Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1791 - 1800 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Ștefan Octavian Iosif - Basm neisprăvit
Ştefan Octavian Iosif - Basm neisprăvit Basm neisprăvit de Ștefan Octavian Iosif A fost o fată de-mpărat Frumoasă ca o zână... A fost o fată de-mpărat Cu ochi vicleni, cu păr buclat, Cu inima păgână. Sta visătoare-odată-n prag Și-un paj trecea pe scară, Sta visătoare-odată-n prag, Și-n treacăt îi șopti: "Mi-ești drag, Mi-ești drag din cale-afară!" A doua zi îi iese-n drum: "Mi-ești drag cât nu pot spune!" A doua zi îi iese-n drum, Și fuge, izbucnind acum În hohote nebune... Iubite, să-ți mai spun ai vrea, Cum s-a-ncheiat povestea? Iubite, să-ți mai spun ai vrea?... Dar dac-ar fi povestea mea În rândurile-
Ștefan Octavian Iosif - Bețivul solitar
Ştefan Octavian Iosif - Beţivul solitar Bețivul solitar de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel 1 mai Lipsit de viața binefăcătoare A aerului sănătos de țară, Visând într-o tavernă solitară Eu stau cu lăutarul și beau soare! Căci orice bob de strugur e-o-nchisoare, În care fierbe chestia agrară, Și-n orice sticlă arșița solară A-nchis puteri în veci renăscătoare. Eu dezrobesc un șir de raze moarte... Așa sunt eu ! Sus ridicați dar teascul! Lăsați-mă stăpân pe tot fantascul ... Stimez capacitățile deșarte... Cioroiule, mai cântă-mi un adagiu! Așa ... și dupa mine –
Ștefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar
Ştefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale ...
Ștefan Octavian Iosif - Bunica (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Bunica (Iosif) Bunica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară ; Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară... Căta la noi așa de blînd, Senină și tăcută ; Doar suspina din cînd în cînd La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. De cîte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea Asemuind-o-n mintea mea Duminecii
Ștefan Octavian Iosif - Câmpiei
Ştefan Octavian Iosif - Câmpiei Cîmpiei de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ca ciocîrliei ce-n văzduhuri Spre soare ciripind se pierde, Tot astfel sufletul îmi crește Cînd te revăd, cîmpie verde ! În sfînta ta singurătate De cîte ori n-am rătăcit, Și-am adormit în iarba-ți-naltă, Sub cerul tău
Ștefan Octavian Iosif - Cârlova
Ştefan Octavian Iosif - Cârlova Cârlova de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Văzut-ați voi, cînd primăvara vine, Acele flori plăpînde, delicate, Care,-nflorite-abia, mor împăcate, Vestind albastrul zilelor senine ? Așa, poetul unor vremi uitate Solit a fost de armonii divine Ce-au fermecat o clipă din ruine Tîrgoviștea cu vechile-i palate. Cu el venea o-ntreagă primăvară De cîntece, dar fu ursit să piară... Trist sol sfios al zărilor albastre, Simțind că moartea timpurie-l darmă, Aruncă-n zorii deșteptării noastre Întîiul glas de trîmbiță de-
Ștefan Octavian Iosif - Cîntec din Caucaz
Ştefan Octavian Iosif - Cîntec din Caucaz Cîntec din Caucaz de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 11 ianuarie 1904 Sînt tristă, mi-e urît, mi-e frică, Și ce să fac, eu nu mai știu, Căci dragu-i dus și e târziu: L-aștept acasă singurică. Aș vrea să torc, dar nu pot, iată, Se rupe firul, fusu-i greu... Oi toarce mîni... Ce Dumnezeu ! Prea-s tristă azi și supărată. Eu stau și plîng de dor în casă, Cînd poate dînsul m-a lăsat... Va fi găsit pe alta-n sat Și azi de mine nu-i mai pasă. De-aș ști că pe alta dezmiardă Și m-a lăsat fără noroc, Mai bine satul tot să ardă, Să ard cu satul la un
Ștefan Octavian Iosif - Cîntecul
Ştefan Octavian Iosif - Cîntecul Cîntecul — Reminiscență — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Un haiduc trecea prin crîng, Singur-singurel cu dorul, Păsările ciripeau, Vesel murmura izvorul. Și mergînd așa, ca-n vis, Mîndra-i vine-n gînd deodată, Gîndu-i se preface-ncet Într-o doină legănată. Trece-așa, cîntînd, în sus Și dispare la răscruce. Dar izvorul murmurînd Mai departe doina-i duce, Pînă unde, sub stejar, Se deșteaptă vînătorul, El repetă fermecat Doina ce-o cînta izvorul ; Echo ce dormea-n păduri Îl aude și-i răspunde : Și pe șuierul de vînt Doina la păstor pătrunde. El o zice din caval Mai duios, cu jale multă, Și cu ei o duc spre sat Doi drumeți cari îl ascultă. O-ntîlnesc niște feciori Cînd se-ntorc de la fîneață, Fetele torcînd la porți Prind de veste și-o învață. Și din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă, Iară azi o cîntă toți, De răsună țara-
Ștefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Pan
Ştefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Pan Cîntecul lui Pan de Gottfried Keller , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , an. III, nr. 39, 26 septembrie 1904 Brațe-n brațe stau stejarii în pădurea seculară. Azi, fiind cu voie bună, vechiul cîntec și-l cîntară. A-nceput departe-n margeni cel mai tînăr să s-alinte Și un freamăt și un clatin s-au pornit apoi-nainte : Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri, Și vîrtejul printre vîrfuri se rostogoli pe dealuri. Iar acum cînta-n coroane, șuiera-n văzduh furtuna, Pînă-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una. Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet, falnic Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic ! Mîndru joc era, asemeni unei mări cînd se revarsă, Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă. Tata Pan făcea doar însuși vechea ceteră să sune, Învățînd copiii, codri, melodiile, străbune. Și din cele șapte tonuri ce cuprind în ele toate Cîntecele, vechiul meșter ce minuni de cîntec scoate ! Tinerii poeți și cintezi stau și-ascultă în tăcere ; Pitulați în tufe dese sorb cîntarea cu
Ștefan Octavian Iosif - Către copaci
Ştefan Octavian Iosif - Către copaci Către copaci de Giosuè Carducci Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Umbrești culmi repezi, largi singurătăți, Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar: Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul Uitării înțelepte-n vremuri grele. Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată În patru scânduri, neted, tot amarul Și zbuciumul, și visurile
Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul
Ştefan Octavian Iosif - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e ...