Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACEST
Rezultatele 1971 - 1980 din aproximativ 2189 pentru ACEST.
Mihai Eminescu - Lebăda Lebăda de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Lebăda , de Mihai Eminescu Lebăda , de Ștefan Octavian Iosif Lebăda și puii corbului , de Grigore
Mihai Eminescu - Luceafărul Luceafărul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Luceafărul , de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Luceafărul , de Mihai
Mihai Eminescu - Melancolie Melancolie (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Melancolie , de Dimitrie Anghel Melancolie , de Traian Demetrescu Melancolie , de Mihai Eminescu Melancolie , de Constantin Negruzzi Melancolie , de Iacob Negruzzi Melancolie , de Vasile Pogor Melancolie , de Alexandru Vlahuță Melancoliei , de Ștefan Octavian
Mihai Eminescu - Miradoniz Miradoniz de Mihai Eminescu Miradoniz avea palat de stânci. Drept streșină era un codru vechi Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când deasupra, streșina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt. O vale-adâncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupți scările negre De stânci, care duceau sus în palat  O vale-adâncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adânc bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el  O vale cât o țară e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi  Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău  în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc ...
... atunci de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Și moartea ta ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - O stradă prea îngustă
Mihai Eminescu - O stradă prea îngustă O stradă prea îngustă de Mihai Eminescu O stradă prea îngustă Părea că se făcea  Și case lungi și negre Pe două părți era. Pe dânsa nu lucește Un singur felinar  Eu trec încet și fluier În suflet cu amar. Deodată simt în urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios de fată, Ușor ca de copil. Și simt cum că de brațu-mi Un braț ușor s-anină  Și simt că mâna-mi strânge O mână dulce, fină. Răsună miazănoaptea Din turla neagră, veche  Suntem atât de singuri Și suntem o păreche. Căci tu ești, tu iubită! Și am dorit, ah, cât! Să fim odată singuri Și iată-ne-n sfârșit! Nici știi, copilă dulce, Câte pe suflet am! De când te întâlniră Ochii mei, te iubeam; Mi-erai atât de dragă  Mi-era atât de dor  Încât credeam adesea Că trebuie să mor! O, în sfârșit!... Copilă, Și ai venit  chiar tu! Am așteptat norocul  Norocu-acesta nu . Cum dete preste mine? Cum de-ai gândit să vii, Să simt suflarea-ți caldă D-urechea-mi c-
Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit
... Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit de Mihai Eminescu Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-ai lucit Până ieri. Oare te pierdui Pe acest pământ, Fără ca să-mi spui Un cuvânt? Oare te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri Drăgălaș? Luna în zădar Bate în ...
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu Dacă auzi în aer cântare dulce, veche, O taie chiar cu sila de la a ta ureche  Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată A sufletului mândru o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe  femei cu firea dragă. Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatec, Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche ...
Mihai Eminescu - Poet (Eminescu)
Mihai Eminescu - Poet (Eminescu) Poet de Mihai Eminescu Să tot torni la rime rele Cu dactile în galopuri, Cu gândiri nemistuite Să negrești mai multe topuri; Și când vezi vreo femeie Să te-nchini pân- la pământ Și de-a sta ca să-ți vorbească Să înghiți orice cuvânt; Nespălat, neras să umbli, Și rufos și deșuchiet  Toate-acestea împreună Te arat-a fi