Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1781 - 1790 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Ștefan Octavian Iosif - Închinare (iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele ! Odihna peste groapa iubirii înflorește, Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește. Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu: Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu ! Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară, Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară, Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare ! Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute, Și palide așteaptă în negură pierdute. Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta Și palidele slove cu jale vor căta În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri, Șopti-vor ...
Ștefan Octavian Iosif - Învins!
Ştefan Octavian Iosif - Învins! Învins ! de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De mult înstrăinatul De-abia ce ți-a sosit, Așterne-i, mamă, patul, Să doarmă dus băiatul Bolnav și obosit ! Bătu el multă cale De cînd te-a părăsit... Învins de dor și jale Pe prispa casei tale Se culcă obosit... Ci nu-ntreba : pe unde A fost și ce-a găsit ? El rana-și va ascunde Și nu-ți va ști răspunde Decît : — Sînt
Ștefan Octavian Iosif - Aceleiași
Ştefan Octavian Iosif - Aceleiaşi Aceleiași de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cînd e tîrziu și-abia mai pot Clipi truditele pleoape, Te chem pe nume-ncet de tot. Și, ca în vis, te simt aproape... Și-adorm... atît de fericit, Ca un copil naiv ce-și spune, Vrăjit de somn, abia șoptit, Aceeași veche
Ștefan Octavian Iosif - Adio (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Adio (Iosif) Adio de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Da, mult mai bine ar fi fost Să fi rămas în sat la noi, De-ai fi avut și tu vreun rost, De-am fi avut pămînt și boi. Că sîntem nevoieși de tot, Și ai frați mici, și sînteți mulți... Muncesc din greu, fac tot ce pot Și tot flămînzi, și tot desculți ! Tu ești mai mare, mai deștept — Cînd oi muri, pe tine-i las, Și multe de la tine-aștept : Nădejdea-n tine mi-a rămas. Noroc măcar dac-ai avea Să dai de vreun stăpîn milos : Să-mi scrii mereu, cît 'ei putea, Că doar tu știi să scrii frumos ! Și-acuma — ochii să-i sărut : Mergi sănătos și fii voinic ! Dar stai, o vorb-aș mai fi vrut, O vorbă numai să-ți mai zic : Tot ochii ăștia, amîndoi, Așa frumoși, așa senini, Să mi-i aduci tu înapoi, Să nu-i uiți, dragă, prin
Ștefan Octavian Iosif - Adio (Iosif, 2)
Ştefan Octavian Iosif - Adio (Iosif, 2) Adio de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Aleargă trenul, zi și noapte-aleargă ! Prin gări o clipă gîfîind petrece. N-așteaptă multă vreme semn să plece, Și chiotă, și-i gata iar să meargă ! Lung șuieră cînd preste poduri trece... Carpații prind în zare să se șteargă... Ce-i pasă lui ?... Mă duce-n lumea largă ! Nici zmeul din poveste nu-l întrece. Mărețul soare joacă printre nouri... Sub ochii mei fug șiruri de tablouri : Cîmpii și văi, și munți, și ape iară... Ah, zi și noapte zboară, zboară trenul, Tot repetînd în ropot viu refrenul: „Adio dar ! Adio, dragă țară !
Ștefan Octavian Iosif - Amurg (Heine)
Ştefan Octavian Iosif - Amurg (Heine) Amurg de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Pe prundul spălăcit al mării Stam solitar și dus pe gînduri. Mărețul soare scăpăta azvîrlind Pe apă vîlvătăi de pară, Și albele talazuri De flux îmbrîncite Năvăleau mai aproape și tot mai aproape, Spumegînd în ropot mereu... Un ropot bizar; un șopot și-un plînset, Un hohot și-un murmur, un freamăt și-un geamăt, Pe-alocuri o muzică dulce de leagăn Tresărind pe furiș dintre valuri — Părea c-ascult epopei dispărute, Străbune povești năzdrăvane pe care, Copil, pe de rost le știam pe vremuri Din rostul altor copii din vecini, Pe cînd ne strîngeam, în amurguri de vară, Pe scara de piatră, Și toți ascultam tiptil și cuminte, Cu ochii mari și cu inima mică; Iar gingașele fete, Pe după-nflorite glastre, Steteau peste drum, la ferestre, Rozalbe figuri zîmbitoare, Bătute de
Ștefan Octavian Iosif - Apă beu!
