Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1891 - 1900 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Alecu Donici - Elefantul în domnie
Alecu Donici - Elefantul în domnie Elefantul în domnie de Alecu Donici Cine-i tare și mare, Dar minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. Pe elefant l-au pus în codri la domnie, Și de pe neam ei toți, De la străbunii săi până la strănepoți, Au îndestulă minte; Dar este rar acel preafericit părinte Să-i iasă buni copiii toți. Și elefantul meu, oricum era de mare, A înțelegerii n-avea îndemânare, Iar blând și plin de bunătate Era, cât nu se poate. Și iată că la domn au dat bietele oi O jalobă, zicând că "lupii răi pe noi De tot ne jecuiesc". — Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc! Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta Și-așa urla: — Măria ta! De noi nu te-ndura, Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă S-avem cu toții blană. Iar oile pârăsc, c-așa sunt învățate: Noi n-am luat mai mult decât pielcea de frate. — Atâta! domnul le răspunde, Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde, Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică, Și nici un păr mai mult,
Alecu Donici - Epigramă (Donici)
Alecu Donici - Epigramă (Donici) Epigramă de Alecu Donici Un om bețiv odată se ispoveduia, Iară duhovnicul așa îl sfătuia: — Aproapele tău să-l iubești, Și pe vrăjmaș să nu urăști! De vin cu totul să te lași Că-ți este cel mai rău și ne-mpăcat pizmaș. — O contrazicere ce nu-i de înțeles, -- Răspunse bețivașul: Mai înainte, cum? iar singur îmi ziceși Să nu-mi urăsc vrăjmașul Și iată prin urmare, Că la aceasta eu nu-ți pot da
Alecu Donici - Fierul și argintul
Alecu Donici - Fierul şi argintul Fierul și argintul de Alecu Donici (Imitație) — Nu ai cuget, ești un rău! Tu te-ai făcut ciocan, tu te-ai făcut ilău. Și-n mine bați fără cruțare! Au doară ai uitat, că noi chiar din născare Tot de un neam suntem; Că noi alăturea în munți ne-nființăm? Așa țipa la argintari Sub loviture tari, Argintul prelucrat de-a fierului unelte. Iar fierul au răspuns argintului aceste: — Te mângâie, vecine! Și întru suferinți ia pildă de la mine. Tu încă ai noroc; Iar pe mine, scos din foc, Și mai cumplit mă bate, Tot fierul, al meu
Alecu Donici - Gâştele Gâștele de Alecu Donici Cu o prăjină mare, Țăranul gâște de vânzare Mâna la târg. Și drept să zic: În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare, Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare. (Dar unde de câștig sau pagubă s-atinge, Nu numai gâștele, și omenirea plânge.) Eu nu vinovățesc țăranul nicidecum; Iar gâștele altfel aceasta judeca Și, întâlnindu-se c-un trecător pe drum, Așa striga: — A! Ce necaz, ce osândire! Asupra gâștelor ce crudă prigonire! Privește, un țăran cum bate joc cu noi; De astă-noapte el ne mână denapoi. Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte Că are datorie a ne arăta cinste; Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit Ce Capitolia din Rom' au izbăvit! Romanii, mulțămiți, au pus și sărbătoare, Pentru așa a lor prea vrednică urmare. — Și voi tot cu aceasta vreți A lumii slavă să aveți? Au zis acel drumeț. — Strămoșii noștri... — Știu, Dar eu la vorba mea să viu: Ce faptă vrednică voi ați făcut în lume? — Nimica, însă noi... — Că numai de fripture voi Sunteți și bune. Lăsați dar ...
Alecu Donici - Greierul și furnica
Alecu Donici - Greierul şi furnica Greierul și furnica de Alecu Donici Greierul în desfătare, Trecând vara cu cântare, Deodată se trezește Că afară viscolește, Iar el de mâncat nu are. La vecina sa furnică Alergând, cu lacrimi pică Și se roagă să-i ajute, Cu hrană să-l împrumute, Ca de foame să nu moară, Numai pân' la primăvară. Furnica l-au ascultat, Dar așa l-au întrebat: — Vara, când eu adunam, Tu ce făcei? — Eu cântam În petrecere cu toți. — Ai cântat? Îmi pare bine. Acum joacă, dacă poți, Iar la vară fă ca
Alecu Donici - Jderul și cacomul
Alecu Donici - Jderul şi cacomul Jderul și cacomul de Alecu Donici — Da' bună ziua, nene! Îmi pare curios Ca să te văz astăzi în piele și voios; Ieri am privit, eu singur, ciudata vânătoare După cacomi: trei oameni din ochi te urmăreau Și te-ndreptau mereu Spre mlaștina cea mare; Apoi am văzut încă, cum toți la ea au stat Și te-au înconjurat. Atunci... și eu, vezi bine, Temându-mă de mine, În scorbur-am intrat Și nu știu ce s-a mai urmat. Ian spune-mi, drag vecine, Cum ai scăpat din lăbi de om? — Întrebă jderul pe cacom. — Cum am scăpat? răspunse cacomul moderat, Curat ca prin minune, Dar trebuie a-ți spune Un lucru vederat: Că omul din natură are Plecări destul de bune. Tu ai văzut cu ochii cum m-au înconjurat La mlaștina cea mare Și știi că eu mai bine mă dau prins Decât să fiu de glod atins. Ei bine! Văz că-un om s-apropie de mine, Îmi pune pe cap mâna și zice la ceilalți: "Emblema curăției, el trebui să trăiască Ca în integritate pe om să pilduiască! Aideți mai bine, frați, ...
