Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1841 - 1850 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif) Pasteluri de Ștefan Octavian Iosif Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I E secetă, și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Și norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle : Își scutur pletele lor ude Și-s goale ca niște șopîrle... Țăranii-n cîrciumă s-adună ; Pe cîmp abia se mișc-o turmă, Tînguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, ...
Ștefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif) Pe deal de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pe deal stă vechea cetățuie, Popas din tainice visări, Arare vreun drumeț mai suie Spre dînsa strîmtele cărări... De veacuri zace-n părăsire Cetatea unde-un voievod Își doarme somnul în neștire, Cu credinciosul său norod... Și-adesea, cînd se face sară Și glas de taină toate au, Sus, la ruina solitară, Sub lună, dus pe gînduri, stau. Iar cînd cobor, și, dintr-o dată, În lumea ce de astăzi vin, În manta mea întunecată Trec prin oraș ca un
Ștefan Octavian Iosif - Poezia (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Poezia (Iosif) Poezia de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Te văd trecînd... Dar nu mai porți brățară, Nici diadem, nici straie orbitoare... Ci tristă-n șalul vechi de cerșetoare, Averea ta întreagă e-o ghitară. Războinici mari pe vremuri te-nălțară, Tu le-mpleteai cununi nepieritoare ; În veacul nostru cine-ți smulge-o floare ? Gonită rătăcești din țară-n țară... Pe drumuri, în surghiun, te-apucă sara ; Dormi prin ruini, drept căpătîi — ghitara, Iar ziua cînți în uși de cafenele... Aprinzi în muritori simțiri rebele, Tu, care-i desfătai cu ambrozie, Sărmană, urgisită
Ștefan Octavian Iosif - Poezii populare maghiare
Ştefan Octavian Iosif - Poezii populare maghiare Poezii populare maghiare de Ștefan Octavian Iosif Publicate în Floare albastră , 7 februarie 1899 Susănica Frumoasa Susănica zace, Sărmana, mai pe pat de moarte; De sete arde toată-n pară, Dar, vai ! părăul e departe. – Ia, mamă, repede cofița Și adă-mi apă din părău... Pîn’ ce bătrîna dă o fugă, Stă cu bolnava un flăcău. – Ce bună ești, tu, dragă mamă, Mă simt cu mult mai bine-acum; Mai adă-mi încă, dar, mămucă, Nu te grăbi așa pe drum... Fata crîșmarului Dacă-mi fac în crîșmă vacul, Dus cu una nu mă dau ! Crezi, crîșmare, și te-ai prinde Că mantaua eu mi-oi vinde Ca să beu? Eu, din vinurile-ți scumpe, N-aș sorbi o linguriță ! Fetei tale doar i-aș cere Ca să-mi dea un pic de miere Din
Ștefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif) Poveste de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Se spune-n basme c-a trăit Demult, demult pe lume-odată Un biet copil orfan, robit De-o vrăjitoare blestemată. În lanțuri ea-l ținea oricînd, Și el plîngea de disperare, Dar lacrimile-i, picurănd, Se prefăceau mărgăritare... Iar vrăjitoarea le strîngea Și tot mai multe vrea să strîngă, Încăt din ce mai mult plîngea, El tot mai mult avea să plîngă... Așa, copii obijduiți Pe lumea noastră sînt poeții, Încătușați și chinuiți De vraja blestemată-a vieții. Ei plîng de drag, ei plîng de dor, Și cearcă în zadar uitare, Sporind cu lacrimile lor Comoara de
Ștefan Octavian Iosif - Primăverii
Ştefan Octavian Iosif - Primăverii Primăverii de Ștefan Octavian Iosif O, tu, cea mai frumoasă dintre zâne, Cu tot alaiul tău de bucurii, Toți te-așteptăm cu-atâta dor să vii: Dar nimeni, nimeni mai cu dor ca mine! Și ce-mi aduci tu, care pe câmpii Pui flori, și cerului dai zări senine, Și cântec lucitor, și unde line Izvorului, ce daruri tu-mi îmbii? Ce vis cerca-va de isnov s-alinte Un suflet amăgit de-atâtea ori? O, dac-aș ști că visul iarăși minte!... Atuncea poate-aș ramânea cuminte Și m-aș uita cu ochi nepăsători La iarba care crește pe
Ștefan Octavian Iosif - Prolog (Iosif-Anghel)
Ştefan Octavian Iosif - Prolog (Iosif-Anghel) Prolog de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel la „Sonete rusticaneâ€� Mi-a dat gânsacul cea mai fină pană Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală Zicându-mi: „Scrie cea mai colosală Poemă scrisă-n Dacia Traiană. Să pui într-însa viața rusticană Cu disciplina ei patriarhală: La opt te culcă și la trei te scoală, De vrei să cânți natura suverană!â€� Gânsac iubit, poți să te umflii-n pene! Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene, Și-oi căuta să fiu la înălțime Spre-a dovedi, când vreau, ce pot să fac Cu patru strofe, cinci perechi de rime, C-un boz și cu o pană de
Ștefan Octavian Iosif - Reînviere
Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana
Ștefan Octavian Iosif - Regele din Thule
Ştefan Octavian Iosif - Regele din Thule Regele din Thule de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Lumina literară , 17 martie 1913 Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai
Ștefan Octavian Iosif - Revedere (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Revedere (Iosif) Revedere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De la fereastră, din vagon, Văd satul alb sclipind în zare... Un șuier lung... Tresar mișcat... Simt inima bătîndu-mi tare. Văd poarta țărnii... Turnul vechi... O casă... două... toate ninse ! Și gara... lume... Uite-ai mei ! M-așteaptă toți cu brațe-ntinse... E mult de cînd nu ne-am văzut, E-atîta haz și bucurie ! Doar numai frățiorul mic Se uită lung : nu mai mă știe... În ochii lui naivi și mari Citesc un gînd, o dulce teamă... Și parc-ar vrea să-ntrebe-ncet : „Cine-i urîtul ăsta, mamă ?...
Ștefan Octavian Iosif - Romanța
Ştefan Octavian Iosif - Romanţa Romanța de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trecea în cîrjă sprijinit Pe ulița pustie, Și-n caterincă, ostenit, El învîrtea necontenit O veche melodie. Era un cîntec ce-l știam De-acasă, dintr-o sară... Cum l-ascultam pierdut la geam, Mi se părea că mă vedeam La noi, acasă, iară... Și-atîtea lucruri s-au ivit În mintea mea cu dînsul ! Dar cînd bătrînul gîrbovit Sfîrși romanța, m-a lovit Pe negîndite