Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1741 - 1750 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului I Jos, pe apa Prutului, În ținutul Hușului La casele Lupului [2] Mers-a ura Domnului! Mers-a ura și lovit-a, Pe Iordache prăpădit-a! El cu Domnul se-nvrăjbea Și călare pribegea Pe drumul Bugeacului, Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun ...
Vasile Alecsandri - Lăcrimioare
Vasile Alecsandri - Lăcrimioare Lăcrimioare de Vasile Alecsandri Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrimioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume! Voi sunteți lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate Zbor vărsând duioase plângeri. Sunteți fragede și albe Ca iubita vieții mele! Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. Dar deodată vântul rece Fără vreme vă cosește! Astfel soarta crunt răpește Tot ce-n lume ne zâmbește... Floarea piere, viața
Vasile Alecsandri - La gura sobei
Vasile Alecsandri - La gura sobei La gura sobei [1] de Vasile Alecsandri Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește. Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni. Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai... Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit! ↑ Omer a compus Iliada și Odiseea din tradiții și poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalerești răspândite în Italia și ilustrate prin imaginația ...
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri) Lamartine de Vasile Alecsandri Unul din cei mai mari poeți ai Franciei, omul care prin geniul său a fost și va rămânea o glorie pentru secolul nostru, Lamartine, a murit! Această tristă veste va deștepta un răsunet dureros în sufletul acelor care au gustat încântările armoniei mărețului poet. Cât pentru noi, românii, e bine să ne aducem aminte încurajările ce ne-a dat Lamartine în anul 1848, când el ținea ochii lumii întregi țintiți asupra lui, și adresa cuvinte mângâietoare națiilor ce aspirau la libertate. În istoria misiilor mele politice din anul 1859, găsesc următoarea notiță scrisă după o vizită ce făcusem lui Lamartine; această notiță e de natură a interesa publicul român, și dar este timpul de-a o scoate la lumină: „Dl Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revoluției din 1848, deși ajuns acum în vrâstă înaintită, totuși încă poartă pe frunte-i aureola geniului. Convorbirea sa armonioasă și fermecătoare răpește auzul și sufletul. Simțirile înalte, ideile sublime, reflecțiile filozofice, sunt exprimate de el în forma cea mai corectă, în stilul cel mai nobil, și cu o abundență care ...
Vasile Alecsandri - Leliţele Dragă mi-e lelița-naltă Și la mers cam legănată. Dragă mi-e lelița-n joc Când se leagănă cu foc, Unde-și pune piciorul, Se aprinde mohorul. Unde-aruncă-un ochișor, Arde sufletul de dor! Dragă mi-e lelița mică Și de trup cam gingășică, Că se suie pe opincă Și dă gură subțirică; Câte fete cu mărgele, Toate-s drăguțele mele. Câte fete cu bondiță, Poartă miere pe guriță. Câte fete răsărite, Toate-mi par flori înflorite. Cum aș face, cum aș drege, Că pe toate le-aș culege, Să-mi fac traiul și să mor Legănat pe sânul
Vasile Alecsandri - Margărita Margărita de Vasile Alecsandri 1870 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I În una din serile iernii de la 1850, palatul X din orașul Iași era luminat ca pentru o serbare mai deosebită. Toate ferestrele străluceau pe întunecata lui fațadă, și trecătorii din strada mare zăreau înlăuntru un mare număr de dame și cavaleri înotând în valuri de lumină. Un lung șir de calești elegante se opreau una după alta la scară, și din ele se coborau alte dame și alți cavaleri întârziați, care se suiau repede la rândul de sus, în sunetul armonios al unei orhestre și intrau apoi în salonul cel mare al palatului. Acea sală ornată cu oglinzi nalte cât pereții și cu lăzi de portocali, înșirate de-a lungul colonadei de marmură ce susținea galeria muzicanților, acea sală, zicem, cuprindea în sânu-i tot ce poate încânta privirile și închipuirea: toalete pariziene de gustul cel mai perfect, briliante strălucitoare, flori exotice, policandre numeroase de bronz aurit și mai cu seamă figuri tinere, frumoase, vesele și mult adimenitoare. Toate acestea formau un tablou magic! Focurile pietrelor scumpe se unea cu ...
