Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE CE

 Rezultatele 1731 - 1740 din aproximativ 2398 pentru DE CE.

Emil Gârleanu - Fugitul

... dus, că i-am spus: du-te, băiete și-ți fă sirviciul; bun e Dumnezeu și mare. Și te-i întoarce. Eu ți-oi purta de grijă, dragul mamei, să-ți aduc ce te-o trage inima să cei. Și s-o dus, sărut mâna, domnule căpitan, s-o dus. Așa... S-o dus cum v-am spus ... și o legătură cu julfe și o plecat, că trebuia să fie a doua zi la cazarmie. O plecat în inima nopții. Și ce-mi era scris să aud! În ajunul Crăciunului îmi spun ceilalți din sat de la noi că Vasile e dizirtor. Și-am bocit mămucuță, ca după un mort, că eu îs beteagă, și-s singură singură pe lumea asta ... cum se duc, nu se mai întorc. Îs pustii satele! Iacă, țin minte vorbele iste ca și cum le-aș fi auzit în minuta asta de ceas. Și el ședea, cum îi colo în colț, pe pat, lângă cuptor, iar eu pe un scăuieș, aproape de dânsul. Cum mi-o spus vorbele iste, am rămas pe gânduri. Și ce

 

Constantin Negruzzi - Eu sunt român...

... Constantin Negruzzi - Eu sunt român... Eu sunt român... [1] de Constantin Negruzzi Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut, Pământul tău e bine-a nu uita; Oricui e drag locul ce l-a născut. Eu, frații mei,'ori unde-oiu căuta, Nu mai găsesc ca dulcea Românie, De-o și hulesc câți se hrănesc în ea Corci venetici. Dar oricum va fi, fie, Eu sunt Român, și-mi place țara mea, Laudă mulți ... că-i bine și frumos; Dar, frații mei, eu oricât am umblat Pe drumuri lungi, cu șine ferecate, Nu mă 'nvoeam și vreți să știți de ce? Pentru că-mi plac șoselele stricate . Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea. Străine țări îmi place-ades să văd. Dar sunt sătul lumea ... colindă ; In țara mea de-acuma voiu să șed ; Căci, frații mei, ori unde voiu umblă, N'o să găsesc acea bună primire Ce m am deprins în țară-mi a vedea ; Și în străini e rece găzduire ! Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea. Tânăr ... ...

 

Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel)

... Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel) Dragoste de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 26 ianuarie 1903 Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină, Miroasă dulce, cum miroasă un ... și cînd se face iar lumină, Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre. În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă, Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi; Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur ... adorm curînd sub gene Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare. Tu dormi, și eu visez pe gînduri, că trec și zilele de vară Și că la anul, poate, fruntea ce-acum așa de blînd ți-o razimi De brațul meu, n-o s-o mai razimi, și gîndul ăsta mă omoară, Că drag mi-i sînul tău cel dulce și alb ca miezul ... sub coasă ! Ah ! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afară e lumină Și că-și deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă, Ș-aruncă-n mine cu mănunchiuri de

 

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe

... noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită ... vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul mâna, carul scârțâia, și peștele din car cădea. După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine...șor! sare și ea din car și, cu mare grabă, începe a strânge peștele de ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

... ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu găsești două la fel, de nenumărate culori și nuanțe, au ajuns, după cum era la antici asfodela, să împărățească imperiul morților. E ziua lor. De pretutindeni, din centru și din suburbii, crizantemele cad jertfă, o hecatombă uriașă de flori, și toți, de la mic la mare, căci toți avem să plîngem un regret pe lume, un mort iubit, pornesc spre țintirimele îndepărtate, să le arunce cu un ... adumbritul țintirim de la Belu, din pămîntul celui de la Sfînta Vineri, din acela de la Ghencea ori de la cel ce poartă modestul nume de Pătrunjelu, din preajma bisericei Iancului, de la Trei Coceni, de pe ramuri și din ostrețe, din răvare și din straturi, bogate și sărace, umile ori prețioase, la un loc cu toate, sărmanele crescute în sunetul ... au împodobit roțile, au înghirlandat vizitiii și bicele, au împopoțonat caii și automobilele și, transformate în proiectile luminoase și mirositoare, au ajuns la șosea. Aci, de-a lungul aleilor de tei, trăsurile treceau, și frumoasele zilei, trecătoarele frumuseți ca și ale florilor, modernele amazoane ...

