Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INTRODUCE (������N)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 72 pentru INTRODUCE (������N).
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... școlilor și al școlarilor crește necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tineri ne vin din străinătate înarmați cu toată știința europeană; n-ar fi deci nedrept de a vorbi de lipsa unei mișcări științifice la noi? Neîndoielnic că cei ce vor vorbi așa vor avea ... lui regulamentar de muncă numai pentru că e plătit — și aceasta când nu poate să se eschiveze. Cei ce învață, învață iarăși pentru că n-au încotro: trebuie să-și facă o carieră, să ia o fată cu zestre și pentru asta trebuie diplomă. Odată diploma luată, diplomatul azvârle cărțile ... Cauza acestei nepriceperi e că în toate istoriile literare se analizează numai scriitorii fiecărei epoci, nu însă și publicul cititor, parcă acesta din urmă nici n-ar exista. Adevărul e însă că publicul e tot așa de important ca și scriitorii. În acest dublu sens înțelegem mișcarea literară și științifică și ... fost și la noi. Ca să vedem ce puternic curent literar s-a creat în această epocă istorică numită epocă de la 1848, n-avem decât să pomenim pe aceia care au scris atunci, pe poeții epocii. Heliade Rădulescu e poet, Gr. Alexandrescu poet, Alecsandri poet, Bolliac poet, Rosetti
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... pentru ca să luăm locurile în cupeu. Norocul făcuse ca să am de tovarăș pe autorul Colombei, care se întorcea în Francia. În noaptea aceea n-am preschimbat mai nici o vorbă împreună, căci eram despărțiți prin o matahală groasă ce purta favoriți englezi, favoriți stacoșii, care se ridicau între noi ... semnele cele mai îngrozitoare de foame. Îndată el scoase de sub picioare o torbă plină de cărnuri fripte și se puse a le introduce în gura lui, cu o metodă mașinală, înlesnind această operație gastronomică prin ajutorul unei mari butelci de Madera. MĂ©rimĂ©e îl admiră câteva minute ... peste țâță, Tot m-oi duce la portiță Să dau altuia guriță. De mă-i bate cu gardul Tot m-oi iubi cu altul. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește Vine-un graur de-o ciupește. Eu de ieri am înflorit, Sânu-mi încă n-a rodit Și el arde-n foc cumplit! MĂ©rimĂ©e ascultă traducerea franceză acestei hore, apoi zise zâmbind: — Diable de Pouchkine! L-am admirat 15 ani cu un giuvaier ...
... ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că ... urmare a unui cuvânt, cu atât mai îndărătnic și mai neinteligent, firește, rezistă publicul la critica acelei stări de confuzie, pe care el n-o simte ca atare. Când Bremond vorbește de poezie pură, el vrea mai întâi să definească nu un gen ori stil literar, ci o stare ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică ... fiu înțeles. Poate că sunt și eu de vină, de vreme ce nu m-au înțeles și alții, afară de dl Roman: se vede că n-am deslușit destul de bine părerile mele. Dar am și eu o apărare: am scris încă prea puțin; nu numai că n-am spus ,,tot", după cum cu drept cuvânt zice dl Roman, dar am spus foarte puțin, și ce-am spus n-am spus complet. Chestiile literare, estetice sunt așa de încâlcite, așa de complexe, încât e foarte firesc lucru să nu poți să le lămurești cu ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... să existe, nici nu poate exista; și dacă se pare astăzi a fi, se vede mâine că nu este și rămâne ca cum n-ar fi fost. Să restrângem, prin urmare, cercul cercetării noastre la literatura în propriul înțeles al cuvântului și, după ce am văzut că cei ce ... dovedită în Philosophiae naturalis principia mathematica. Deși această teorie fundamentală este de un adevăr evident și a fost de natură a introduce o întreagă reformă a astronomiei, totuși, lumea științifică în Franța i s-a împotrivit la început cu desăvârșire. De-abia după ... cu atâta mai puțin îl va declara o critică dreaptă de un componist adevărat și cu inspirațiuni frumoase“. Ast[...]nsă nu se va g[...]n Europa un cunoscător sau iubitor al muzicii care să nu se mire sau să nu râdă de o asemenea judecată. În 15 aprilie 1784 se ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... Căci ce să coserv ? Firește, rațiunea de afi a mea și a tutulor - a Statului acestuia, care el însuși n'are altă rațiune de afi decât ființa neamului meu întreg. Dacă vreau să conserv ceva particular în paguba marelui interes general, atunci nu mai sunt ... voe să spun d-lui Șef al partidului