Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAREA
Rezultatele 1841 - 1850 din aproximativ 2243 pentru MAREA.
Gheorghe Asachi - Stânca care fată
... sunet în zădar, Căci stânca când au născut Un spân șoaric s-au văzut! Astă fabulă s-apleacă Cătr-acii ce vor să facă Lucru mare
Gheorghe Asachi - Stomahul și mădulările
... brațul se întinde, Mâna la nemic nu prinde, Și stomahului zic toate: Lucre sângur, dacă poate! Îns-aceast-a lor mânie Au fost mare nebunie; Fiecare mădulare Pe stomahul tot întartă, Dar pe sine însaș ceartă, Că-n curând au obosit, Și când toate au amorțit Mădulările rebele Cam ...
Gheorghe Asachi - Vulpea și țapul
... se-ncurcă, Ce din puț pre țap se urcă Și agiungând sus pre pământ Face țapului cuvânt Prin îndemn cătră răbdare, Ce-i virtute foarte mare, Zicând: Dacă maica fire Dramuri ț-ar fi dat de minte Măcar cât în barbă-ai fire, Apoi în puț mai nainte De-a ...
Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă
... Zisu-i-au, cumătră dragă, En întoarnă-te un pic, Ș-adunarea-ndată întreagă Da-ți-va a ei răspuns! Atunci șuier, vuiet mare Răsună în adunare: Vulpea, deși dimplomată, S-au văzut mult rușinată. Ș-a ei tâmplare la toți au vederat Că cela ce cu ...
... a umblare poate. Di-ar ave orangotanul Gură atît de omenească Cum e barba și gîtlanul Ar putea să-mpărățească. În casa unui om mare Aflîndu-se o momîță Și-ntr-o zi de sărbătoare Văzînd pe-o cuconiță Cum făcea parura sa, Rămîind singură-n casă Momîța pe teapa ...
Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan
Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan Cîntecul lui Pan de Gottfried Keller , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , an. III, nr. 39, 26 septembrie 1904 Brațe-n brațe stau stejarii în pădurea seculară. Azi, fiind cu voie bună, vechiul cîntec și-l cîntară. A-nceput departe-n margeni cel mai tînăr să s-alinte Și un freamăt și un clatin s-au pornit apoi-nainte : Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri, Și vîrtejul printre vîrfuri se rostogoli pe dealuri. Iar acum cînta-n coroane, șuiera-n văzduh furtuna, Pînă-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una. Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet, falnic Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic ! Mîndru joc era, asemeni unei mări cînd se revarsă, Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă. Tata Pan făcea doar însuși vechea ceteră să sune, Învățînd copiii, codri, melodiile, străbune. Și din cele șapte tonuri ce cuprind în ele toate Cîntecele, vechiul meșter ce minuni de cîntec scoate ! Tinerii poeți și cintezi stau și-ascultă în tăcere ; Pitulați în tufe dese sorb cîntarea cu
Grigore Alexandrescu - Șarlatanul și bolnavul
... Grigore Alexandrescu - Şarlatanul şi bolnavul Șarlatanul și bolnavul de Grigore Alexandrescu La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. Cînd zic vestit, se-nțelege că nimeni nu-l cunoștea, Însă avea atestate ...
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... De-mbunătățiri rele cât vrei suntem sătui. Ce bine va aduce o astfel de schimbare? Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să arză globul ș-ai lui locuitori? Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, Să știe de ce mână va fi măcelărită Și dacă ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...