Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EL
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 1867 pentru PE EL.
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... încă un an, ca să facă și voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruință de la tată-său ca să-l lase și pe dânsul să pândească, și se lega că el va prinde pe hoții care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi și el; dară păți ca și frate-său cel mare. Tată-său, deznădăjduit, pusese în gând să-l taie; dar fiul său cel mic, Prâslea, veni cu ... de a doua zi vorbi cu frații lui ca să meargă împreună pe urma hoțului și să-l prinză. Frații săi prinseră pizmă pe el pentru că fusese mai vrednic decât dânșii și căutau prilej ca să-l piarză; de aceea și voiră bucuros să meargă. Ei se pregătiră și ... moșia a trei frați zmei, care ne-a răpit de la părinții noștri, și suntem trei surori și fete de împărat de pe tărâmul de unde ești tu. Atunci el povesti în scurt toată istoria cu merele, cum a rănit pe
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... le trimeață la un mușteriu. Afară era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ridica greutatea pe loc limpede în prăvălie. - N-o să aluneci cu el, mă? a-ntrebat jupânul. - De! jupâne; știu eu? - O să-l poci duce? - E greu... - Haide! s-a răstit jupânul. Dar ... nu era om așa de rău... Dar... - Unde ai căzut, ticălosule? - La colț la ulicioară. - Pentru ce ai apucat pân ulicioară, afurisitule? Nu puteai merge pe podul Mogoșoaii, pe unde e măturat și cu cenușă pe jos? Ai? - Ca să nu mai ocolesc, jupâne! - Să nu mai ocolești?... Ți-e lene să umbli, mișelule!... Patruzeci de franci!... Face pielea ta câtă ... Unde ai stat până acuma, nemernicule? zbiară jupânul. - Am fost la d. Popescu. - La d. Popescu?... Un ceas pentru o palmă de loc?... - Am dat pe podul Mogoșoaii, jupâne; pân ulicioară alunecă. - Pe podul Mogoșoaiei?... ca să caști gura la prâvălii!... Și șart! part! o pereche de palme fierbinți peste urechile degerate… Desigur numai din pricina firii lui ... stăpân: că dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpân nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă
Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)
... de celebrul Stradivarius. Dintre acestea sunt numai patru exemplare astăzi în Europa... și unul încă este dubios. Primul îl are țarul Rusiei; gloriosul monarh cântă pe el în momentele-i pierdute și cu oarecare virtuozitate. Al doilea (cel dubios) se află la “Universal Panopticumâ€� din Prater la Viena, care-n vacanță ... Ceea ce e ciudat e că nu se știe hotărât cine este adevăratul proprietar al nobilului instrument: Teatrul Național, Conservatorul sau domnul Mihalache, care cântă pe el cu o virtuozitate nec plus ultra?... Trilul eroic ce d. Mihalache obține pe acest instrument este fără contestare o culme; orice vorbe ar fi de prisos în această privință: trebuie să meargă cineva să-l auză ca să ...
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul
... Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, — O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe cerdac Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. Iar el a-ncremenit pe loc, posac, Cum îl prinsese vremea pe cărare, — Ca o perniță sferică în care O fată rea, ca să se joace, A-nfipt o sumedenie de ace. Băteau copiii ... lui plăpând... Am alungat copiii să se culce Și-n înserarea limpede și dulce Ce se lăsa din cer încetinel, Am stat acolo, singură cu el. Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum A fost făptura-i la-nceput de lume? Din care veacuri înecate-n fum Porni el oare, ca un scai, la drum, Să se oprească-n dreptul meu anume? Ce vânt vrăjmaș și mohorât Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat, De-a mai rămas dintr-însul doar atât: Un ghem de spini, ostil și speriat ... a simțit că-i singur doar cu mine Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine, A scos cu frică de sub
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
... le-a zugrăvit Caragiale. Prefectul Tipătescu e un om modern. Lustrul manierelor îi acopere fondul de necinste și-i dă aproape aparența unui occidental. El e mai cult și mai inteligent decât toți oamenii din Scrisoarea pierdută . S-a mai spus că el singur dintre toți e în stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ia cu mâinile de cap și exclamă: „Ce lume, ce lume!â€� În lumea aceasta el pare un expatriat. Tipătescu e mai general, mai puțin local și tocmai de aceea mai puțin intens decât Pristanda. Vechiul polițai e o figură atât ... din teatrul lui Caragiale au acest fond. Jupân Dumitrache Titircă inimă-rea din Noapte furtunoasă nu e numai un personagiu tipic social, reprezentantul unei clase; el e din întâmplare și tipul bărbatului pe care nevasta îl înșală chiar sub nasul lui, cu acela în care el are mai multă încredere. Coana Veta e nu numai mahalagioaica tipică, dar e și femeia sentimentală, foarte puțin zvăpăiată, care a trecut de ... Caragiale am crede că această durată e relativ scurtă, întrucât ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare ... N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către seară când el