 

Ștefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri)

... Ştefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri) Apune soarele pe dealuri de Ștefan Petică   Apune soarele pe dealuri În slava purpurei de sânge Și răsunând adânc din valuri Doinește-un glas și parc-ar plânge; De simți o caldă adiere Trecând pe fruntea ta curată Ca și o șoaptă care piere Sub bolta serei înstelată, Să știi că-i ruga mea ... se înalță-n umbra lină În ceasul jertfelor de seară. De vezi plutind pe blonda rază O umbră albă visătoare Și crezi că-i îngerul de pază Cu aripi lungi ocrotitoare, Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece În zborul său primăvăratec, Și-i tot așa de alb și rece, Când se înalță singuratec. Spre marea boltă luminoasă. Făcând durerea mai amară Și amintirea mai duioasă În ceasul jertfelor de seară. Și dacă roua clară cade Frumoșii ochi adânci de-i scaldă. Când treci sub vechile arcade În parfumata noapte caldă, Nu-i roua rozelor în floare Căzută-n nopțile cu lună, Nici plânsul dulce ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton ... tânărul poet. Din vorbă-n vorbă, poetul mi-a mărturisit că a venit la București să găsească o ocupație, fie cât de slab plătită, orișice; el e modest, se mulțumește cu puțin. Impresia ce mi-a făcut-o fiind destul de bună, și de

 

Dimitrie Bolintineanu - Veneticii

... lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății ... Doamen! Azi românul, mai slab ca o femeie, Își vede a sa țară, pământul lui iubit, Robit și el o slugă la cel ce-a sprijinit. Și inima lui moartă, de țară nu mai bate, Nu poate să supuie nici brațe dezarmate. Arabii dispărură sub mamelușii sclavi. Româi, fiii țării, deși odată bravi, Căzură fără luptă ... să fie robi la streini în țară S-agață cu furoare d-ale lor crude feare. Când vede veneticii pălește și se pleacă. O, fii ce sciți! Când sciții în mari războaie pleacă, Lăsară sclavii-acasă. Acești slcavi venetici Umplură de mirare credințele antici. Se fac stăpâni pe case, familii, și când vin Stăpânii, ies la luptă. Un scit de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Dunărea

... Ştefan Octavian Iosif - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El â ... se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa ... treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se scufundă Și soarele stă să s-ascundă, Iar luna cînd ieși pe deal, Iubiții ...

 

Cincinat Pavelescu - Din schit

... Cincinat Pavelescu - Din schit Din schit de Cincinat Pavelescu Maestrului C. Dissescu În diminețile de vară, Sub cerul vesel și albastru, Când pieptu-ncepe să tresară, Atunci pricepi cât de amară E-n schituri viața de sihastru. Și-ți vine ca să plângi pe bietul Călugăr tânăr și frumos, Ce-n ochii tăi, citind regretul De-a se vedea murind cu-ncetul În schitul trist și-ntunecos, Cu drag și-aduce-aminte casa Trecutei lui copilării, Cu prispa, sala ... și cu masa, Și-i vine ca să-și rupă rasa Și s-o ia razna pe câmpii! Și alergând spre larga zare Cu păsărelele ce zbor, S-ajungă iar în satul mare, Și iar s-aștepte pe cărare Pe Anca-n drum către izvor. Să-i spuie iar, cu glas ... Iar ea să fugă înainte... Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura! . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ispita-n alte vremi îl duce Și chipul slab i-l luminează. Dar de

 

Eduard M%C3%B6rike - Dunărea

... Eduard M%C3%B6rike - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El â ... se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa ... treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se scufundă Și soarele stă să s-ascundă, Iar luna cînd ieși pe deal, Iubiții ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>