Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2021 - 2030 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Alexandru Vlahuţă - Vifor Vifor de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 20, 10 aprilie 1894 I Dumitru-și mai număr-o dată Cei "doispre'ce lei ș-o bucată", Gîndește, se scarpină-n cap: "Că multe mai sunt și la casă ! Nu-i una, să dau și să scap. Nevastă și nouă copii, E gloată, și gurii nu-i pasă, Ea cere mereu; fă ce știi, Aleargă, din piatră să scoți, Să dai demîncare la toți !" La sanie juncii înjugă, Și-și face din traistă glugă. Se-nchină. "Rămîi sănătos !" — Faci rău că te-ntorci pe-așa vreme: A nins astă-noapte vîrtos; Și nu vezi ce vînt s-a stîrnit ?... — Mi-s juncii voinici, nu te teme, Pe viforul cel mai cumplit Încarc, și-ți pornesc unde vrei, Și n-am nici o grijă cu ei. II Pe alte tărîmuri te-ai crede: Nici cer, nici pămînt nu se vede. Vîrtejuri, urlînd, se răpăd Și munți de zăpadă ridică, E ceas de pieire — prăpăd. Și omul îndeamnă mereu, Plăvanii troianul despică, Și-ntind, să se rupă, din greu, Căci și ei au suflet, și lor De tihna de-acasă ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul Mântuitorul de Alexei Konstantinovici Tolstoi Traducere de Alexei Mateevici - Mai 1912 De sfântă dragoste arzând, Smerire El a învățat Și legea lui Moisei curmând, El legea dragostei a dat. Nu rabdă rău El și mânie, El pacea propovăduiește, Și pentru orice avănie Numai cu bine răsplătește. Puterea Lui nu-i pământească: Le dă El orbilor privire, Și bolnavilor izbăvire În slava Sa dumnezeiască. Mărturisire El nu cere, Căci știe orice cugetare, Privirea Lui ispititoare Pătrunde orișice durere; El tot necazul vindecând A fost atotmântuitor, Dar mâna blândă întinzând El n-au mai fost judecător. Fiind de Dumnezeu ales, Prin voia cerului trimes, El Iordanul au trecut Și fapte sfinte, minunate Spre mântuirea de păcate Aicea multe au făcut. Acuma luminos, blajin El iarăși trece-n astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții
Alexei Mateevici - În dimineața duminicii
Alexei Mateevici - În dimineaţa duminicii În dimineața duminicii de Alexei Mateevici S-au dus dintâi acele două Mironosiți cu mirul lor; Era-ntuneric și prin rouă Mergeau cu pasul grăbitor. Vorbeau de cele petrecute, De zile pline de dureri, De pacea dimineții mute, În ziua sfintei Învieri. Și le era o groază mare Rușinea crucii s-amintească, A jidovilor blestemare, Nemulțumirea omenească. Batjocorirea relei goane Și plânsul celor credincioși, Ș-a crucii lui Hristos piroane, Și ghimpii frunții sângeroși... Își aduceau atunci aminte Cum L-au luat de la ostași Și în mormânt fără cuvinte L-au pus — departe de oraș. Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer zorește; Acum prin tainica scârbire Un gând dorit ne mângâiește... De prin desimile grădinii, Din rouratica verdeață, Le râd voios de-acuma crinii Ascunși în scutece de ceață. Dar ce-i aceasta? Ceața deasă Ca printr-un poruncit se pierde Ș-o strălucire luminoasă Aprinde-mprejurimea verde... Ce strălucire minunată! Venit-au. Iată și mormântul... Dar piatra lui îi răsturnată Și iar li se trezește gândul... O, unde-i El? Înuntru nime... Ce oare s-au fi săvârșit? Tăcere prin împrejurime... ...