Ştefan Octavian Iosif - Apă beu! Apă beu! de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Priviți la mine, oh, prietini, Și vă cruciți de fapta mea: La noi așa minune mare Cam rar s-a mai putut vedea ! De-așa ceva Mă mir și eu, Dar adevărului mă-nchin: Nu vin... ci apă beu, Da, apă beu ! Mă întrebați, nu cumva oare O grindină a dat prin vii, Ori frigul a stricat recolta Și viile-au rămas pustii ? O, nu ! căci vin, Pe cît știu eu, A fost ăst an destul și bun. Și totuși... apă beu, Da, apă beu ! Ori mă învinuiți voi, poate Că nu-s setos ? Aceasta-i grav ! Pe dracu ! Dimpotrivă, setea Mă arde în gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit n-am... De-aceea... apă beu, De-aceea, zeu ! Poezii alese,
Ștefan Octavian Iosif - Apa morților
Ştefan Octavian Iosif - Apa morţilor Apa morților de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește Lăsat de-ai săi pieirii, pe căi necunoscute ?... Părăgini fără țermuri se-ntind pustii și mute, Și-adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în arșița de-amiază. El s-a răznit din ceată, și-a alergat spre ele Ca să-și potoale setea ce-i mistuia [1] plămînii. Zadarnic stăruiră în preajma [2] lui bătrînii : N-a vrut să țină samă de vorba-le-nțeleaptă Că nu-i decît părere, și moarte-n zări l-așteaptă... Tîrziu își vede-acuma nebuna rătăcire : Puterea nu-l mai iartă s-ajungă pe tovarăși Și n-o să mai se-ntoarcă pe veci de veci în țară-și : Văzduhurile-albastru surîd nepăsătoare, Jucînd voios dasupra drumețului ce moare... Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo, Cîți visători nu fură ademeniți departe De blestemata apă a morților, și-acolo Ca el căzură pradă iluziei deșarte !... ↑ În Poezii (1908), eroare de tipar : mîntuia în loc de mistuia . ↑ Ibid. , prejma în loc de
Ștefan Octavian Iosif - April (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - April (Iosif) April de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Streșinele se dezgheață, Picură mărgăritare... Ce de lume ! Ce de viață ! Și ce larma-asurzitoare ! A întinerit natura ; Negustorii zdrențuroși Țipă cît îi ține gura : — Hai la ghiocei frumoși ! În mansardă locuiește Un artist. Băiat sărac, De un ceas se chinuiește Ca să vîre ață-n ac. Și cîrpindu-și, biet, cum știe Pantalonii vechi de dril, Fluieră de bucurie... Bine ai venit,
Ștefan Octavian Iosif - Artiști
Ştefan Octavian Iosif - Artişti Artiști de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trei vagabonzi la poartă-mi vin ; Artiști — o mică trupă : Copiii după ei se țin, Și cîinii dau să-i rupă... Sunt doi micuți, e mama lor ; Ea, cu flașneta-n spate. E-o zi de toamnă, pic de nor, Dar cât de triste-s toate ! Cu ochii duși, ca în extaz, Ea cîntă, și ei joacă. Îi cade părul pe obraz Și praful o îneacă. Ei joacă, sar și se-nvîrtesc, Împiedicați în zdrențe ; Răsuflă greu cînd se opresc Și fac la reverențe. Întinde piciul istovit O pălărie spartă : Comèdia s-a isprăvit, De-acu — la altă poartă... Pe urma celor ce s-au dus Vîrtej de frunze-aleargă... Că mulți mai poartă Cel-de-sus Pe lumea asta
Ștefan Octavian Iosif - Basm neisprăvit
Ştefan Octavian Iosif - Basm neisprăvit Basm neisprăvit de Ștefan Octavian Iosif A fost o fată de-mpărat Frumoasă ca o zână... A fost o fată de-mpărat Cu ochi vicleni, cu păr buclat, Cu inima păgână. Sta visătoare-odată-n prag Și-un paj trecea pe scară, Sta visătoare-odată-n prag, Și-n treacăt îi șopti: "Mi-ești drag, Mi-ești drag din cale-afară!" A doua zi îi iese-n drum: "Mi-ești drag cât nu pot spune!" A doua zi îi iese-n drum, Și fuge, izbucnind acum În hohote nebune... Iubite, să-ți mai spun ai vrea, Cum s-a-ncheiat povestea? Iubite, să-ți mai spun ai vrea?... Dar dac-ar fi povestea mea În rândurile-