Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAREA
Rezultatele 1981 - 1990 din aproximativ 2243 pentru MAREA.
Mihai Eminescu - Și era ploaie cu senin...
Mihai Eminescu - Şi era ploaie cu senin... Și era ploaie cu senin... de Mihai Eminescu Și era ploaie cu senin Senin cu ploaie, Salcâmii ramurile-nclin Și le îndoaie. Acuma toți ei înfloresc De primăvară Ș-un dulce miros răspândesc În dalba sară. Un mândru soare scânteind Pe bolta-albastră El bate ploaia șiroind Pe-a ta fereastră. Și-n haină albă tu apari Cu pasuri line Și numai ochii tăi cei mari Privesc la mine. Atât de dulce și de plin C-așa văpaie Ah, era ploaie cu senin Senin cu
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...
Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu suflet mistuit De chin și de părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit Pustiile uitării Ca și o stea din răsărit Singurătatea mării. Și-l rog încet, îl rog pe veci Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc spre dânsul. Atâtea blânde rugăminți, Atâtea calde șoapte, Atâtea lacrime fierbinți Vărsate zi și noapte. Le-am îndreptat despre apus Durerea să-mi alunge, Dar el se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut, Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al ...
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)
Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit De-o stranie părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de zeul Amor Și ale sale raze reci Pe frunte lumina-m-or. În urma lui un dor nespus S-alerg o să m-alunge, Deși se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va rămânea necunoscut, Va stăpâni departe, Cum stăpânește pe trecut Întins, eterna moarte. Căci stăpânește tot ce-a fost Și tot ce o să vie Și câte nu avură rost Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles, ...
Mihai Eminescu - Atât de fragedă...
Mihai Eminescu - Atât de fragedă... Atât de fragedă... de Mihai Eminescu Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pân-în poale Plutești ca visul de ușor. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atârnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zâmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! Că te-am zărit e a mea vină Și vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăși-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deșert. Ș-o să-mi răsai ca o icoană ...
Mihai Eminescu - Când amintirile...
Mihai Eminescu - Când amintirile... Când amintirile... de Mihai Eminescu Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atât de des Înduioșării mele. Și peste arbori răsfirați Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stingă, Când valuri de isvor N-au încetat să plângă, Cum luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-și Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci și
Mihai Eminescu - Când iarăși glasul
Mihai Eminescu - Când iarăşi glasul Când iarăși glasul de Mihai Eminescu Când însuși glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii - Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? Puterea nopții blând însenina-vei Cu ochii mari și purtători de pace? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind - ca-n vis, așa vii! Cobori încet... aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față, A ta iubire c-un suspin arat-o, Cu geana ta m-atinge pe pleoape, Să simt fiorii strângerii în brațe - Pe veci pierduto, vecinic
Mihai Eminescu - Cântecul lăutarului
Mihai Eminescu - Cântecul lăutarului Cântecul lăutarului de Mihai Eminescu Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nțeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ca lira spartă-n stâncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb al vieții-mi gând, Am fost vultur pe o stâncă, Fire-aș cruce pe-un mormânt! Care-i scopul vieții mele, De ce gându-mi e proroc, De ce știu ce-i scris în stele, Când în van lumea o-nvoc. Crucea-mi pară gânditoare, Parca arz-a vieții-mi tort, Căci prin neguri mormântare Voi să văd fața-mi de mort. Doar atunci când prin lumine M-oi sui la Dumnezeu, Veți gândi și voi la mine Cum am fost în lume
Mihai Eminescu - Călin Nebunul
... le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul ...
Mihai Eminescu - Călin nebunul
... le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul ...
... cu totul pentru mine Un alt maestru, care viu mă ține... Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e. El e modest și totuși foarte mare. Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie La nebunii  tot înțelept îmi pare. Și vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie. Nici ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... parcă n-au alt bolnav decât pe cel de față. Oricui sunteți prieteni, dar orișicui îi pare Că numai pentru dânsul ați fost în lumea mare. În orice veac trăirăți neîncetățeniți, Și totuși nici într-unul străini nu o să fiți, Căci lamura vieții ați strâns-o cu-ngrijire Și dându ...