Alecu Donici - La Ceahlău La Ceahlău* de Alecu Donici Te mai zării odată, te revăzui, gigante, O, dragul meu Ceahlău! Ș-a tale suvenire în inima-mi săpate, Îmi zic că-s june eu. Subt ale tale poale sunt și voi fi tot june, Căci tu nu-mbătrânești, De mii de ani atâta te-nalți ca o minune, Subt boltele cerești. Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite, În lupte furnicând; Românul însă singur cu inimă fierbinte Stătu te admirând. El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine, Ca munte neclintit, Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine A fi în veci unit. Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie La frații din Carpați, Bucecii, Caraimanul**, închinăciune ție Trimit ca niște frați. Ei speră ca și tine, că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că ...
Alecu Donici - La mormântul unui doctor
Alecu Donici - La mormântul unui doctor La mormântul unui doctor de Alecu Donici Sub astă piatră zace un doctor învățat; Cu moartea lui de moarte pe mulți el a
Alecu Donici - Leul și iepurele
Alecu Donici - Leul şi iepurele Leul și iepurele de Alecu Donici Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai grele lucruri îți crede nefirești. Așa, odată au pornit Ei împreună la plimbare, Și iepurele au stârnit Această întrebare: — Prietene iubit! Mă mir eu și te rog să-mi spui Pricina, pentru ce cucoșul nimicit, Pe care poți pe loc c-o sfârlă mort să-l pui, Te sparie așa cumplit, Încât tu fugi de glasul lui? — Aceasta nu-i de vro mirare, Lui leul au răspuns. Și noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuți. Precum un elefant, cât este el de mare, De șoareci iar se teme tare. Apoi pentru aceasta dar, Nu în zadar, Răspunse iepurul. Și eu ca voi cei mari, Mă tem de câini copoi și varvarii ogari. Și noi adeseori pe patimi ne silim Cu ale celor mari să le sămăluim. Dar nu prea
Alecu Donici - Leul la vânat Leul la vânat de Alecu Donici Leul, lupul, vulpea și câinele odat', Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toții întrunit, Să umble la vânat: Și ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar, că vulpea-ntâi Un cerb frumos au prins, Și adunând pe toți ai săi, Spre jertfă l-au întins. — Acuma e treaba mea, băieți, Le zise leul lor. Voi trebui numai să vedeți Cum eu împart ușor. Și despicând îndat' pe cerb în patru părți, Au zis: "Aceste sunt frățeștile bucăți. Și iată: cea întâi e partea mea de frate; A doua, pe drept ca unui leu se cade; Ș-acea a treia tot mie se cuvine, Precum voi știți prea bine. Iar de a patra, oricare s-ar atinge, Pe loc îl voi
Alecu Donici - Liliacul și rândunelele
Alecu Donici - Liliacul şi rândunelele Liliacul și rândunelele de Alecu Donici Odată, neamul rândunesc Având o mare ură Pe neamul șoricesc, Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură, Au hotărât fără cruțare, Pe toți prinzându-i, să-i omoare. Și iarăși, cea întâi robită zburătoare Au fost un liliac sub streșină robit. El însă au protestuit, Înfățoșând dovezi aripile ce are, Că nu-i din neamul șoricesc, Și prin acesta chip au dobândit iertare. Dar rândunelele un alt război pornesc, Asupra tuturor Anume păsări mici, ce sunt de sama lor, Și iarăși, cea întâi robită zburătoare, Același liliac au fost; cu gură mare Că el nu-i pasăre nicicum, Pentru că pene n-are, Scăpând asemene de moarte și acum. Așa istețul liliac Din două întâmplări cu minte au scăpat; Dar starea-i fizică nu e de lăudat, Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac Și tristă soartă au acei din poporeni Ce nu sunt nicăiuri statornici