Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2291 - 2300 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou Un ajun de Anul Nou de Constantin Stamati-Ciurea Prin iscusința picturii decorative, a mecanicii și științelor fiziÂcale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările și mișcările, ce se săvârșesc în perioadele elementelor tulburate. Priveliștea este adusă la așa mare perfecțiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscolește și gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care aburește o căldură ca în luna lui mai, simte până și mirosul de viorele și lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieșă, elegantă și cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică și el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere și trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pusÂtiu, înghețând de viu și îngropând în troian pe călătorul rătăcit. Deci târgovețul birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neașÂteptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Constantin Stamati - Cântecul Gafiței
Constantin Stamati - Cântecul Gafiţei Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine la trup, la văpsele sameni, Ca când am fi frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ...
Constantin Stamati - Hăulitul închisului
Constantin Stamati - Hăulitul închisului Hăulitul închisului de Mihail Lermontov Traducere de Constantin Stamati Oh! deschideți-mi prinsoarea, Ca să văd seninul soare, Ș-al soției boi frumos, Și calul meu cel comos. Atunci pe amata soață Am s-o strâng la piept în brațe, Ș-apoi să m-arunc pe cal, Și să zbor pe văi și deal. Dar vai! ușa la-nchisoare Îi cu zăvor gros și tare, Și nevasta lăcrimează, Nesperând să mă mai vază. Ș-al meu slobod cal nechează, Zburdă pe câmp, se-ncordează, Iar eu plâng neâncetat, Căci de viu sunt
Constantin Stamati - Lupul și păstorul
Constantin Stamati - Lupul şi păstorul Lupul și păstorul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Lupul oarecând, Lângă stână stând Și prin gard privind, Au văzut ciobanul alegând un miel, Ce au fost mai gras, Și tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare, Iar câinii se uita stând lângă el. Deci lupul, oftând, în lături s-au tras, Zicând către câini cu ciudă prea mare: „O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc ați face, Iar păstorul îl și frige și stâna cată și tace!â€� Așa și stăpânitorii dau porunci cu strășnicie, Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie. Așa și sânții călugări ne spun din amvon cuvinte, Să nu iubim avuție, că iadul ne va înghite. Și apoi ei însuși fac Cu noi cum li-i mai pe plac. Deci și noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim, Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim, Și iarăși
Constantin Stamati - Măgarul împodobit
Constantin Stamati - Măgarul împodobit Măgarul împodobit de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Un pașă la Țarigrad să fie foarte bogat Și să aibă un măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte; Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină, Și de-aceea se făcuse mândru și foarte sumeț, Și așa de îndrăzneț, Că pe uliță mergând, buzna peste oameni da, Sau arunca din picioare spre a-i feșteli cu tină, Iar bietul popul rabda Măgarului cest obraznic de frica celui călare Orice înfruntare. Odată însă măgarul din grajd afară ieșind, Și viindu-i chef să umble singur pe ulița mare, Ca să facă haz, văzând Oamenii cum i se-nchină, Au început să și zburde, să zvârle și să-i lovească. Dar cine au fost de vină, Dacă oamenii cu parul au început să-l stâlcească? Deodată însă măgarul socotea că este șagă, Văzând însă mai târziu că șaga era prea groasă, Au fugit rușinat acasă, Și atunci au început să înțeleagă Că toți măgarii în lume sunt sade numai măgari, ...
Constantin Stamati - Mascurii în vie
Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În picioare s-o ...
Constantin Stamati - Motanul și bucătarul
Constantin Stamati - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice Să ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...