Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DARĂ
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 230 pentru DARĂ.
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
Duiliu Zamfirescu - Viaţa la ţară Viața la țară de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată ...
... vizirul sta pe loc în slujba lui, turcul se prăpădea cu firea. În sfârșit, rudele acestuia, prin deosebite uneltiri, ajunseră până la vizirul și-i dară o jalbă, rugându-l să ierte pe osânditul și să-i dea drumul a se-napoia acasă. "Mohamet să trăiască! — zise vizirul ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... de asta nu știu nimica, stăpâne. — Apoi, ce păzești tu alta, dacă nu știi nici macar ceea ce vorbesc muritorii? Să-ți spun eu dară, deși n-am fost în pădure, ca tine: a zis că cine-a mânca boțul cel de mămăligă să zică bodaproste ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan Abu-Hasan de Ion Luca Caragiale Era odată la Bagdad, sub domnia strălucitului calif Harun-al-Rașid, un neguțător bogat, care avea o nevastă bătrână și un fecior, Abu-Hasan, crescut pînă la vreo treizeci de ani strîns de aproape în toate privințele. Neguțătorul a murit, și Abu-Hasan a intrat în stăpînirea avuției pe care o grămădise tată-său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia ca să-și ducă viața ; acum a pus de gînd să cheltuiască potrivit cu mijloacelepe care i le adusese soarta. Astfel, și-a împărțit averea în două părți: cu o parte a cumpărat acareturi, care-i aduceau destul venit ca să poată trăi cum se cuvine, fără să s-atingă de capete ; iar cu cealaltă jumătate, în bani sunători, a hotărît să să pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său pînă la așa vîrstă coaptă ; dar s-a jurat că n-are să mai cheltuiască ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
Ioan Slavici - Budulea Taichii Budulea Taichii de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună am trecut prin acea lume, nu poate să se gândească la tinerețile sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al tuturora. Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... așa pre cale tot pre rându, cela ce vĂ©de cu ochii săi și multe zmintĂ©ște, de au spune mai mult, au mai puțin, dară lucruri vechi și de demult, de s-au răsuflat atâta vrĂ©me de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat." După acĂ ...
Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
Miron Costin - Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace de Miron Costin LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA... DNI Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți, carii pomenescÅ de descălecatul cel dentâiu a țărîi noastre și Țărîi Muntenești: Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin. DionÅ, la viața lui Traian-împăratul — latin. Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat. Aceste au scris de Dachia, cum au descălecatu-oă TraianÅ, împăratul Rîmului, în anii de la Hristos 1202, pre socoteala vrĂ©milor, cu rîmlĂ©nii. Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorÅ Moldovei: Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi litfan, leșește, Piasețschîi, vlădicul de Premislia, latinește. Istoricii leșești pre carii au urmat răpăosatul Ureche vornicul: Bîlschîi, Martin Pașkovschîi. Acești doi au scris leșește. Și aceste încă dzicÅ că moldovenii sint den rîmlĂ©ni. Iară de descălecatul celÅ ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... și doi fii ai logofătului Lupu Balș și un altul, Nicu Cassu. Educațiunea franceză se părea marelui nostru protector, împăratului Nicolai I, prea revoluționară; furăm dară luați din LunĂ©ville și conduși la Berlin, la sfârșitul anului 1835. Berlinul de pe atunci își dobândise numele de Atena Germaniei; și, prin patriotismul ...