Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CHINUIT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 187 pentru CHINUIT.

Alexei Mateevici - Datoria noastră

Alexei Mateevici - Datoria noastră Datoria noastră de Alexei Mateevici Vremea și împrejurările, în care ne aflăm noi astăzi, pun asupra noastră o datorie, pe care trebuie s-o știe orișice moldovean din Basarabia și să se străduie s-o aducă la îndeplinire. Să nu creadă nimeni că ea este un lucru nou, necunoscut sau că este atât de greu, încât nici nu te mai poți gândi la îndeplinirea datoriei. Nu este lucru necunoscut, căci este din suferințele de veacuri ale norodului nostru moldovenesc. Este plângerea moldoveanului nostru, năzuința lui la o viață în rând cu oamenii. Cum să nu știe el, sărmanul, ceea ce are și ceea ce ar dori sa aibă? Durerile lui au găsit întotdeauna răsunet pe paginile gazetei noastre. Nu este lucru greu, căci este firesc. Omul nu poate să tacă și să doarmă liniștit când îl doare ceva. Este destul să simți durerea, ca să cauți alinare, însăși firea te face s-o cauți îndată ce ai simțit-o. Asta este o datorie firească. Dacă moldovenii noștri pân-în vremea de astăzi au stat obijduiți în întuneric, apoi asta din pricină că au fost atât de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele ...

 

Alexei Mateevici - Deasupra Târgului Bârlad

Alexei Mateevici - Deasupra Târgului Bârlad Deasupra Târgului Bârlad de Alexei Mateevici Deasupra târgului Bârlad Trecut-a un aeroplan Ș-un snop de pâine-a aruncat Cules din lanuri de german: ,,Noi semănat-am primăvara Cu pâinea voastră toată țara, Grădină, vale, deal și șes, -- Ș-acuma roada am cules. Mai mult de foame nu ni-i frică, Sătui ne ține Muntenia, Degeaba oastea se ridică, Și prinde toată România". Așa hârtie-a fost legată De-un snop de pâine aruncată. O, Doamne, unde-i ispășirea, O, Doamne, unde-i mântuirea? Străinii ne-au mâncat sudoarea, Iar noi ne chinuim flămânzi. Pământul, ce ne-a fost ca floarea, Din colț în colț tu îl aprinzi. Afurisirea cadă, Sfinte, Judecătorule Părinte, Pe cei ce țara ne-au vândut Și robi năvalei ne-au făcut. Dar milă fie-ți de creștini, Ce spicul din sudori îl crește, De-un biet, nevinovat român, Ce-și spune-amarul românește. Vezi, Sfinte, țara-i țintirim, Ne izbăvește de hârșim, Și pentru chinuri și sudori, Și pentru bieții muncitori, -- O, Doamne, vie ispășirea, O, Doamne, vie mântuirea. Mărășești, 15 iulie

 

Alexei Mateevici - Hristos

Alexei Mateevici - Hristos Hristos de Alexei Mateevici Pe drumuri grele înnoptând, Umbla prin țara chinuită, Ca un Proroc gonit și sfânt Vestind că lumea-i izbăvită. Și ne-au chemat, pe-ai săi copii, La ape vii și luminoase: ,,Veniți, veniți, ai scârbei fii, Cu Mine-n calea mea spinoasă!" Cu foc privește-n suferință Din crucea sa la noi Hristos, Așteaptă de la noi credință, Sfârșindu-și drumul său spinos. Îvățătorule! Ți-om da Noi inimile însetate Și vom veni în urma Ta Din lumea plină de păcate. Aprilie

 

Alexei Mateevici - Iuda

... vânzătoare Îți scaldă Sfintele picioare În lacrimi... Doamne miluiește Și iartă... Vezi, necazu-mi crește Cu clipa când Te uiți la mine... O, nu mă chinui, stăpâne, Și leapădă-mă, dă-mi odihnă, Un ceas ori un minut de tihnă... Tu vezi: vicleana sărutare Îs gata-n vecinică plânsoare Eu s ...

