Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1881 - 1890 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Alecu Donici - Știuca și motanul
Alecu Donici - Ştiuca şi motanul Știuca și motanul de Alecu Donici Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut, Iar croitorul de țesut. Și e desigur totdeauna Că cine multe întreprinde Nu scoate-n capăt nici pe una, Ba încă râsul lumii adese își aprinde! O știucă prea colțată, jaluză, de soi rău, Văzând odinioară Motanul de la moară Cum șoarecii vânează... căzu la el mereu Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat. — Dar spune-mi: cunoști oare Tu astă vânătoare? O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat — Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei, Când prindem costrășei! — Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama Aproape de lăptoc, Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama Pe lângă poloboc. Toți șoarecii din moară Aice au să-ți vie; vânează și-i omoară. Noroc! Noroc! Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă Și, foarte-n grabă, Mulțime de șoricărit El a vânat, a omorât. Apoi și la tovarășa a mers, dar ce să vadă! Mai, mai, murinda știucă, ciuntată, fără coadă, Pe care șoarecii ...
Alecu Donici - Autorul și hoțul
Alecu Donici - Autorul şi hoţul Autorul și hoțul de Alecu Donici În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră totodată La aspra judecată Un hoț răutățit, În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut Și bieții vinovați în ele au intrat. Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad, La care singură Alecto** foc au dat, Stârnind o flacără atâta de grozavă, Cât bolțile la iad Mai toate au crăpat; Iar către autor părea asprime slabă. Sub el la început Ardea un focușor abia-abia văzut, El însă ne-ncetat mai rău se aprindea. Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult Cenușă s-au făcut, Iar focul sub autor necontenit ardea. ...
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei Bărbatul cu trei femei de Alecu Donici Un om poznaș au fost schimbat Vro trei femei cu cununii, Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un aspru împărat, La care, cum au mers asemene știință, Au și găsit de cuviință Ca pentru așa faptă, Pe om să-l dea sub judecată; Iar spre mai aspră înfrânare, Judecătorilor au pus el înainte Să fie cu luare-aminte Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare Unei asemene de pildă rea urmare; Că la de împotrivă, el hotărât era Pe toți a-i spânzura. (Asemene un împărat Nici pe la noi n-ar fi stricat.) Judecătorii văd că nu-i de șuguit; Să hotărască drept ei mult s-au sârguit, Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat, Căci socotința lor aceasta au urmat: Ca omului să dea femeile tustrele, Îndatorându-se de a trăi cu ele. Norodul însă s-au mirat Pentru asemene prea slabă hotărâre, Și sigur toți au așteptat, Pe vrun judecător să vadă spânzurat. Dar n-au trecut nici patru zile Și s-au împrăștiet prin țară auzire: Că cel cu trei femei bărbat, De răul lor s- ...
Alecu Donici - Broasca și zeul
Alecu Donici - Broasca şi zeul Broasca și zeul de Alecu Donici — Bre-che-che-chex! coax! coax! Căci fără apă am rămas! — Așa striga o broască, ce de cu primăvară Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras, Și într-o scursură trăia ca pe Parnas. Dar seceta de vară Scursurile-au zbicit, Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare, Striga la zei așa de tare, Precum mai sus v-ați lămurit. Ea prin acea strigare rugi grele înălța: Să se ridice apa pân' la scursura sa. Când iată! Zeul se arată. Și-i zice: "Ce vrei oare, Urâtă grăitoare? (Era, se vede, Joe în bune dispoziții), Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriții, Ca să înec o vale și un întreg norod, Când tu poți singură să te cobori la glod De unde te-ai urcat Pe deal, ce nu-ți e dat". Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor Ca bine să le fie pe lume numai lor; Vânând pe orice chipuri măriri, averi și nume, Măcar să piară
Alecu Donici - Calul și măgarul
Alecu Donici - Calul şi măgarul Calul și măgarul de Alecu Donici Păstorul unor oi, pe lângă turma sa Avea un cal și un măgar. Din întâmplare el găsește o harșa, Cusută tot în fir și în mărgăritar. Harșaua, precum știu acei ce merg călare, Se cade calului spre înfrumusețare. Păstorul însă-au socotit Că calul e destul de fire-mpodobit Și au găsit cu cale, Stăpân fiind pe ale sale, Să puie pe măgar harșaua delicată. Dar au ieșit în faptă Că prostul de măgar, nesocotind ce poartă Și nedeprins a fi-mbrăcat, Cu scumpa lui harșa în bahnă au intrat; S-au tăvălit, s-au răcorit Și chiar ca un măgar de glod plin au ieșit. Din fabulă e lămurit, Cum că păstorul au greșit, Iar el o da la întâmplare. Eu însă socotesc: că calul, deși are Nărav de tăvălit când este asudat, Dar nu se bagă-n glod, și cum s-au ridicat Îndată de pe el tot colbu-i
Alecu Donici - Capra şi iada Capra și iada de Alecu Donici Țăranul între vitișoare Avea și o căpriță. El o numea leliță, Îi da adese tăricioare. Și bine o ținea. Ea însă un nărav avea: De câte ori țăranul intra pe zi în casă, Căprița după dânsul pe-o laviță sărea, Apoi și peste masă... Stăpânu-i suferea, Căci aștepta să vadă Curând, pe lângă capră, și o frumoasă iadă (Iar unde omul este pe cale de sporit Oricare suferință O poartă, mulțumit, Vânând a lui dorință.) Nu după multă vreme ieduța se născu. De aldămaș țăranul la crâșmă petrecu. Dar când napoi se-ntoarse, Văzând cum sare iada de pe bordei pe casă, El a bufnit de râs, Și în proverb a zis: — Căprița sare masa, Ieduța — casa! E prea adevărat, Că vițiul din născare Nu e vindecat, Și a naturii lege își are-a ei lucrare, Iar mie-mi place când Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând: "Părinților viața, respectul, ascultarea Le sunt dator; dar totuși în fapte nu doresc A lor deprinderi rele ca fiu să
Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica
Alecu Donici - Cheltuitorul şi rândunica Cheltuitorul și rândunica de Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat În blană foarte crede. Dar într-o zi mergând după împrumutat, Din întâmplare el o rândunică vede. Găsește-ndată negustori Și ia pe blană bănișori. Căci rândunelele, cum zic din însemnare: A primăverii dulci sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară. Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros, Pornește în surtuc de-acasă Să capete vro masă. Dar cum la uliț-au ieșit, Pe rândunică el o vede înghețată Și, tremurând de frig, îi zice: "Blestemată! Pe faptă-ți ai pierit! Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar ...