Alexei Mateevici - Ţăranii Țăranii de Alexei Mateevici Când ziua luminile-și stinge Și cele din urmă-n câmpii le aruncă, Țăranii, veniți de la muncă, Își cântă viața și glasul le plânge. Își cântă necazul cel mare, Își cântă nevoile lor în robie, Și cântecul plânge-n câmpie, Suspină și cântă în versuri amare. Și cântă obidele sale, Iar seara albastră-i ascultă-n tăcere, Și cântecu-i plin de durere, Și inima-n piept ți se zbate de jale. Își varsă tot dorul și focul În plângeri prelungi de robie și chin, Și stelele serii rămân În jale. Și robul își plânge norocul. Și greu deznădejdea se lasă, Și neagră, ca noaptea ce vine, întinde Aripile, satul cuprinde, Și țărănimea-n aripi o apasă. Dar iată de-odată s-aude: Un glas de flăcău din țărani se desparte, Puternic — se duce departe, Deșteaptă câmpiile, văile mute. Și cântecul sună-n ogoare Și, mândru, vorbește de drepturi și voie, Și-ți pare aprinsă a țării nevoie De versuri cu foc arzătoare. Chișinău, 13 februarie
Alexei Mateevici - Atâtea chipuri
Alexei Mateevici - Atâtea chipuri Atâtea chipuri de Alexei Mateevici Atâtea chipuri mi se scoală Din vraja nopților de vară, Când frunza tremură de-aseară De-un vânt ușor, plin de sfială. Iar nourii îmi prind în mreajă Stropiri de aur de pe sus, La ușă plopu-mi stă de strajă Ca un ostaș la slujbă pus. Atâtea chipuri — rânduri, rânduri În minte îmi răsar, învie, Pornesc într-o călătorie, Tovarăși cu-ale mele gânduri, De nu mai pot de-nviforare Și cad, sfârșit de obosire. 1917 (
Alexei Mateevici - Atunci când soarele apune
Alexei Mateevici - Atunci când soarele apune Atunci când soarele apune de Alexei Mateevici Atunci când soarele apune Și zarea arde-nflăcărată, Atuncea inima îmi spune Durerea ei nemângâiată. Și tot mă-nșel și trag nădejde, Că nu-i departe alinarea, Dar mintea mea mă amăgește Și tot mai tare mă muncește. Nădejde nu găsești în lume Și n-ai de ce nici să o cați: Ea numa-n suflete trăiește Și doruri-n inimă trezește... . . . . . . . . . . . . . . . .
Alexei Mateevici - Cântarea slavei
Alexei Mateevici - Cântarea slavei Cântarea slavei de Alexei Mateevici Voi, munți singuratici, moșnegi cununați Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstrați În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând Din tainica voastră dumbravă Se-nalță cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă. * În voi își deșteaptă plânsorile lor Pădurile-n toamna târzie, Pe când le apucă al luptei fior Și-a vântului groază, mânie, Și mare vi-i jalea, când vânturi străbat Prin tainica voastră dumbravă, Dar vifori, furtuni și chiar frunze ce cad Vă cântă a Domnului slavă. * La voi m-a adus în cărările ei A zilelor soartă săracă, Pădurea cea mândră din ani mititei Mi-a fost și iubită și dragă; Cântarea frumoasă din codrii bătrâni Dă strunelor mele viață; Și mândre povești din strămoșii creștini Truditul meu suflet învață, -- Povești — de pe când oameni sfinți locuiau Prin tainica voastră dumbravă, Povești — de pe când ne-ncetat proslăveau Nespusa a Domnului slavă. * Din văile voastre, în largul cuprins, Privirea mea zboară departe Și-n mintea mirată răsare aprins Fiorul măririlor moarte... Un ...
