Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1831 - 1840 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
... Vasile Alecsandri - Vrăbiuţa Vrăbiuță de pe deal, Zbori degrabă în Ardeal Și te-ntoarce de îmi spune Ori vești rele, ori vești bune. Du-te, vezi dacă mai sânt Frați de-ai mei pe-acest pământ Sau dacă i-a omorât Ungureanul cel urât? De-or fi vii să mă repăd Într-o fugă ca să-i văd. De-or fi morți să mi-i răzbun Cu-o măciucă de alun Ce-i bună de descântat Și morții de
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... învețe a plămădi pâini, ciurecuri, colaci, cozonaci etc., și eu am fost trimis la pansionul dlui Victor CuĂ©nim ca să învăț tot ce se putea învăța pe atunci: un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească și ceva istorie, și ceva geografie pe deasupra. Adio, nepăsare a copilăriei! adio, libertate! adio, fericire! Ce-o fi pățit tovarășul meu sub lopata brutarului, nu știu, dar cât pentru mine, îmi aduc aminte că, lipsit de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră. Acea viață nouă de școlar închis în sala de studiu, ghemuit pe un pupitru și condamnat a învăța pe de rost verbe franceze, germane și grecești [1] ; obligația de a ne trezi dimineața în sunetul unui lighean de alamă lovit ca un tam-tam chinezesc de doamna CuĂ©nim; sila la care elevii erau supuși de a mânca bucate cu care nu erau deprinși; o mie de mici mizerii ce sunt legate de bietul copil ieșit din casa părintească, foamea, frigul, neodihna și examenele zilnice ale profesorilor mă aduseseră la o desperare amară... Deși luam parte la jocurile ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... șerpuite, reci și străvezii, că îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și ... Când ea nu-și mai stăpânește uriașele minuni, omului îi răpește mintea, îi fură măreția inimii... Deschizându-i belșugul sânului, îi răpește bogăția minții. Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi
George Topîrceanu - Scrisoare (Topîrceanu)
... luat cândva-n răspăr E un tip mai fistichiu. Când îl iei în pripă, Țipă... Lasă-mă să ți-l descriu. Are-o mutră anodină De frizer cu mandolină, O privire clandestină, Nas de parafină Fină, Și la gură vaselină. Braț rotund și crupă plină, Organism de gelatină, Cu structură androgină, — Iar la-nfățișare Pare O statuie de slănină. Și mai are... Ce mai are? Când se duce la culcare E de genul feminin, Dar când scrie proză Roză, Iscălește masculin. În al Criticii domeniu Orice Eu se crede geniu, Dacă-i secondat de proști... Alte semnalmente? Niente ! Trebuie să-l recunoști. Deci scriind el prin reviste Cronici impresioniste Cu dantele împrejur, Într-o zi și-a zis ... blajin de obicei, — Însă când mă apăr Scapăr Ca din cremene scântei ! În cuptor îmi vâr colacii Când s-arată vârcolacii. Spada-mi gata de atac, Luminoasă ca o dâră, Vâră Spaima-n orice vârcolac ! Ce folos avui de-acolo?... Cu săgeata lui Apollo În zadar l-am săgetat, Căci o epidermă Fermă Este greu de perforat... Nimeni pace nu-ți dă dacă Ai nevoie de dădacă. Dragul meu,
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 3
... Vasile Alecsandri - Doina voinicească 3 Frunză verde de susai, Mă-ntorsei iară pe plai Cu mireasa pe sub strai [1] Să mai prind ceva de trai! Pe mândruța să mi-o-mbrac Cum i-a fi mândrei pe plac. De când plaiul am lăsat, Traiul bun eu l-am uitat. Arma-n sân mi-a ruginit, Nimic n-am agonisit. Mă lăsai pe ... de miei Și mocani bogați de vite, Cu chimirele ticsite. Nu știu turmele lua-le-aș, Ori chimirele zmunci-le-aș Că nu-i vreme de pierzare, Că s-aude-n depărtare Zgomot de potiră tare. Frunză verde de agude, Ian vezi frate ce s-aude? Graiul dulce-a mândrei mele Ori zgomot de potiri grele? De-a fi puica mea frumoasă, Ad-o sfântul sănătoasă, Sufletul să-mi răcorească, Zilele să-mi îndulcească, Iar de-a fi potira grea Care paște viața mea, Las' să vie că-am o flintă Pentru potiră gătită, Să-i pun plumbul subsuoară ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... exprimă perfect eroica dizarmonie care stăpânea toate facultățile intelectuale și morale ale lui Flaubert. Ca și Don Quichotte, omul acesta dislocat avea o excesivă capacitate de entuziasm și de simpatie. De accea era totdeauna furios. Amândoi, Don Quichotte și Flaubert, erau buni la inimă. Din mare dragoste de dreptate și de frumos, cavalerul a spart capul unui țăran și a străpuns oi nevinovate. Tot așa, artistul romantic măcelărea, în halat și în ... și ideile lui literare nu se pot susține. France are, negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă vreme ca ... un tres aimable fonctionnaire de la republique, autor de nuvele și de critici literare remarcate. În paginile domnului Laujol, cultul artei se amestecă cu grija de realitățile vieții, care arată pe omul de experiență. De pildă, într-o nuvelă du meilleur style Don Juan mărturisește că fericirea se găsește numai în căsătorie și în viața regulată. Hotărât, dl Laujol nu ...