conservator-democrat, câteva cuvinte... Domnule Șef, istoria o fac împrejurările și oamenii. Vai de bărbatul politic care n'a înțeles împrejurările zilelor lui ! păcat de împrejurările politice cât de mari dacă nu și-au găsit un bărbat de mare valoare ! (aplauze ... și-au găsit omul. Și de aci, această clocotitoare dragoste cu care din toate părțile îl întîmpină pe acest om o lume întreagă (ovațiuni, urale). N'a fost fost om mai tăgăduit și mai ponegrit decât dânsul... și câtva timp... va mai fi încă (ovațiuni). De altminteri el însuși ... astăzi niște bulgari capsomani, niște ginabeți (mare ilaritate, aplauze). Eu, d-lor, nu o să vă numesc Atenieni și, pe cinste, vă făgăduiesc că niciodată n'am să ajung aristocrat (ilaritate); prin urmare, nici dv. pentru mine ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd... astfel începe strania sa poezie Venere și Madonă. Ironia amară care străbate din puținele poezii ale răposatului N. Nicoleanu este mult mai puternică și mai aprofundată în Eminescu. Iară noi? noi, epigonii, întreabă el, după ce a cântat frumusețele poeților anteriori ... sunteți bătrâni. S-a întors mașina lumii: cu voi viitorul trece; Noi suntem iarăși trecutul fără inimi, trist și rece, Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! Reproducem, în fine, din Mortua est ultimele strofe: Dar poate, o! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile ... că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci, de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă, Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din haos lumesc. Ș-apoi cine știe de este mai bine A fi sau a ...
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... vin, se depărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zama de lămâie. O maimuță americană, un ateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea și a fost, prin urmare, mai cuminte decât mulți oameni“ (Ch. Darwin, Descendența ... Cele următoare vor fi mai tari. La pagina 15 ni se citează câteva versuri din Psaltirea lui Dositei, d. e.: Limbele să salte Să strige-n tărie Cu cântece nalte, Glas de bucurie. Simpla citare a acestor versuri este foarte nevinovată, deși versurile sunt urâte, dar nevinovăția încetează din ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... Atunci primesc și eu, însă pentru respectul ce se datorează geniului, reproduc scrierea cu inovațiunile de ortografie și punctuare ce autorul voiește a introduce în literatură; căutați de vă obicinuiți cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da și alte producțiuni ... de o parte din lume. Ei bine, eu - permiteți-mi o clipă să vă vorbesc de mine — fac prinsoare că nimeni nu ar fi-n stare să ghicească pe autorul meu de predilecțiune. Trăiește; este în floarea tinereții, tocmai când se coace talentul. Fiți buni, mă rog, și m-ascultați ... un fel de cap de școală, o producțiune fenomenale a timpului nostru, atlet în stil și revolutionar în Republica literelor. Este adevărat că n-a studiat decât vro patru clase primare, dar tocmai aceasta este marele cuvânt pentru care dânsul e revoluționar în astă Republică nenorocită. Da ... împlini terminând. Voiți să aflați numele lui?... Se numește Popnedea. Cronică literară [jurasem că nu voi mai lua...] Jurasem că nu voi mai lua peana-n mână pentru a scrie umilitele mele cronici, spre a nu rădica asupra capului meu, ca mai zilele trecute, urgia nu știu ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... decrete acum sunt cunoscute Lui Mihail cel Mare. Arhangelul e-n ceruri, Și domnul se deșteaptă, drept în picioare sare. Și caută, ș-ascultă, și n-aude nimica, Nimic străin nu vede. A candelei lumină Se nalță și se lasă, și vasul ei cel sacru Se leagănă ușure p ... acuma A-mi revela arcane decrete, salutarii. E Domn, Domn, Zeul nostru! Românilor s-arată; Glorificat să fie trei-sântul al său nume! Și-n binecuvântare cerescul său ministru, Ce-n numele lui vine, o, suflete, mărește-l!" Era încă-n genunche Mihai, plin de sudoare, Și lacrime eroici ștergea de p-a sa față, Când ușa se deschide și intră scutierul... "Ce știre ... atâta neastâmpăr A mă vedea îndată?... Mi-e foarte necesariu Cu el a mă-nțelege. Păstorul ce veghează Când turma e-n pericol, și prințul ce nu doarme Când îngenunche țara, din ochi își cunosc păsul, Nici unul nu e iudă... Se cere-aci unire, Bărbați a ... Ci om e și boierul, și omul e amestec De angel și de demon... Avem și partea bună, Iar partea infernală e rea când e- ...