Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂ
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 2894 pentru CĂ.
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
... Tu ți-ai retras mâna și ai pus un spațiu între noi doi, și gestul acesta l-ai făcut cu atâta energie, încât am înțeles că era o luptă și în tine, o voință de a te recăpăta, de-a afirma că ești singură în fața naturii. Și-atunci, privind trist la tine și împrejurul meu, am văzut ca într-un fulger, că în toată lumea aceea ce ne înconjura, în toată frăția aceea aparentă de ierburi și de ramuri ce se amestecă, în toate trupurile acelea vii ... o apă și nemaiavând alături căldura mânii tale, nici picăturile de senin ce sunt ochii tăi, m-am lăsat și eu gândurilor triste. Am înțeles că suntem singuri, că ori ce-am face și oricât de puternic ne-am uni gurile când poruncesc simțurile, că oricât ne-am încleșta brațele și am căuta să ne facem numai un trup, suntem tot singuri, oricând și pretutindeni singuri. Și între acestea, printre ... au tremurat, până ce întregul brad s-a aprins ca un uriaș pom de crăciun, care m-a făcut să sper că vor mai veni zile dulci și ...
... adevăr inalienabilă. En rîd, și cu toate acestea fiecăruia îi se poate întîmpla o asemenea năpastă, să muncească pentru un altul. Unii se conving devreme că banul odată agonisit muncește singur pentru tine și că telepatii ciudate și afinități nebănuite există între ban și ban. Încredințați de aceasta, pîna ce ajung să aibă o ladă de fier cu meșteșugite lăcăți ... însă ascund de multe ori enigme și ironii, surprize și nebănuite sarcasme, căci cel ce strînge e firesc să se lipsească de plăceri, să uite că în jurul lui viața își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile. Cel ce strînge trebuie să aibă o cataractă pe ochi și cînd — Doamne, păzește ! — vine amorul, care și el e orb ... proprietarul lăzii de care vorbesc eu, harpagonul mult pizmuit care pusese o ladă de fier între el și lume și-și petrecuse toată tinerețea uitînd că în jurul lui viața își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile, într-o zi, pe cînd se întorcea acasă obosit, întîlni la o răscruce de drum amorul, spre nefericirea moștenitorilor lui. Leiți îmbrăcați în ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... alți ca și mine căzuseră, desigur, acolo unde-i ajunsese ceasul rău. Împăcat cu soarta, în liniștea și singurătatea aceea mare ce mă împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar ... mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei mele chemări după ajutor ce-mi scăpase fără să-mi dau seama ; dar glasul celui ce poate ... cu un alt strigăt de ajutor, la care glasul nevăzutului muribund s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că nu e singur în fața morții și că o durere necunoscută se înfrățește cu a lui. Sus, cerul larg se înflorise cu stele. Ca ochii licăritori ai altor răniți poate, cari ... nenumăratele puncte luminoase clipeau în infinit privind la mine, și din minutul acela, la intervale, glasurile noastre urcară regulat îmbărbătîndu-se unul pe altul. Știam că nimeni nu putea să ne dea ajutor, că ...
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
... a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind ... și pre curvă ce-au venitu-ț, Mă priìmește, milostive, pre curvari, pre nesățosul, Cu de suflet zdrobiciune, îndată ce ț-am venitu-ț, Că știu, Doamne, că nu-i altul ca eu să fie-n greșală, Nice-au lucrat nice lucruri ca de mine ce-s făcute. Ce iarăș o știu ș ... Hristoase, Și-ndrăznindu-ț de bogată ce ai spre noi bunătate, Bucurindu-mă-n cutremur, de svântul foc mă cuminec, Fân fiind și cu minune, că mă rĂșăir făr-arsură, Ca și rugul de mainte ce ardea fără-nfocare. Pentr-aceea-n har de minte și cu mulțămită voie, Cu mădulările ... apostoli, Cu dânș Preacurata ta preasvântă Maică, A lor rugi, milosule, priimește-m, Hristoase, Și luminei ficior pre-al tău să faci slugă. ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o spun. â ... — Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu? — Caută veverița, îl desluși măcăleandrul. — Veverița? De ce? — Urâți îmi sunteți voi, scatiii, că nu știți nimic. Nu-i cunoști povestea? Să ți-o spun! (Mărturisesc că vreo câteva ciripiri nu le-am înțeles, dar le-am ținut însă minte. Acasă i le-am spus gaiței, și gaița mi le-a ... și, smerită, a bătut cu ciocul: Cioc! cioc! cioc! Dar veverița își mutase culcușul! De atunci mereu ciocănește la fiecare copac, dar nici că dă de răspuns... — Zi, de atunci, întrebă scatiul, n-are ciocănitoarea coadă?... — Vezi bine... Ssst! Uite-o... Mă uit și eu. O fulgerare ... ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... i-ai scos din jugul lor neplăcut. Vor în zadar a-ți găsi un cuget ce n-ai avut, A zice că te-ai luptat abuzul să războiești; Nu, temelia-ai surpat în dogmele creștinești. A! dacă talentul tău, mai bine-ntrebuințat, Cu soarta-i ... nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul, iscoditor trist de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ascult, În vreme ce însuși el nu se-nțelege mai mult. Altul, strigând furios că suntem neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm că nu am degenerat; Altul ce scrie pe șleau ca preotul de la sat Zice că e deslușit, se crede simplu; iar eu Mă trag deoparte, privesc, și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate-acestea luăm titluri de mari autori, Dăm ... scot, Și seamănă când pâșesc suita unui despot. Dar ce mai mult să vorbesc? Câte am avut de zis, Câte de tine gândesc, mă vezi că
Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet
... Și astfel d. Brătianu și cu colegii săi urmând calea semănată de izbânzi, netedă, fără obstacole, fără primejdii și fără decepțiuni proclamau sus și tare că țara este cu d-lor. Erau poate sinceri. Își închipuiau poate serios că calea lor îi duce la capitol unde îi așteaptă coloana triumfătorilor. Dar iată că de odată, în loc de capitolul visat, li se arată în zare stânca tarpeiană cu prăpastia ei. Căci acum s'a schimbat fața ... a clădi, de a organiza, și aici se sdrobește puterea radicalismului. Țara care i-a mai văzut la lucru, știe că nu este aceasta meseria lor și un prim avertisment a venit să arate d-lui Brătianu că nu ajunge de a se bucura de o majoritate oricât de numeroasă în camere, pentru a putea spera de a ... petrecerii lor la Berlin pentru lucrările Congresului. Ceea ce face pe d. Brătianu a se ține acum strâns legat de d. Cogălniceanu este că simte că are în acest bărbat aceea ce nu poate găsi în jurul său, adică o putere intelectuală, o capacitate. Asemenea marfă este rară în partidul radical
Ion Luca Caragiale - Infamie...
... roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. Nu știu cu cât mai multă căldură să ți-l recomand. Contez pe amiciția d-tale, că ai să-l tratezi ca pe mine însumi, pe amicul meu, pe bunul meu amic. Aș fi fericit să aflu că acest om, pe care-l iubesc ca pe un frate, cunoscându-l ce om de treabă și capabil este, a obținut de la ... și să te-ncurce. Ia seama, nu-i acorda nici un crezământ. E un măgar și jumătate. Atât, în privința caracterului. Cât despre inteligență, poate că ar avea câteodată ceva spirit, dar foarte superficial și cu deosebire zevzec. Primește-l dar, pe acest stimabil amic, în consecuentă, Al tău etc." Mă ... găsit pe omul d-tale? — Da, zic eu, râzând. — Ei! ai reușit? ce ți-a zis? — Ce să-mi zică? că sunt un moftangiu, un caraghios, cu care nu vrea să se-ncurce... că sunt un măgar... și jumătate... Atât, în privința caracterului... Cât despre inteligență, a zis că am câteodată ceva spirit, dar superficial... că ...
... roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. Nu știu cu cât mai multă căldură să ți-l recomand. Contez pe amiciția d-tale, că ai să-l tratezi ca pe mine însumi, pe amicul meu, pe bunul meu amic. Aș fi fericit să aflu că acest om, pe care-l iubesc ca pe un frate, cunoscându-l ce om de treabă și capabil este, a obținut de la ... și să te-ncurce. Ia seama, nu-i acorda nici un crezământ. E un măgar și jumătate. Atât, în privința caracterului. Cât despre inteligență, poate că ar avea câteodată ceva spirit, dar foarte superficial și cu deosebire zevzec. Primește-l dar, pe acest stimabil amic, în consecuență, Al tău etc." Mă ... fost? L-ai găsit pe omul d-tale? - Da, zic eu, râzând. - Ei! ai reușit? ce ți-a zis? - Ce să-mi zică? că sunt un moftangiu, un caraghios, cu care nu vrea să se-ncurce... că sunt un măgar... și jumătate... Atât, în privința caracterului... Cât despre inteligență, a zis că am câteodată ceva spirit, dar superficial... că ...
... Domn' Mitică?... să fie al dracului care minte? Jud.: Tăcere! Nimini n-are voie să vorbească până nu-l întreb eu. Leanca: Dacă zice dumnealui că domn' Mitică!... Eu, domn' judecător, săru'mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... Spune cum s-au petrecut lucrurile și ce reclami de la prevenit? Leanca: Eu ... volubilitate): Onoarea mea, domn' judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ți și dregu-ți, și mi-a spart clondirul, că nu vrea să-mi plătească... (Cu obidă.) Că eu sunt o fomeie sârmană, și e păcat! vine dumnealui gol pușcă și bea până se face tun, și pe urmă, dacă am vrut să ... Prev.: A căzut de pe tejghea, domn' judecător; era pe margine. Jud.: Cine l-a-mpins? Prev.: Piaza rea, fincă zicea că cheamă vardistul... Eu nu vream, că sunt comersant... Leanca (dându-i cu tifla): Comersant de piei de cloșcă. Jud.: Te invit să fii cuviincioasă aici! aici nu-i permis să dai ...
... danța, am avut norocul să petrec împreună cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, și aș fi nedrept dacă aș zice că am petrecut prost. E adevărat că până la urmă, cu câteva zile înainte de a ne despărți, începuse să mă cam obosească cu atâtea - cum să zic? - cu atâtea ... acu deodată, radiând prieteșug din ochi, cu un zâmbet afabil, m-a întrebat în limba lui: "Dar domnul știe ungurește?" I-am răspuns că am știut puțin când eram copil, că acuma mai înțeleg ceva, dar am uitat aproape de tot să vorbesc... Pe urmă (la noroc, am încercat) am urmat să-i spun pe franțuzește ... atâta plăcere când o aud vorbită mai ales de societatea cultă, sau de pe amvon, sau pe teatru. Omul meu s-a găsit că știe franțuzește mai bine decât mine, și, din momentul acela, am fost o lună nedespărțiți. Stratagema mea a prins; ce e drept, nu ... când începuse să mă cam plictisească, mi-a vorbit despre tricolorul maghiar cu un avânt într-adevăr "înălțător". Mi-a spus