Vasile Alecsandri - Mehedințeanul
Vasile Alecsandri - Mehedinţeanul Mehedințeanul Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Frunză verde magheran, Voinicel mehedințean, Sunt născut pe frunzi de fag Ca să fiu la lume drag Și-s scăldat de mic în Olt Să mă fac viteaz de tot Și-s frecat cu busuioc Să am zile cu noroc. După ce am mai crescut Din ochi maica m-a pierdut C-am fugit de la părinți Tot în munți, la Mehedinți. Apoi m-am lăsat în vale Cu trei rânduri de pistoale Ș-am ajuns un voinicel Cu inima de oțel. Aoleo! ce foc de dor! Veni-va badea Tudor [1] Să mai strângă din păduri Cete mândre de panduri Ca s-alunge de la noi Și pe greci și pe ciocoi. Frunză verde păducel, Cine-a merge după el? Un șoiman mehedințel Care știe să chitească, Rândunica s-o lovească, Și mai știe de călare Să se lupte-n fuga mare, Și mai știe să înoate Vâslind Dunărea din coate. Aoleo! mă arde focul Ca să-mi cerc și eu norocul, Aoleo! de rău, de bine Țipă sufletul în mine! ↑ În Valahia mică, peste Olt, mulți cred că Tudor Vladimirescu, șeful pandurimii ...
Vasile Alecsandri - Mioriţa Miorița Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri . Soveja, Județul Vrancea. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei, Cu trei ciobănei. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Și unu-i vrâncean. Iar cel ungurean Și cu cel vrâncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman Ș-are oi mai multe, Mândre și cornute Și cai învățați Și câni mai bărbați. Dar cea mioriță, Cu lână plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place. — Mioriță laie, Laie, bucălaie, De trei zile-ncoace Gura nu-ți mai tace! Ori iarba nu-ți place, Ori ești bolnăvioară, Drăguță mioară? — Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace, La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. Stăpâne, stăpâne, Îți cheamă ș-un câne, Cel mai bărbătesc Și cel mai frățesc, Că l-apus de soare Vreau să mi te-omoare Baciul ungurean Și cu cel vrâncean! — Oiță bârsană, De ești năzdrăvană Și de-a fi să ...
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857 Moldova în 1857 de Vasile Alecsandri Scumpă Moldovă! țară de jale! Ah! în ce stare tu ai ajuns! Lasă-mă-a plânge rănile tale, Căci pân-în suflet mă simt pătruns! Tu, ce ești bună, dulce, iubită, Tu, ce ești fiica lui Dumnezeu, Cum te lovește soarta cumplită! Cum te îneacă amarul greu! Lupii, și corbii, și vulpi străine Fac a lor hrană din corpul tău, Și tu, Moldovă, plătești cu bine La toți aceia care-ți fac rău! O! cât de crunte ș-otrăvitoare Sunt pentru tine a lor mușcări, Când ei cu buze sfâșietoare Răspund l-ale tale dulci sărutări! Dar mult mai aprig trebuie să fie Chinul ce suferi, amarul chin, Când vezi chiar fiii-ți cu dușmănie Rupându-ți sânul de amor plin! Mamă duioasă, tristă,-n cădere, Cu agonie mâinile-ți frângi, Și nu-ți rămâne nici o putere, Nici glas, la lume ca să te plângi! Când ridici fruntea, jos în țărână O-mpinge, o calcă dușman picior! Când ridici glasul, o cruntă mână Îi curmă-ndată geamătu-n zbor! Dar cât va bate inima-n mine, Eu în veghere la luptă- ...
Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel
Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Și cu aur o-nvelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Și cu mulți voinici pleca De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. [2] Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele și le mușcau, Iar poporul tot striga: ,,Să trăiești, măria-ta!" Când aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan." Ștefan-vodă se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Auzit-ați, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiți, Și cu el aici să fiți." Cinci panțiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Pân' zăreau într-o movilă Un român arând în silă Și movila brăzduind Și din gură chiuind: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan!" Cei panțiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Și la Domnul mi-l duceau: ,,Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?" ,,Teamă n-am că sunt român! Teamă ...