Alecu Donici - Doi câini Doi câini de Alecu Donici Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, cățel tărcat, Ce din ogradă an în curte s-au luat Și carele acum la o fereastră-n casă, Șezând pe un covor de cele mai frumoase, Afară mândru se uita. — Jujucă: ce mai faci mata? Întreabă câinele, din coadă dând încet. (Acesta între câini e semnul de respect.) — Îți mulțumesc, mon cher! răspunse lui Juju. Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc Și pe saltele moi când vreau mă tăvălesc. Dar spune-mi: ce faci tu? — Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger, Păzind ograda la boier; Dorm lângă poartă, sau cu caii, Și de la bucătari ades mănânc bătaie. Ba ieri și un fecior trei lovituri mi-au tras, Pentru că n-am lătrat la vreme și la ceas. Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare Ai căpătat favor asupra-ți așa mare? Ce slujbă la stăpân în faptă împlinești? Fiind atât de mic, în ce te bizuiești? — Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare! Eu fac apporte și joc ca omul în picioare! Din ...
Alecu Donici - Dorința românului din 1862
Alecu Donici - Dorinţa românului din 1862 Dorința românului din 1862 de Alecu Donici Să fie România de-acum în veci unită Și propășind în toate să fie ea menită, La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus, Ca cele de apus. Să aibă România industrie și arte, Școli bune, răspândite în orișicare parte; Încât românii toți să fie luminați Ca cei de stat bărbați. Să fie România întinsă, mare, lungă, Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă, Să turbe alungând-o și rătăcind în dar, Să piară la hotar. Să aibă România puternică armată, În numele lui Ștefan ș-al lui Mihai chemată, Ca orișicând prudența o luptă-ar rândui, Să știe birui. Să fie România tot binecuvântată, Ca țară mult mănoasă, ca țară-mbelșugată; Străinul să-i aducă a sale bogății, Pe-a ei producte vii. Să aibă România comori asigurate, Să aibă navigații, să-și facă căi ferate; Comerțul ei să fie activ și răspândit, Ca mijloc de-nflorit. Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat, Ca să renască astfel frumoasa Românie, Întru eternitate mult binecuvântat; O fie, fie,
Alecu Donici - Două poloboace Două poloboace de Alecu Donici Un poloboc cu vin Mergea în car pe drum, încet și foarte lin; Iar altul cu deșert, las' că venea mai tare, Dar și hodorogea, Făcând un vuiet mare, Încât cei trecători în laturi toți fugea: Atunci când el folos nimica n-aducea. Asemene în lume, Acel ce tuturor se laudă și spune În trebi puțin sporește. Iar cel ce tace, Și treabă face: Acela purure mai sigur
Alecu Donici - Elefantul în domnie
Alecu Donici - Elefantul în domnie Elefantul în domnie de Alecu Donici Cine-i tare și mare, Dar minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. Pe elefant l-au pus în codri la domnie, Și de pe neam ei toți, De la străbunii săi până la strănepoți, Au îndestulă minte; Dar este rar acel preafericit părinte Să-i iasă buni copiii toți. Și elefantul meu, oricum era de mare, A înțelegerii n-avea îndemânare, Iar blând și plin de bunătate Era, cât nu se poate. Și iată că la domn au dat bietele oi O jalobă, zicând că "lupii răi pe noi De tot ne jecuiesc". — Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc! Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta Și-așa urla: — Măria ta! De noi nu te-ndura, Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă S-avem cu toții blană. Iar oile pârăsc, c-așa sunt învățate: Noi n-am luat mai mult decât pielcea de frate. — Atâta! domnul le răspunde, Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde, Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică, Și nici un păr mai mult,