S-ajungă iar în satul mare, Și iar s-aștepte pe cărare Pe Anca-n drum către izvor. Să-i spuie iar, cu glas ... minte! Iar ea să fugă înainte... Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura! . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ispita-n alte vremi îl duce Și chipul slab i-l luminează. Dar de
Elisabeta de Wied - Pământului
... Elisabeta de Wied - Pământului Pământului de Elisabeta de Wied Vai ce durere 'n suflet, Pământule, tu porți – De mii de ani tu singur Îngropi copiii morți. Și-așa de multe lacrimi Tu plângi de mila lor, Din cer să-ți fie Domnul A-tot-îndurător. Dar câți copii la sânu-ți Mereu tu ai să strângi Și mii de
Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus
... Alexandru Vlahuţă - Homo homini lupus Homo homini lupus de Alexandru Vlahuță Revista nouă, an I, nr 3, 15 februarie 1888 Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai slabi apasă Din ce în ce mai grea povară. Sub planul sfânt de înfrățire Sporește ura bestială: Tot omul e-un vrăjmaș la pândă, Toată cruzimea e o fală; S-azvârl-a patimilor valuri Din șubredele ... bat o cale să-și deschidă... Mai sus, mai sus ... scrâșnind se-ndeasă; Sub mulți prăpastia se cască. Nu tuturor li-i dat să zboare, Dar câți nu știu să se târască! Asupra omului de mâine S-apleacă palida știintă, Și-l vede mai nervos, mai sceptic, Mai înrăit de suferință... Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de
George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului
... George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului N. Davidescu: din Cântarea Omului de George Topîrceanu Ploaia A venit întâi un nor călător și-a acoperit ca fumul o jumătate de cer și soarele. Eu mi-am dezgolit picioarele și-am pornit încet pe drumul care duce la pădure. Toți copacii au început să murmure. Mai ... picioarele... Acum te văd și-mi pare bine, așadar te rog să nu te uiți urât la mine — că plec iar. Eu sunt stâlpul de care inima ta se razimă. Poruncește să-mi aducă niște poame și o bucată mai mare de azimă, că până s-o frige vițelul mor de foame... Phi! câte lucruri ciudate am văzut pe unde-am trecut. De vreo două ori am fost chiar slugă și-am păzit o turmă de râmători. Dar stăpânul m-a luat la fugă: Zicea că eu am știut că femeia pe care-o luase tocmai din Idumeea se ținea cu ... avea șaptezeci de ani cel puțin). Și m-a bătut cu un băț uscat de măslin. Vai, tată, prin câte locuri am umblat! Dar
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... în prăpastie, zise Prâslea, văzând că frații cei mari se codesc; când voi mișca frânghia, voi mai mult să mă lăsați în jos; și după ce veți vedea că frânghia nu se mai duce la vale, să puneți paznici, să păzească și, când va vedea că frânghia se mișcă de lovește marginile groapei, să o trageți afară. Se lăsă și cel mai mic din frați și, de ce mișca frânghia d-aia îl lăsa mai jos, și-l lăsară, și-l lăsară, până ce văzură că frânghia nu mai sta întinsă, cum este când are ceva atârnat de capătul ei. Atunci frații ținură sfat și ziseră: - Să așteptăm până ce vom vedea daca face vreo izbândă, și atunci ori bine ori rău de va face, să-l pierdem, ca să ne curățim de unul ca dânsul care ne face de rușine. Prâslea ajunse pe tărâmul cellalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni ... decât îl azvârlise zmeul; și, când era prin dreptul lui, îl atinse pe umere. Zmeul, speriat, stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă și se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige: - Hâm! hâm! aici miroase a carne de ...
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu) Călătorul de Cincinat Pavelescu Marea, câmp de apă clară, e oglindă strălucită. O sărută albul lunii argintând-o până-n fund Și sub vasul ce plutește peste unda adormită Se înalță câte-un vuiet melancolic și profund. Feeria poleiește funii, punte și catarge. Vasul pare o nălucă pe al apelor ... apoi se risipește ondulând din val în val. Dorm în tihnă călătorii... numai unul la o parte Stă retras, cu ochii jalnici sub o frunte de poet; De gândire e furată a sa inimă departe Și pe buze poartă stigma durerosului regret. În adânca lui simțire a-ncetat orice ...