Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 2071 - 2080 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... și artele se poate cu siguranță spune că strălucesc în mod cu totul deosebit. Avem o bogată și complexă literatură; avem o mișcare artistică extraordinar de activă. La ce se datorește acest îmbucurător fenomen social? Desigur talentelor noastre, gustului societății și națiunii noastre, susținut și dezvoltat prin o cultură sistematică. Plugarul, după ce și-a cules recolta datorită binecuvântatei țarine și sudorilor lui, stă să facă socoteală, să-și cântărească banul și să-și dea seama ... artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor și iubirii de moșie, de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ne lăsăm a fi atinși de neagra boală a veacului! Pesimismul este lipsa de voință, lipsa de vlagă, lipsa de avânt, lipsa de curaj, lipsa de bărbăție, lipsa de
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i ... rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi. În țarini grâul încolțește, În dealuri via o desgrop; De ploaie tot se-nveselește Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca ... deal la vie, Cobesc din nou a iarnă grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas de ...
Ștefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit)
... Ştefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit) O ceată-ntunecată s-a oprit de Ștefan Petică O ceată–ntunecată s-a oprit Tăcută și răsleață la răscruce; Atât de grea îi cade-n asfințit Tortura de-a nu ști-ncotro s-apuce. Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat Cu cântece și joc în loc de pâine Și beată de plăcere a uitat De grija zilei groaznice de mâine. Dar seara se coboară răcoroasă Și-amurgul sărbătoarei e amar Ca drojdia cea neagră ce o lasă Năspritul must pe fundul de pahar. Cu trândavi ochi privește spre apus Mirată că nu poate să-l priceapă; O rugă pare c-ar avea de spus Dar nu știe măcar nici cum să-nceapă Ci stă îngrămădită ca o turmă Și tremură de taina ce-o-nfioară Cu moartea zilei blonde care curmă Și jocul și cântarea de vioară. Și tristă de
Constantin Mille - Veacul nostru
... Constantin Mille - Veacul nostru Veacul nostru de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină! Oh! cu manta, fața voastră o ascundeți, farisei, Pe cap puneți azi cenușă și cu-a bâlciurilor tină Vă mascați, voi, purtătorii ... lumina? Când popoarele ´nvrăjbite De tirani, ca vite duse, între ele se omor, Când voi puneți, o, nemernici, arme nou descoperite La picioarele acelor ce duc vrajba în popor, Și când fabricile cântă fabricând a lumii moarte, Când fanfarele și tunul pretutindene răsun, Când înalta chibzuință stă  ... – veacul nostru-i luminat?… Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării, Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți! Oh! veni-va și șuvoiul ce
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... Emil Gârleanu - După asemănarea lor! După asemănarea lor! de Emil Gârleanu Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse ... mreje, țesute între două crengi, un păianjen. Dumnezeu zâmbi, le chemă la el și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarășă. Doresc să aud povața voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor ... Dar tu, albină? — Priviți-mi aripile. — Bun! Dar tu, păianjene? — Priviți-mi picioarele. — Bun! Foarte bine! răspunse Dumnezeu și zâmbi: ochi de broască, trup de fluture, aripi de albină și picioare de păianjen! Iată lighioana pe care o doreau ele! Dihăinile se uitară una la alta. — Acum să-l vedem, zise albina, încet, broaștei. Dar Dumnezeu ... era într-adevăr frumoasă. Tocmai în clipa aceasta uite și-o șopârlă. S-o întrebe și pe asta, se gândi Dumnezeu. — Ei, tu, șopârlă, ...
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... într-a lui... El o lăsă să cadă la pământ și merse c-o hotărâre desperată înainte. Scara scundă, încolăcită, strâmtă era plină de năruituri și găuri. Treptele erau tot mai înguste și mai înguste, pân-ce dădu de un grila [j] de fier. El îl lovi cu piciorul și-l deschise. Ducea într-un coridor întortocheat și în unghiuri, abia destul de larg pentru ca un om să poată trece cu mâinile și picioarele pin el. O lucire abia, a cărei izvor nu se știa ... cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era în mijlocul odăii... O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile se dădură-n laturi și o femeie de o nespusă frumusețe, încărcată de haine strălucite și podoabe scumpe, intră în ea, urmată ...
