Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACEST
Rezultatele 2031 - 2040 din aproximativ 2189 pentru ACEST.
Nicolae Nicoleanu - Versuri scrise pe fațada peșterii de la Dîmbovicioara
Nicolae Nicoleanu - Versuri scrise pe faţada peşterii de la Dîmbovicioara Versuri scrise pe fațada peșterii de la Dîmbovicioara de Nicolae Nicoleanu Din volumul Poezii de N. N. , Iași, 1865 Informații despre această ediție Peșteră posomorâtă, Mare, umedă, tăcută, Ai fi bună-n București, Ca să servi de pușcărie Hoților care sfâșie Pieptul țării românești ! 1863, Iulie
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit ...
Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă. Dar uneori, când luna e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de ...
Panait Cerna - Mama (Cerna) Mama de Panait Cerna I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută și nendurătoare. Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline! Și plânge-năbușit copilul – Ș-adoarme în suspine. Dar peste noapte-o biruiește dorul – Din somnu-i sare muma, Și spre ungherul unde-i doarme-odorul Pășește-n vîrful degetelor numa. Pe somnul lui cel fin Duioasă se-nclină ; De-al vieții sale chin Un zâmbet i-animă. Zbucnește fără’ zăgaz Iubirea ei mută – Și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. Și mii de mângâieri Pe creștet i-adună – De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri îi sînt frați! Învăluiți de- ...
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Petre Ispirescu - Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. Amândoi erau oameni de treabă și frumoși. Ei se iubeau, nevoie mare! Dară erau tot mâhniți și amărâți că nu făceau copii. Toate leacurile ce luase împărăteasa de pe la vraci și vrăjitoare nu-i folosise întru nimic. Împăratul și împărăteasa se puseră pe post și pe rugăciune, cu gând ca doară îi va asculta Dumnezeu și le va da și lor un copil. După trecere de câteva zile, într-una din seri, când petrecură ei o parte din noapte rugându-se mai fierbinte, se culcară și mai târziu. Cum puse capul pe perină, adormiră îndată, parcă-i lovise cineva cu muchea în cap. Nu trecu mult și împărăteasa dete un țipăt, răsărind din somn. - Da ce ai, draga mea împărăteasă, zise împăratul, de țipi așa de grozav? - Ce să am, mărite împărate, iacă am văzut un vis frumos și minunat. Ascultă, că voi să ți-l povestesc: Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau niște ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel... Mugur, mugur, mugurel... de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif În orașul ăsta am deschis eu ochii; Salutare, locuri mândre, scumpe mie! Doina doicei mele din copilărie Sună-n tot orașul: doica-mi cântă mie? Glasul ei e-acesta? ori poate mă-nșel: "Mugur, mugur, mugurel!..." A plecat, odată, un copil voios, Azi, bătrân, se-ntoarce tot pe-aceeași cale... Hei, de-atunci ce mult e... griji, necazuri, boale, Bucurii puține, și atâta jale! Cum mai trece vremea..." trist îngână el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Oare unde sunteți, tovarăși de joc? D-aș vedea pe unul barem dintre voi! Să mai stăm de vorbă, veseli amândoi, Să ne reîntoarcem anii înapoi, Anii cei de basme, să cânt iar cu el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Fără de hodină, pasăre pribeagă Care-și cată cuibul cald de-odinioară Când se-ntoarce iară mândra primăvară, Gândul meu colindă, pretutindeni zboară, Și mă mir eu singur câte-mi spune el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Sunt copil acuma, iarăși sunt copil! Pe-o nuia încalec... lumea e a mea! Sare și nechează murgul meu — nuia, Merg la jgheab, devale, și ...
Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu)
Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu) În atelier de Traian Demetrescu Bătrânul s-arată în ușă E gârbov sub anii cei grei. „Stăpâne, pricepe-mi durerea: Furi pânea copiilor mei! Ce lesne săracii ca mine Netrebnici pe drumuri s-aruncă! O viață întreagă muncit-am Și-acum îmi iei dreptul la muncă. Din brațele mele, odată Puternice, acum îmi rămâne Doar unul, și-acuma cu-acesta, Cer mila ta crudă, stăpâne! Când nu mai sunt bun de nimica, M-alungi, și nu ai îndurare! Și uiți ca din brațele mele Ești astăzi puternic și mare! Departe nu-i ceasul din urmă Când zilele mele s-or duce, Căci toată răsplata vieții-mi E-atâta: o groapă ș-o cruce!â€� Patronul afară-l alungă, - Bătrânul sub anii cei grei, Cu glasul în lacrimi suspină: „Furi pânea copiilor mei!
Traian Demetrescu - Bătrînul artist
Traian Demetrescu - Bătrînul artist Bătrînul artist de Traian Demetrescu „Să-mi cînți, să-mi cînți un cîntec trist, Să stingi din sufletu-mi pojarul!â€� Am zis bătrînului artist, Și mi-am umplut cu vin paharul. Și el și-a strîns sub braț chitara, Și-a început duios și rar: „Cînd soarele apune vara, Nu te mîhni, — răsare iar! Și dacă te înșeală-o fată, Bea un pahar mai mult și taci; Și cată altor fete-ndată, Mult mai frumoase, să le placi. Nu-ți sfîșia zadarnic pieptul De-o suferință trecătoare; Sînt alții care n-au nici dreptul Să plîngă pentru ce îi doare. Eu nu știu alt-fel să descîntec Pe cel ce e nenorocit!â€� ................................ Sub farmecul acestui cîntec, Iar am sperat, iar am
Traian Demetrescu - Biletul de noroc
Traian Demetrescu - Biletul de noroc Biletul de noroc de Traian Demetrescu Iubita mea, care mă-nșeală De două ori pe săptămînă. Mergea alăturea de mine. Ținîndu-mă de mînă. Și mă gîndeam c-amăgitoarea, Rîzînd de visul meu deșert, Mai dulce o să mă sărute Rugîndu-mă s-o iert! La colțul unei strade-nguste, De-abia puteai găsi un loc, Un vrăjitor vindea mulțimei Bilete de noroc. Am tras și eu la întîmplare Biletul meu și l-am plătit; În el sta scris aceste vorbe: „Nu poți fi fericit!â€� De-atuncea, cînd îmi cert iubita Că mă înșeală pe tot locul, Ea mă desmiardă și îmi spune: „Așa ți-e scris norocul!
Traian Demetrescu - Cîntărețul de stradă
Traian Demetrescu - Cîntăreţul de stradă Cîntărețul de stradă de Traian Demetrescu Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă, Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă: „Iubiți-vă! viața trece Ca adierea unei seri; În inimile iubitoare E cald, senin, — sînt primăveri!â€� Atunci, băcanii auzindu-l, L-au dat afară din oraș; Iar unul dintre ei rostit-a: „Pe legea mea! e un pungaș! Lîngă teșghele, toată ziua, Ca vai de lume ne trudim, Să strîngem ban cu ban, grămadă, - Noi n-avem vreme să iubim!â€� Femeile au plîns de mila Acelui cîntăreț gonit; Căci inimile lor duioase La viersul lui s-au încălzit... Și s-au rugat să-l readucă, Să-i dea un ban, un adăpost; E zdrențuros, e mort de foame Și e străin! — dar chip n-a fost! În inimile tineri însă Rămas-a cîntecul neșters... Și după cum aud pe unii Cam ast-fel treburile-au mers: Băcanii-au strîns-n toată viața Ban lîngă ban, cu mare preț; Pe cînd nevestele urmat-au Povața-acelui