 

Alexei Mateevici - Unora

Alexei Mateevici - Unora Unora de Alexei Mateevici Noi nu ne înțelegem: voi vreți a noastră limbă S-o înnoiți, surpându-i temeiurile vechi, Și noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă, Vă pare totuși cântec, sunându-vă-n urechi. Veșmântul firii noastre din pânză strămoșească Cu tivituri de aur, de vechi argint și flori, Războaie-mpodobite de-o mână meșterească Vă par sărăcăcioase mantale de păstori. Noi nu ne înțelegem: acolo unde bate Izvorul veșniciei, frumoasei nemuriri, -- Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate -- Și căutați s-aduceți de-ai voștri trandafiri. Dar trandafirii voștri făcuți-s din hârtie Și miroase a leacuri luate din dugheni, În limbă doftorească a voastră latinie Preface graiul slobod din codrii moldoveni. Noi nu ne înțelegem: din sine limba crește, Nevoie nu mai are de ajutor străin, Din sine-și prinde floare, din sine se-nnoiește, Când nu-i atingi temeiul puternic și bătrân. Destulă înflorire păstrat-a limba noastră Din sânul maicii sale cel vechi și sănătos, Și nu-i mai trebui leacuri și nici boia albastră Să zugrăvească cerul cel sfânt și luminos. Noi nu ne înțelegem: povestea nu-i de-aseară ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...

 

Artur Stavri - În fericire

Artur Stavri - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale,       Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale,       Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate       A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate       Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine,       Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine,       Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte       În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte,       De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate,       Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate,       Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune       Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune       Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire       Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire       Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine,       Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine,       Cum mă ...

 

Cincinat Pavelescu - Îmbătrânesc

... am fost de-oricare... Ca piatra, piatră-mi rămânea Și sufletul și inima La orișice chemare. Îmbătrânesc!... Și tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare? Ce ceas ferice, Ce zi mare Putea-va fi o sărbătoare Și pentru mine? Care soare Putea-va timpul nencălzit de nici o rază ...

 

Cincinat Pavelescu - Bogatului

Cincinat Pavelescu - Bogatului Bogatului de Cincinat Pavelescu Ai tot ce poate să aprindă mândria ta neînfrânată; Ai aurul atotputernic și cu el lumea cârmuiești. Pământul este pentru tine o mină veșnic nesecată, Izvor de fericiri smintite pe care nu-l mai isprăvești. Spre-a-mpodobi a tale mese, unde șampania te-mbată, În focul soarelui de vară pe câți săraci nu-i chinuiești; Și câți nu mor în valul mării pe vreo corabie-ncărcată, Sau sub ruina unei case pe care nu știi s-o clădești. Averea ta îngenunchează chiar și mândria frumuseții. Tu cumperi tot, până și pacea neveștejită a tinereții, Și patul tău e lupanarul unui desfrâu îngrozitor. O! tăvălește-te-n orgia comorii tale nemuncite, Dar nu spera să ai vreodată cu prețul ei înjositor Emoțiunile naive ale iubirilor

 

Cincinat Pavelescu - Intimă

Cincinat Pavelescu - Intimă Intimă de Cincinat Pavelescu Poezia a fost pusă pe muzica compozitorului Ionel Fernic ( Îți mai aduci aminte, doamnă ). Îți mai aduci aminte, doamnă? Era târziu și era toamnă, Și frunzele se-nfiorau, Și tremurau în vântul serii Ca niște fluturi chinuiți, Ca niște fluturi rătăciți Din țările durerii. Ți-aduci aminte iar de seara Și-amurgu-acela violet, Când toamna și-acorda încet, Pe frunza galbenă, chitara? Pe lac, ce-n lună s-argintase, Încet o lebădă trecea, Și pata-i albă se pierdea În seara care se lăsase... Și-atunci, doar inimă și vise, Ne-am dus ca lebăda și noi, Călcând nisipul plin de foi Sub ceața care-l umezise. Așa născut, în plină toamnă, Amorul meu ce-nmugurea Sub foi ce toamna-ngălbenea... Îți mai aduci aminte, doamnă?

 

Cincinat Pavelescu - Poema ochilor

Cincinat Pavelescu - Poema ochilor Poema ochilor de Cincinat Pavelescu Sunt ochi adânci ca un păcat Ce-ascund sub gene de-ntuneric Un vis, în negrul lor misteric, De-a pururi alb și nepătat. Sunt ochi cu ape de smarald, Verzi, limpezi, reci ca valul mării, Și poate-n ei un suflet cald Și-neacă tainele-ntristării. Sunt ochi de palidă virgină, Parcă măriți de suferinți, Ce-aruncă umbră peste minți, Din mângâioasă lor lumină. Sunt ochi în care amintirea Iubirii ce i-a chinuit În globul lor cel mărginit A scăpărat nemărginirea. Dar dintre toți, de mi-aș alege, lubirea-ntr-înșii să-mi răsfrâng, Liman al zilelor pribege Aș cere ochii care

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>