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie
... Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie Privighetoarea în colivie de Grigore Alexandrescu O cântăreață privighetoare, De mică prinsă, stă la închisoare, Și colivia i-era locaș. Vreme la mijloc multă trecuse, Dar ea să uite tot nu putuse De unde-a luat-o omul vrăjmaș. Nencetat tristă gândea cu jale L-a tinereții veselă vale, L-acele crânguri, l-acel ... plăcere, Razele zilei, dulcele-amor. La câte păsări sunt zburătoare, Sloboda viață e lucru mare; Natura este patria lor. Așa și mica pasărea noastră, Care de minte era cam proastă, Căta mijloace să scape-n zbor. Astă dorință e lăudată, Când e-ntărită pe judecată Și când folosul e prevăzut; Dar ... ea uitase că mai-nainte O-nștiințase un pui cuminte Că vrând să zboare mulți au căzut. Ea n-avea aripi. Fără mijloace, O păsărică ce poate face, Decât supusă soartei a fi, Sau să aștepte până să-i crească Smulsele aripi, și să găsească Noi miloace de a fugi? Astfel pe dânsa o sfătuiește O rândunică ce o iubește Și care gândul ei îl știa. Exemple multe des îi tot spune Și îi arată cu dovezi bune C-acum să scape nu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... împărăteasa nu-i mai zicea "ai de te scaldă", ci "ai de fă apa mărgean". Într-o zi, ce-i veni domniței, că se strecură de lângă mă-sa și se duse, pe un zăduf de foc, să bea, ea singură, apă de la puțul de piatră, din fundul curților împărătești. Acolo, o babă bătrână, uscată ca o scândură și ciuruită în obraji ca un burete, ridica de pe colacul de piatră un ulcior cu apă proaspătă și rece. — Bunico, zise domnița, să sorb și eu o gură de apă pe gurguiul ulciorului, că mult țâșnesc din el boabe ca de mărgăritar. — Ei, măria-ta, unul scoate și o mie beau! răspunse baba și se încruntă. Altul ară și altul cară; pe cine nu-l ... ei, domnița le închise binișor ușa în obraz și-i lăsă cu inima arsă. Cum rămase singură, cutreieră cărările cu naramzi și chiparoși, cu luminișuri de smarald și cu bolți umbrite și răcoroase. După ce umblă cât umblă, cu ochii pe jumătate închiși, oftă fără să știe de ce, fără să știe ce
... a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem Și pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ; Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri Imaginațiunea noastră: văd înamorate lacuri, Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc, Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc, Văd zăbrele și prin neguri văd crâieștile palute!... Apoi parcă tot înaint, prin regiuni necunoscute Și prin lumi de-alegorie; pe cărări cu trandafiri Văd și-ntâmpin tot ce-n mituri a născut întipuiri. Văd pe-Aeleton, vestitul, văd palatul său de glajă, Recunosc pomul sub care Arghir a dormit ca strajă, Pre când a venit Elena cu porumbii după ea. Toți satirii ... ea-ngână vrun cântec, greu tresare prin fiori Cerul înflorit cu stele, câmpul înstelat cu flori, Ea-i născută-n faptul zilei și-n restimp de lună-nouă Și se culcă-n pat de aur și se scaldă-n râu de rouă Și-i copilă descântată cu trei roze-n bobocei, Pentru ca să-nnebunească lumile de ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... cărui împărăție era vecină, spuse cum și ce, și grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste și voinici și să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună și cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum și ce, și cum că oștile vrăjmașilor sunt pe cale să vină, să intre și să fie precum de mult n-a mai fost... Bătaie adică, bătaie grozavă, bătaie între doi împărați! Văzu și el că acuma nu e încotro, că n ... odihnă și care noaptea îl ținea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei șoptiri și totuși îi părea că n-ar putea să fie fără de ea. Vitrega simți, însă, ce e și cum. Își puse de gând ca, cu orice preț, să stârpească paltinii. Era greu, dar mințile muierești storc din piatră zăr. Vicleșugul muierilor dezbracă voinicii: ce puterea nu poate, poate dulceața vorbelor, și ce nici asta nu poate, pot lacrimile mincinoase. Într-o dimineață împărăteasa se puse pe
Constantin Negruzzi - Cucoșu și puica
... Constantin Negruzzi - Cucoşu şi puica Cucoșu și puica de Constantin Negruzzi De o tânără puiculiță, un cocoș amorezat O ruga să-i fie milă, de al său amor înfocat Și să-i dăruiască aceea ce amorezații vor. — Nu te-ndura, îi zice el, fie-ți milă! iacă mor! El era isteț, galant și frumoasii îi plăcea, Dar se temea ... îl știa Ca tainele nu păzește. — Gustul să ți-l împlinești, Îi zice ea, numai cauți și apoi, cântând în glas mare, Vei da de știre în tot satu că nu mai sunt fată mare. — Ah, nu te teme, copilo! Eu sunt un cucoș cuminte Și de vrei, mă jur pe cinste Sa nu cânt cât oi trăi. — Jură-te dar, și te-oi crede ș-apoi și eu te-oi ...