Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1871 - 1880 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Ștefan Octavian Iosif - Unui luptător
Ştefan Octavian Iosif - Unui luptător Unui luptător de Ștefan Octavian Iosif E mult de-atunci... și, totuși, ai crede c-adineauri Visai că lupți de-a valma cu zmei și cu balauri, Să dezrobești pe mândra copilă de-mpărat... E mult de-atunci... și, totuși, ai crede c-adineauri Visai pe-nvingătorul, încununat cu lauri, În lupta pentru bine, de-o lume admirat... Azi, obosit și sceptic, ai devenit cuminte, De visul de mărire râzi când ți-aduci aminte, Cum râzi și de himera minunii din povești; Dar te cuprinde jalea că te-ai jertfit durerii, Și-ai prăpădit o viață, luptând cu mici mizerii, Și n-ai avut o clipă norocul s-o
Ștefan Octavian Iosif - Vîntul
Ştefan Octavian Iosif - Vîntul Vîntul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Adevărul literar , 30 septembrie 1896 Departe, în străini plecam... Privii în urma mea pierdut; Spunînd ceva mi-a apărut Iubita, sus, la geam. Ea mi-a trimis un blînd cuvînt — Tovarăs bun pe drum pustiu... Dar ce mi-a spus, nu pot să știu, Că s-a pierdut în vînt. Și dacă n-oi mai întîlni-o, Tu, vînt sălbatec, rău ce-mi ești, Nu ți-e de-ajuns?... Să-mi mai răpești Și cel din urm-
Ştefan Octavian Iosif - Vară Vara (Vară) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Vara , de George Coșbuc Vară , de Ștefan Octavian
Ștefan Octavian Iosif - Vierița
Ştefan Octavian Iosif - Vieriţa Vierița de Ștefan Octavian Iosif Ce dulce mustul murmură pe vrană! Lungi chiote răsună prin podgorii, Cu doniți pline, fetele, feciorii Glumesc, s-alungă, cântă, se hârjoană. — Aduceți must, să-nchin și eu o cană! S-ascult o clipă cântecul viorii, Că-s mort de sete și străin ca norii... Vreau să petrec și eu cu voi o toană! Mulți ani și toate bune, vieriță! Ce bine-i sta în păr cu foi de viță... Dar soarele-i de mult ascuns sub creste... M-am dus... de-atunci plutește o șuviță În ochii mei — și-s ani... Și totul este — Ori mie-mi pare numai? — o
Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul
Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară, În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte ! Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste... Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana, Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore... La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ; Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri... Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?... Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...
Ștefan Octavian Iosif - Visul (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Visul (Iosif) Visul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Bine ai venit, april, Lună răsfățată ! Zburd și cînt, zglobiu copil, Ziulica toată !... Înainte-mi — cîmp deschis... Stau fără de țîntă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. Jos, pe dîmb, mă tolănesc, Fermecat de lene, Și din ce în ce clipesc Tot mai des din gene... Somnul vine mîngîios, Soarele mă-mbată, Parc-aud un basm frumos Cu: „A fost odată...â€� În auz îmi sună blînd Zumzetul de-albine... Mîndre zâne vin tinzînd Brațele spre mine. Tainice spre mine vin Toate laolaltă, Rîd și-n jur de mine, lin, Prinse-n horă, saltă... Dar cînd sar să le cuprind, Caut cu-ntristare : Stol de porumbei sclipind Flutură în
Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900 ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...
Ștefan Petică - Nopțile de legende
Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900 Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...
Alecu Donici - Înființarea fabulei
Alecu Donici - Înfiinţarea fabulei Înființarea fabulei de Alecu Donici În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui așa privire Împăratul au strigat: — Cine ești? Cum îndrăznești, Gol, aici, să te ivești? — Adevărul sunt. — Ce vrei? — Vreau să-ți spun a mea părere: Tu nicicum nu ai durere Pentru pământenii tăi; Cei mai mari te măgulesc Și norodul jefuiesc; Legile îți sunt călcate... — Ieși afară! Ieși afară! Golule nerușinate! Dați-l uite jos pe scară! Iată cum fu primit Adevărul dezgolit; El, oftând, se depărtară. Dar a lui dorință bună Un alt chip i-au arătat. Adevărul mai pe urmă Iar au mers la împărat, Însă nu gol, ci-n veșminte Împrumutate la minte Și, cu aer de respect, Au vorbit frumos, încet. Împăratul, în mirare, I-au dat toată ascultarea; L-au pătruns, l-au înțeles, Și îndată au ales Alți miniștri, altă curte, Au făcut prefaceri multe, Trebile au îndreptat Ș-au fost
Alecu Donici - Șoarecul și guzganul
Alecu Donici - Şoarecul şi guzganul Șoarecul și guzganul de Alecu Donici — Vecine! Ai auzit o veste de priință? Zicea către guzgan un șoarec la ambari, Că leul au luat în unghie pe mâță Și noi de-acum vom fi aice mari și tari. — Ei, nu te bucura, prietene, degeaba -- Guzganul au răspuns c-un aer ispitit -- Căci de va rămânea la ei pe unghii treaba, Apoi sărmanul leu nu scapă nezătrit: Ca mâța fiară nu-i mai groaznică sub soare. Fricoșilor le par puternici numai cei De care se tem ei. Precum la noi au zis o treaptă oarecare: Doar pui, armașul
Alecu Donici - Știuca și motanul
Alecu Donici - Ştiuca şi motanul Știuca și motanul de Alecu Donici Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut, Iar croitorul de țesut. Și e desigur totdeauna Că cine multe întreprinde Nu scoate-n capăt nici pe una, Ba încă râsul lumii adese își aprinde! O știucă prea colțată, jaluză, de soi rău, Văzând odinioară Motanul de la moară Cum șoarecii vânează... căzu la el mereu Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat. — Dar spune-mi: cunoști oare Tu astă vânătoare? O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat — Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei, Când prindem costrășei! — Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama Aproape de lăptoc, Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama Pe lângă poloboc. Toți șoarecii din moară Aice au să-ți vie; vânează și-i omoară. Noroc! Noroc! Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă Și, foarte-n grabă, Mulțime de șoricărit El a vânat, a omorât. Apoi și la tovarășa a mers, dar ce să vadă! Mai, mai, murinda știucă, ciuntată, fără coadă, Pe care șoarecii ...