cântă, glasul lui tremurător Mână somnul înspre crângul de tufani de iasomie, Unde mii de păsărele stau s-adoarmă printre flori; Iar pe grecele frumoase când râzând el le îmbie Să privească cum în unde moare-o rază aurie Ce voios se furișează printre lungi gene de nori; Ele vin la țărmul mării ... în depărtare, năbușite, tainici șoapte, Prinsă-n două mari inele de argint, o fină plasă, Peste care stau întinse draperii lungi de mătasă, Poartă, legănând pe brațu-i, ca pe ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... șoareci. Când stăpânul casei se juca cu dânsul, ferit-a sântul să-l zgârie, pare că-și pilise ghearele. Când îl mângâia, cunoștea el că îl iubește, și se întorcea și el cu lăbuțele și mângâia pe stăpânu-său, dară tot cu ghearele ascunse, o mângâiere lină ca mătasea. Pe lângă acestea, era așa de cuminte, încât casnicii îl lăsa să îngrijească de pui și să le dea de mâncare; iară cotoșmanul nici nu se ... se duc și vin, de ce privighetorile cântă așa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Și cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ținea așa de curată, încât ți-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoșmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat. Și-i zise pisoiul: - Stăpâne, acum ți-a venit vremea să te însori. - Bine, să ... dânsa. Căprioara fugi, el
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
... cu ceară urechea, să se culce, La glasul de sirenă adormitor de dulce, Ș-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte Pe lângă a lor ostrov aducător de moarte, DorÄ› pază și șie, urechei, înțeleptul, Cu gândul să-și ferească și inima și pieptul. Căci ... La cânturi desfrânate ei ascultau cu haz, Se îmbătau de patimi, se îmbrăcau cu-atlaz Și numai în odihnă și-n desfătări de rând, Culcați pe sub umbrare, trăiau ei putrezind În dulce lenevire și nu erau destoinici S-asculte glasul aspru al trâmbiței războinici: Hrănindu-și nălucirea cu gânduri moi ... de pasări. Ba-mpătimit se poate să fie omul oare Pentru jivine-adesea și necuvântătoare. Onorie-mpăratul mai mult iubea acușa Decât cetatea Roma  pe Roma cățelușa. Mai mult decât pe oameni, inimi împătimite Iubesc flori, iubesc pasări cu penele-mpistrite. Sunt oameni cari vecinic cu oameni nu se-mpac. Și Xerxes se-ndrăgește mai iute ... cu inele Și rădăcina vezi-o înfrumsețând brățele. Și vârfu-ncununează surguci împărătești Să semene cu-o mândră crăiasă din povești; Ș-astfel împodobindu-l, el rădăcina-adapă Cu o mult prețioasă, mirositoare apă. Spre a-și păzi mireasa de orice ochi obraznic, Străjeri el pune-n poartă, epitrop pune paznic. Iar despre-un alt se spune că mult au îndrăgit P-un chip
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... să trăiesc!... ,,așa să tiorăsc!... așa să am parte de sănătate!... așa să mor! După acestea, începe să cânte ceva din repertoriul lui Ristache Ciolacu, pe care-l cunoaște personal de la Lăptărie, precum cunoaște personal pe toate personalitățile noastre din lumea politico-economică, finanțiară, artistică etc. Dar numai pe ale noastre le cunoaște? În Paris, în Berlin, în Viena, în Milano, peste tot, pe toți îi cunoaște: — Așa să am parte de ochii mei! Pe urmă, îmi povestește cum a ars balonul lui Zeppelin, Oi mamă!, și cum el îi spusese mai dinainte contelui că are să se întâmple o nenorocire: — Așa să trăiesc, dacă nu i-am spus! parcă nu i-am ... bine, dacă nu i-am spus deja la Paris!... de ce să nu-i spui?... parcă mi-e frică?... După atâtea minuni câte am auzit, pe la unu după miezul nopțÅ™i, dorind somn ușor tovarășului de călătorie, m-am culcat la locul meu, pe când el fredona încă un cuplet de operetă. A doua zi dimineața ne-am deșteptat pe teritoriul românesc. Până la București, am mai auzit destule. Pe ...
... George Coşbuc - La logodnă La logodnă de George Coșbuc Baladă M-așteaptă Nora la palat? Marcele, iute, iute! P-un cal, pe cel mai înfocat, Să fiu în trei minute! Marcel s-a dus, el a venit; La scări un cal, frumos gătit, Nechează, sare-n tropot. Pe când steluțe-n cer apun, Trill bate drum de-a dreptul, Se duce calul, cel nebun, Cât strâmt îi pare pieptul. Menard, ca ... un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei. În piept sta capul, coama-n vânt, Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de conte ară Și, cum ara, de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ochii lui ca focul. A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille ... și el ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieși pe poartă ca vântul, și după dânsul carăle cu merinde, cu bani și vreo două sute de ostași, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoțească. După ce trecu afară de împărăția tatălui său și ajunse în pustietate, Făt-Frumos își împărți toată ... a o face d-abia au ajuns până în câmpia unde ai văzut oasele cele multe. Se duseră acasă la dânsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos și-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă și se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc și îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ținu masă trei zile d-a rândul ... Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită. Atunci el ...