Cincinat Pavelescu - O epigramă
... Cincinat Pavelescu - O epigramă O epigramă de Cincinat Pavelescu La o șezătoare literară la Tulcea, îmi amintesc organizată de Soc(ietatea) Scriitorilor Români scriitorul N. Dunăreanu, citise, între alții, o nuvelă lungă, nesfârșit de lungă. Se părea că nu se mai isprăvește. Publicul tulcean... ce să-ți mai spun? mort pe jumătate, era în agonie... Într-un târziu, Dunăreanu a dat Dumnezeu și a terminat... Ca ... că emoția mea ar fi fost enormă. Să revăd pe toți marii noștri artiști pe care i-am admirat ani îndelungați sub unghiul autorității active ce mi-ar acorda o demnitate de director... Sunt convins, însă, că vechile mele raporturi de amiciție cu Nottara, Gusty, Demetriad, Soreanu, Brezeanu mi-ar fi înlesnit mult dificultățile debutului și realizarea programului. Nu ți-aș putea vorbi scuză-mă, te ... distracție, dar și o școală. Ridendo castigat mores!... Așa ceva nu știu dacă mă înțelegi bine nu prea se realizează la noi. Publicul, în ceea ce privește repertoriul, e cam lăsat la coadă. Repertoriul pentru public... A, dar subiectul acesta e prea serios... ca să putem vorbi de ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... și căută de drum, mulțumită fiind în suflet că a putut săvârși o faptă bună. Nu merse ea tocmai mult, și numai iaca ce vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate părțile. Părul, cum vede pe fată, zice: — Fată frumoasă și harnică, grijește-mă și curăță-mă de omizi, că ți-oi prinde și eu bine vrodată! Fata, harnică cum era, curăță părul de uscături și de omizi cu mare îngrijire și apoi se tot duce înainte să-și caute stăpân. Și, mergând ea mai departe, numai iaca ce vede o fântână mâlită și părăsită. Fântâna atunci zice: — Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă, că ți-oi prinde și eu bine vrodată! Fata ... fată, zice: — Fată frumoasă și harnică, lipește-mă și grijește-mă, că poate ți-oi prinde și eu bine vrodată! Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui, își suflecă mânecile, călcă lut și lipi cuptorul, îl humui și-l griji, de-ți era mai mare dragul să-l privești! Apoi își spălă frumușel mâinile de lut și porni iarăși la drum. Și mergând ea acum și zi și noapte, nu știu ce ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit... A ascuns în tine Domnul un tezaur de virtute, Dar ți-a dat ochi plini de visuri, negri, mari, cu gene lungi, ți-a sădit în sânge sâmbur de dorinți necunoscute, O, credința ta e mare, dar cu-atâtea nopți pierdute, Maică, unde vrei s-ajungi? Trupul tău plin de viață n-a știut ce e iubirea, Gura ta nesărutată numai sfinți a sărutat, Tu ești moartă pentru lume, — dar așa ți-a fost menirea ... fură, Demon rău, trimis de Domnul, Să-mi alunge somnul. Dă-mi credință neclintită, Pavăză-n ispită, Și când dorul mă frământă, Dă-mi puteri de sfântă! Că-mi închin durerea ție Pentru vecinicie, Și viața mea ți-o-nchin Pe pământ. Amin. Liniștea nețărmurită iarăși sufletul i-apasă, Ce pustiu și ce tăcere! Din bogatul ei pervaz, Maica pururea Fecioară o privește blând miloasă, Cum stă albă, nemișcată, cu un cot lipit de
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei ... strâns așa de tare, că lira ți-a tăcut... S-a stins a ta gândire în noaptea blestemată, Pân' ce să treci în raiul etern scăldat în rază... Dar opera-ți rămâne și duhul tău veghează Asupra țării tale în doliu-nveșmântată. În negrele amurguri ... Ca dintr-o altă lume, al păsării nocturne, Când strop cu strop, în taină, din nevăzute urne Necunoscute lacrimi alunecă prin aer, În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre frunți Cu negură de visuri, când singur îți arăți Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți, Când raza ei coboară peste câmpii și munți, În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă, Când mările respiră o dulce adiere, Atunci plutești, poete, scăpat de-orice durere, Și țara ta ți-o legeni cu drag, ca pe mireasă... Poete, stai
Titu Maiorescu - Din experiență
... practic și în multe privi[...] nedemnă de cuvântul știință. Dovadă este că în școală poți învăța să cunoști animalele dacă ai urmat un curs bun de zoologie și poți învăța să cunoști plantele și pietrele dacă ai avut parte de un profesor bun de botanică și de mineralogie; dar vai de omul care ar vrea să cunoască oamenii numai după un curs de psihologie cum se predă în școlile și în cărțile fie și cele mai moderne. Dovadă mai este că în viața practică un grădinar de frunte sau un agronom pot întrebuința cunoștințele dobândite din cărțile lui Decandolle sau ale lui Liebig, un proprietar de mine se poate întemeia pe cercetările lui Lyell; dar dacă ai întreba pe vreunul din marii cunoscă tori de oameni, d. e. pe Bismarck, cu ce manual de psihologie s-a folosit întru aceasta, ți-ar răspunde printr-un hohot de râs. Cunoașterea omului, un lucru așa de neapărat trebuincios și încă de o trebuință crescândă cu sporirea tuturor relațiilor omenești, nu se poate dobândi astăzi, afară de micul ajutor al unor culegeri de maxime și aforisme și poate al unor romane și drame, decât prin propria experiență. Ce