Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACEST
Rezultatele 2151 - 2160 din aproximativ 2189 pentru ACEST.
Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: — Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. — Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi ...
George Coşbuc - Străjerul Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai ...
... lumânări, Pe fumuri de tămâie; el toate ni le cere Și-n schimb ne dă-ntuneric și foame și durere. Muriseră creștinii în jur de-acest cuvânt, Iar preotul din mână scăpă paharul sfânt, Și sta cu ochii-n aer și galben ca paharul: Părea că s-aprinsese de trăsnete altarul ...
... căci îmbrățișând pe ceÄ vrednici se ridică neamul nostru. Aceia dintre dînși însă, carÄ nu voesc orÄ nu sînt în stare să se împace cu acest fel de a viețuo, să nu-și facă ilusiunea, că vom înceta vre-o dată a ne da silința să-Ä ...
Ion Luca Caragiale - Mamă... Mamă... de Ion Luca Caragiale A fost odată un împărat și o-mpărăteasă sănătoși și voinici, dar tot mâhniți, fiindcă de aproape zece ani, de când se luaseră, duceau degeaba dorul unui copil măcar. Venind vremea să plece împăratul la război departe, cum trebuie să se-ntâmple orcărui împărat într-o poveste, după ce și-a sărutat soția, i-a zis: — Măria-ta, eu acuma plec și numa Cel-de-sus știe când m-oi întoarce. Să te găsesc sănătoasă! Dar să știi că la-ntoarcere trebuie să găsesc și copil în casă; de unde nu, pâine și sare cu mine nu mai mănânci! Pe urmă a-ncălecat și a plecat cu oștile. A trecut de la astea o lună... au trecut trei... cinci... aproape nouă — suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
Mihai Eminescu - Muşatin şi codrul Mușatin și codrul de Mihai Eminescu Saracă Țară-de-Sus, Toată faima ți s-a dus! Acu cinci sute de ai Numai codru îmi erai... Împrejur nășteau pustii, Se surpau împărății, Neamurile-mbătrâneau, Crăiile se treceau Și cetăți se risipeau Numai codrii tăi creșteau. Verde-i umbra nepătrunsă Unde-o lume e ascunsă Și în umbra cea de veci Curgu-mi râurile reci Limpegioare, rotitoare, Având glasuri de izvoare. Bistrița în stânci se zbate Prin păduri întunecate Și mereu se adâncește Unde apa-abia clipește, Și deodată vede că Apa i se-mpiedică Și de stânci i se iezește; Ea s-adună și tot crește, Se iezește-n mândru lac Ale cărui ape tac, Iar copacii umbră-i fac, Pe deasupra frunza deasă În adânc apa veghează Iar stejari din mal în mal Pe deasupră-i se prăval, Vârfuri sprijin deolaltă Și îmi fac o boltă naltă, De vârfuri ei se-mpletesc Și în umbră stăpânesc Și în vecinică răcoare Undele-s scânteietoare. Dintr-un mal la celălalt A căzut un trunchi înalt, Mi-a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de- ...
... Destul că nu mai este  și chipul ei cel blând, Surisul ei cel timid și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a stins. De-aceea însă el ar vrea înc-odată Să vadă lunca verde, valea pierdută-n flori Unde ades de ...
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul I Sus, pe câmpul Nistrului, Sub poalele cerului, La coada Ialpăului [1] Unde fat' zmeoaicele [2] Și s-adun' zărnoaicele, Și s-adap' leoaicele, Multe-s, frate, și mai multe Corturi mari, corturi mărunte! Iar în chiar mijlocul lor Nalță-se-un cort de covor, Un cort mare și rotat, Poleit și narămzat, Cu țăruși de-argint legat, Parcă-i cort de împărat! [3] Dar înuntru cine șede? Dar în el cine se vede? Ghirai hanul cel bătrân [4] Cu hamger bogat la sân. Mulți tătari stau împrejur Cu ochi mici, ca ochi de ciur, Și stau toți îngenuncheți Pe covor cu perii creți. Iar la ușa cortului Sub stejarul mortului, [5] Este-un biet român legat, Legat strâns și ferecat Ca un mare vinovat. Român Grue Grozovanul, Român Grue moldovanul Care-a sărăcit pe hanul. Doi tătari țeapa-i gătesc, Doi amar mi-l chinuiesc, Dar el cântă-n nepăsare Parcă-ar fi la masă mare, Și dă semn de veselie Parcă-ar fi la cununie!.. Iată mârzăcițele [6] Și cu tătărițele Că la hanul năvălesc Și cu toate așa-i grăiesc: ,,Alei! Doamne han bătrân Cu hamger bogat la sân! ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... toate fețele, că nici penele de pasăre măiastră, nici noaptea cu spuzeala de stele, nici zorile cu revărsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi întrecut acest palat, minunea minunilor. În pragul porții bâzâia o albină, care se roti o dată și trecu în pasăre, se roti a doua oară ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... de năzdrăvănii. Și, încet-încet, pâși-pâși, până intră în urechea învățatului care căuta în stele cu ocheanele. Acolo ascultă ce ascultă, și înțelese că acest vestit cărturar, în loc să se gândească la sfat, se gândea că împăratul are nasul cam mare. Se duse binișor și intră în urechea cărturarului ...
Ion Grămadă - Serafim Cărăşel Serafim Cărășel de Ion Grămadă Junimea literară , anul IV, nr. 9, sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii. Lumea-l poreclise „Popa Bârâ€� și asta-l scotea din sărite pe Cărășel. În tot locul te împiedicai de dânsul: pe drumuri, în bărbieria lui Iordachi Știrbul din colț, unde se auzeau și ...