Alexei Mateevici - Cântecul clopotului
Alexei Mateevici - Cântecul clopotului Cântecul clopotului de Alexei Mateevici O, clopote! Frumos mai suni, Când credincioșii îi aduni La locul sfânt de rugăciune, În cer cântarea să le sune... În zile mari de sărbătoare, La răsărit ș-apus de soare, Tu chemi stăpâni și muncitori Ai lui Hristos închinători. Chemarea-ți porți prin munți și văi: Și vin închinătorii tăi. În cer ajunge-a ta sunare, Cu dânsa și a lor cântare, Un cântec sfânt, frumos nespus, Se suie, ca tămâia,-n sus, Ducându-se în cer... Ce dor nu duce, Ce poate inima s-apuce? Și jalea inimii zdrobite, De toți pe lume părăsite, Și bucuria mulțumirii, Și arzătoarele dorințe De mântuire, pocăință... Un cântec sfânt, frumos nespus, Le suie toate-acestea-n sus, Și când arama-n ceruri sună... A noastră inimă răsună... O, clopote! Frumos mai suni, Când credincioșii îi aduni La locul sfânt de rugăciune, În cer cântarea să le sune... O, sună dar prin munți și văi, Să vie-nchinătorii tăi. Iunie
Alexei Mateevici - Cântecul zorilor
Alexei Mateevici - Cântecul zorilor Cântecul zorilor de Alexei Mateevici Hai, măi frate, hai, măi frate, Zorile s-aprind, Hai să căutăm dreptate, Voie și pământ. Plugărit-am viața toată Ș-am muncit noi rău, N-am văzut zi luminată, Numai greu, tot greu. Și pe umeri numai juguri Pân-acum am dus, În robie și lanțuguri Toate ni le-am pus; Ș-ale sufletului daruri Noi le-am înecat Tot în plânsete ș-amaruri, Ce ne-au apăsat; Și odorurile minții Noi le-am prăpădit, Căci în ceața neștiinței Tot am viețuit. Muncă, muncă și iar muncă, Alta n-am văzut; Și în munca noastră lungă Toate le-am pierdut. Am crescut în largi ogoare Roadă cu prisos, Dar din pâinea roditoare N-am avut folos, Căci ogoarele luate Fost-au de la noi; Nouă-n schimb ne-au fost lăsate Juguri și nevoi. Goi, lipsiți de toate-n lume, Vecinic înjosiți, La boieri n-avem nici nume. Pe pământul țării-mume Zăcem necăjiți. Dar destul! Venit-a ceasul, Ceasul așteptat, Ca să dăm noi jos necazul, Care l-am răbdat. Vezi?! În zarea depărtării Zorile s-aprind, Sfânta zi a învierii Vine strălucind. Hai, ...
Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei
Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei Către Artur Gorovei de Alexei Mateevici A. Mih. Mateevici Kiev. 8. V. 1913 Mult stimate domnule, Colecția volumelor „Șezătorii“ și cărțile d-voastră, trimise mie de d-ta, am primit-o acum vreo săptămână. Iertați că nu v-am răspuns până acum, fiind ocupat cu examenele. Va aduc călduroasele mele mulțumiri pentru acel răsunet viu ce l-a găsit în inima d-voastră dorința și năzuința mea de totdeauna de a lucra în câmpul etnografiei și folcloristicii române. M-am bucurat nespus văzând că și noi, moldovenii basarabeni, nu suntem cu totul uitați de frații noștri cei mari și orișicând putem să ne gândim la încurajarea și sprijinul lor moral. Volumele trimise îmi sunt de mare trebuință, de asemenea trebuință mi-ar fi și cele ce lipsesc... N-ai putea oare d-ta să-mi arăți modul prin care aș putea să mi le procur? De asemenea, mult m-ai îndatora, dacă mi-ai face cunoscute prin însemnare toate lucrările străine (franceze, germane și engleze, ba și ale noastre, afară de edițiile Academiei) despre folclorul românesc sau conținând paralele folcloristice din literaturile populare ale popoarelor romanice ...
Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu
Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu Către Ioan Bianu de Alexei Mateevici 10/IV 1913, Kiev Stimate domnule, La scrisoarea colegului Berechet adaug rândurile mele personale. Sunt român din Basarabia, „studențesc“ la Academie de la 1910, când am absolvit Seminarul din Chișinău. Mă aflu în anul al III-lea, în ajunul tezei de licență (pe rusește, „candidăție“). Din copilărie am avut multă dragoste pentru poporul părinților mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi și de știința lor oficială chiar până la tăgăduirea existenței sale etnice și până la confundarea lui ba cu tătarii ba cu țiganii. M-a atras totdeauna [cu] o putere deosebită folclorul românilor noștri, datinile, poveștile strămoșești, frumoasele legende și cântece poporane... Am și scris câte ceva prin ediții rusești și românești din Basarabia (ziarul „Basarabia“ din 1906—1907). Dar nevoia cea mare mi-a fost că n-am avut cărți trebuincioase spre călăuză. Am fost cu totul izolat de literatura folcloristică din Regat, de bogatele culegeri ale părintelui Marian, de cercetările adânci ale dlor Șăineanu, A. și O. Densusianu și alții, dintre care și acum multe le cunosc mai mult pe nume. Îmi aduc ...