Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2321 - 2330 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Dimitrie Anghel - Şi dacă Și dacă de Dimitrie Anghel ‘Și dacă ramuri bat în geam’ Eminescu Și dacă norii se adun, Pe cer albastru și senin, E ca durerea să mi-o spun Și inima-mi să mai alin. Și dacă codrii sunt pustii, Și nu răsare luna, E că de-acum n-o să-mi mai vii, Pe veci, pe totdeauna. Și dacă ramu’le se bat, Acum, ca și-înainte E că de-acuma te-am uitat Și nu te mai țin minte. Și dacă mâna-mi o mai lunec, Pe-a lirei coarde amorțite E ca o clipă să-mi întunec Durerile-mi nețărmurite, Și dacă sunt așa pustiu, Și nimeni nu mă știe, E că așa am fost să fiu, Și că așa a fost să fie. 2 martie 1889 Reprodusă din „Limbă și literaturăâ€�, VII,
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...
Dimitrie Anghel - Agora modernă
Dimitrie Anghel - Agora modernă Agora modernă de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 18, 18 feb, 1912, p. 142—143 Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carrière, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cîteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd în jurul meselor ; alungați pe un cîmp verde cîteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune ; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți îndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele îi zugrăvesc o imprecisă aureolă ; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se înalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcînd găuri de umbră, să rîdă aprinzînd fulgere, să vocifereze aruncînd invective și apostrofe ; deschideți și fîlfăiți în aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, în goană, o ...
Dimitrie Anghel - Bețivul solitar
Dimitrie Anghel - Beţivul solitar Bețivul solitar de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel 1 mai Lipsit de viața binefăcătoare A aerului sănătos de țară, Visând într-o tavernă solitară Eu stau cu lăutarul și beau soare! Căci orice bob de strugur e-o-nchisoare, În care fierbe chestia agrară, Și-n orice sticlă arșița solară A-nchis puteri în veci renăscătoare. Eu dezrobesc un șir de raze moarte... Așa sunt eu ! Sus ridicați dar teascul! Lăsați-mă stăpân pe tot fantascul ... Stimez capacitățile deșarte... Cioroiule, mai cântă-mi un adagiu! Așa ... și dupa mine –
Dimitrie Anghel - Cântec (Anghel)
Dimitrie Anghel - Cântec (Anghel) Cântec de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 dec. 1906 Garoafele din glastră, stând gata ca să moară, Vorbesc de-o fată blondă cu fața diafană, Vorbesc de-o prea frumoasă și mândră castelană Ce le-a purtat de grijă o-ntreagă primăvară... Vorbesc, și pun la cale garoafele din glastră: - "Carminul să ni-l strângem, și-n pulbere măruntă, Pe-obrajii ei să cernem ușor, în zi de nuntă, Să nu mai fie alta cum e stăpâna
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului Cîntecul greierului de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 13 aprilie 1913. Sînt poate milioane de ani de-atunci — o, Soare ! De cînd tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur. Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O forță-n mers ce-și cată o formă și-un contur. Așa erai, dar timpul ți-a modelat conturul Și incendiul ce-n tine mocnea de veșnicii, Înflăcărat deodată a luminat azurul Și ale mele negre și mari melancolii. Așa erai pe vremea întîiei aurore, Pe cînd eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele-i sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sînt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctînd tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade ...
Dimitrie Anghel - Călătorii Călătorii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 apr. 1907 Tăcere-i și mergem cu fața spre lună... S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii, Văzînd pe de lături cum fug prăștierii De umbra lor însăși goniți în buiastru... Pe-alocurea drumul se face albastru Cînd scapă subt dealuri și luna s-ascunde, Un miros de floare de cine știe unde Ne-ajunge pe cale și-n urmă rămîne... — "E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne, E-o vrajă", îngînă zîmbind vezeteul, Și murgii acum pășesc mai cu greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune Că fieștecare din noi își dă seamă Că-n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul, Oriunde s-ar duce și-ar vrea ca să scape, Subt naltele ceruri pe vastele
Dimitrie Anghel - Două glasuri
Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte. De un tropot surd de copite îmi mai aduceam aminte, și apoi urechea mea lipită la pămînt, ca atunci cînd eram copil și cercam să prind îndepărtatele ...
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi. Domnul Panțu însă era contra mașinismului și pentru tradiție. Trogloditul din el nu murise încă, și simplul fier de plug, cu care se slujise părinții și străbunii noștri din vremurile cele mai patriarhale, îl satisfăcea cu prisosință. "Mașinile sunt un cuvînt van și niște invenții complicate și diabolice. Totul e să sameni la vreme și să ai ploi priincioase", zicea el. Stăpînul lui era însă cu totul de altă părere, știind că un pămînt, cu cît îl vei lucra mai bine, cu atîta va rodi și el mai mult. Poate că era greșit ...
Dimitrie Anghel - După ploaie După ploaie de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 noiembrie 1900 S-a dus furtuna-n zări ș-acuma se-ntrec miresmele-n putere: Se-ntrec care de care parcă, stăpînă să rămîie-anume Peste-ntunericul acestei nopți dulci și pline de mistere ; Se bat și florile — se vede că nimeni n-are tihnă-n lume. Se războiesc mereu și ele să stăpîneasc-un ceas pămîntul... — Dar cine nu-și încearcă oare o dată-n viața lui norocul? În van să le despart-aleargă sub negrele umbrare vîntul... — Biruitor pînă acuma domnește singur busuiocul. Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă, Dar se trezesc în umbră crinii, vărsîndu-și boarea lor profană, Văzduhu-i greu cît n-ar fi-n stare vîslind să-l taie o aripă, Un trandafir murind se farmă pătînd cuprinsul ca o rană. Și tot mai grea, mai tare crește naiva florilor urgie, Se-ntrec care de care parcă să-nvingă ori să moară-n luptă. În van trimite-un gînd de pace un miros blînd de iasomie, Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă. Hodină ...