Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂCUT
Rezultatele 2131 - 2140 din aproximativ 2416 pentru FĂCUT.
Ioan I. Ciorănescu - Lui Dumnezeu
Ioan I. Ciorănescu - Lui Dumnezeu Lui Dumnezeu de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Tu care-ai plămădit din colbul ud Un suflet cu verigi și cu inele, O râmă ce-o târăsc pe cerul crud, De ce-mi făcuși, din plumb și gânduri grele ? Ah, patimile-mi colcăie în trup Și carnea lor de faguri vor s-o spargă, Să iasă ca albinele din stup Și-n voie să colinde lumea largă. Eu te-am închipuit bogat, în cer, Cu stelele cununi și pietre scumpe, Dar nu-ntări-ndoiala mea cu fier, Căci marea din păcate va inrumpe. Și de exiști în haos fără zi Și-mi sfarămi veșnicia de zăpadă, Urechea ta mă poate auzi? Și ochiul tău e-n stare să mă
Ioan I. Ciorănescu - Paiaţa Paiața de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Viața câteodată îmi pare o paiață Cu buzele făcute și văruită față Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros, Cu clopoței în mână și hainele pe dos, Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare : Veniți ! Nu e durere ! Veniți! Nu-i întristare! Priviți-mi gura roșe ca florile de mac Și clopoțeii-aceștia ce sună după plac ! Vedeți-mi haina ruptă din roșii curcubeie Și-n ochi a veseliei demonică scânteie. Și-n buzunar am aur, cofeturi, jucării, Veniți toți flămânziții ... femei, moșnegi, copii, Vă dau la toți! – și râde cu văruită față, Se năpustește valul țipând, și unii-nhață Un vârf de panglicuță tivit cu clopoței, Dar ea, paiață crudă, bătându-și joc de ei, Fâșii în fugă-și rupe din haina ei de lână Lăsând la fiecare o zdreanță roșe-n
Ion Creangă - Prefață la poveștile mele
Ion Creangă - Prefaţă la poveştile mele Prefață la poveștile mele de Ion Creangă Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi citit, de când ești. Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vedè că nu-ți vin la socoteală, iè pana în mână și dă și tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut.
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... până la noi. Ici și acolo, se aude zuruit surd de arme: sunt coloane de marș ce-și caută posturile. Dar, încetul cu încetul, se face liniște, o liniște adâncă, înfiorătoare, ce prevestește o catastrofă groaznică: întocmai ca liniștea cea moartă, înaintea unui orcan… În umbră, abia zăresc fața lui signor ...
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor Areopagul bestiilor de Ion Heliade Rădulescu Un lup odată se plângea tare Că, de ce merge, lumea se strică: Bestie mare, Bestie mică Azi e totuna, ori lupi, ori miei... Grele prefaceri! timpi și mai grei! Că pe el, lupul, toți îl înjură Și toți cu totul îl pradă,-l fură Ș-apoi când e o vulpe de rea reputăciune , D-o viață prea urâtă, ce nu se poate spune, Și, culme peste toate, Vecină, din păcate, Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate . Și n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu , Căci marea-i pațiență îl bagă-n iad de viu. Făcu, dar, peticiune , Cu foc și rugăciune, P-o limbă reformată, Și trase-n judecată Și el, ca năciunal , Pe vulpe-n tribunal, Compus, ca niciodată, D-un urs cu brânca lată, D-un bucefal-pardos, D-un zripțor și cocoș; Era ș-un 'rangutan, Era și un curcan: Toți judeci ca aceia, înalt areopagiu, De bestii arbitragiu. Petiția pornise pan lupul, sa se plângă, Și-n dreapta-și luă locul, iar vulpea — în a stângă. Procesul era-n forme, avea și avocați, Tot zmei de doctorați ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea
Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea Jupân corbul câștigase Din negoțul ce-apucase Un bun chilipir de caș, Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac, unde se puse Ca un om l-al său sălaș. Vulpea, ca o jupâneasă, O cam șterge de p-acasă, Și ieșise la primblare; Iar bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupâne corb, plecăciune! O, Doamne, ce frumusețe! Ce pasăre, ce minune, Ce drag de pene mărețe!... Dar n-are glas; ce păcat!" Corbul, îngâmfat în sine, Nicidecum nu-i veni bine Ca vulpea să-l socotească De mut sau să mi-l vorbească Că e prost l-al său cântat. Lungi gâtul, căscă ciocul Și-ncepu a croncăi. Cașul căzând, vulpea-aci, Cântărețul păți jocul. "Jupân corb, precum se vede, Minte numai îți lipsește; Și fă bine de mă crede Și-nvață, te folosește: Că de mult, foarte de mult, Din punga celor ce-ascult Lingușitorii trăiesc."
Ion Heliade Rădulescu - Dulcamara
... virtute-a leacului meu! Părul negrește, Pielea albește Și rumenește!... Dinții... -ntărește. Dă și avere, Oricât ai cere, Chiverniseală Fără tocmeală; Pe șarlatanul Face om mare, Pe calpuzanul -- Om de onoare, Pe ucigașul -- Diregător, Pe fur de frunte -- Judecător. Pe sceleratul Reîntregește, Pe cotoroanța Întinerește!... Glorie mare Leacului meu ...
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe Epitafe de Ion Heliade Rădulescu I Când soarele apune, luceafărul lucește Puțin, și steaua serii pe loc și ea sfințește. În zi de sărbătoare, un soare luminos A strălucit odată slăvitul al meu taică, Sfințit-a domnul zilei, și-n orizon noptos Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică. Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios. II În dimineața vieții un nor de tânguire S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrimare O purpură cernită a fost a mea-nfășare, Și hrana, amar lapte la sân de văduvire. Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -- Aci zace nădejdea, și stinsă e în ea. III Din cer milostivirea pe muritor când vede, A lui inimă caldă pe alta ușurează Și, binele făcându-l, pe sine se jertfește. Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrățișează, Intrați ș-aveți nădejdea la Domnul ce viază. Prin lacrimi de căință ce sufletul sfințește Al vostru trup prea șubred curând se întărește; Iar doctorul e mila, și ea din cer purcede.
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
... pe loc m-oi avânta, Ca spirit al credinței în juru-ți voi svola, Cu-a ta credință-ndată într-una mă voi face. Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi Acele fierbinți lacrimi, a ochilor rouare; Cu tine dimpreună voi întona cântare Ca-n astă ...
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova La moartea lui Cârlova de Ion Heliade Rădulescu O, lira mea, suspină! al tău glas plin de jale În umbră să răsune, să geamă la mormânt: Cârlova nu mai este!!! suspină p-a lui cale Și fă să se auză pe aripe de vânt: "Cârlova nu mai este! și lira-i a-ncetat!" O, tânăr cântărețe! pasăre trecătoare! Abia te-ntraripaseși, abia dulcele-ți glas Chema să te auză pe craca săltătoare Pe călători, și-ndată, oprindu-le-a lor pas, Țintind a lor vedere... tu zbori și i-ai lăsat! Tu ai urât o țară unde puțini ascultă Sau unde-a ta cântare cu ei nu însoțești; Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă Sorbit în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare, Acum se-nfiorează liră de serafimi; Asculți tu alte imnuri, începi altă cântare Și-ndemni tu alți războinici, vitejii heruvimi, Și alt post mai cu slavă ți-a fost ție gătit. Acolo-ți era locul al tău de moștenire: Poetul aci este ...