Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂCUT
Rezultatele 2261 - 2270 din aproximativ 2416 pentru FĂCUT.
Mihai Eminescu - Povestea codrului
Mihai Eminescu - Povestea codrului Povestea codrului de Mihai Eminescu Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei-Sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb . Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și isvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decât orișice păpușă Să te facă mai presus; Amândoi vom merge-n lume Rătăciți și singurei, Ne-om culca lângă isvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre ...
... vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri, Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor ...
Mihai Eminescu - Rugăciune (Eminescu)
Mihai Eminescu - Rugăciune (Eminescu) Rugăciune de Mihai Eminescu Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie: Fii scut de întărire Și zid de mântuire, Privirea-ți adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată, Și pururea fecioară, Marie! Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, maică prea curată Și pururea fecioară,
Mihai Eminescu - Să fie sara-n asfințit
Mihai Eminescu - Să fie sara-n asfinţit Să fie sara-n asfințit de Mihai Eminescu Să fie sara-n asfințit Și noaptea o să înceapă; Răsaie luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri, În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De brațul tău se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte să mă fac, Căci tu îmi prinzi tot gândul, Ca cerul ce privește-n lac Adâncu-i cuprinzându-l. Cu farmecul luminei reci Simțirile străbate-mi: Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patemi Și de asupra mea rămâi Durerile de-mi curmă Și fii iubirea mea dentâi Și visul meu din
Mihai Eminescu - S-a dus amorul...
Mihai Eminescu - S-a dus amorul... S-a dus amorul... de Mihai Eminescu S-a dus amorul, un amic Supus amândurora Deci cânturile mele zic Adio tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece, Și nici pe buze nu-mi mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de isvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist amor Am îngropat în ele! Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau atât de greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă! Că nu mai vrei să te arați, Lumină de-ndeparte, Cu ochii tăi întunecați Renăscători din moarte! Și cu acel smerit surâs, Cu acea blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se pară cum că crești De cum răsare luna, În umbra dulcilor povești Din nopți o mie una. Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-au trebuit să piară. Prea mult un înger mi-ai părut ...
Mihai Eminescu - S-a dus amorul
Mihai Eminescu - S-a dus amorul S-a dus amorul de Mihai Eminescu S-a dus amorul, un amic Supus amândurora, Deci cânturilor mele zic Adio tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece, Și nici pe buze nu-mi mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de izvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist amor Am îngropat în ele! Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau atât de greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă! Că nu mai vrei să te arați Lumină de-ndeparte, Cu ochii tăi întunecați Renăscători de moarte! Și cu acel smerit surâs, Cu acea blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se pară cum că crești De cum răsare luna, În umbra dulcilor povești Din nopți o mie una. Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-au trebuit să piară. Prea mult un înger mi-ai părut ...
Mihai Eminescu - Sala-i mare, strălucită
... de ochi mulți. Icia unii stau alene Și visează și gândesc, Colo alții chiuiesc, Iar femei cu lunge gene Râd în taină și privesc. Una face că nu vede Și cu capul stă plecat, Pe când ochii,-namorat, A lor raze își repede La străinul întristat. La străin cu ...
Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă Â Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...
Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884)
Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884) Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu din februarie 1884 de Mihai Eminescu Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu → Informații despre această ediție Scrisoarea trimisă de către Mihai Eminescu lui Titu Maiorescu în luna februarie a lui 1884. Eminescu îi cerea criticului literar ajutor financiar, necesar întoarcerii sale în România, după de acesta fusese internat la un spital din Viena. Viena 4/ 16 februarie 1884 Stimabile domnule Maiorescu, Astăzi, iețind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, d-lui Popasu, penntru a vă adresa aceste șiruri. Sunt mai bine de trei săptămâni de când au încetat toate simptomele boalei de care am suferit, încat, dacă ar fi stat în putința mea, aș fi părăsit institutul, fie pentru a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară. Cu toate acestea nu știu dacă, pentru un asemenea sfârșit, va fi cu putință a se realiza mijloacele necesare. Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încat pe mine înnsumi mă miră lungimea timpului, în decursul căruia nu ...