Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂCUT
Rezultatele 2331 - 2340 din aproximativ 2416 pentru FĂCUT.
Vasile Alecsandri - Copila Taci, bădică, nu mai spune Că n-avem suflete bune, C-asta-i țara ospeției, Țara dulce-a veseliei. Taci, bădică, nu mai zice Că noroc nu e pe-aice, C-a veni luna lui mai De te-i crede chiar în rai. Iar de-i vrea să mi te-nsori, Să ne facem soțiori, Da-ți-oi dulce sărutat Și dulci poame de mâncat. Două mere-n umbră coapte, Cu izvoare dulci de lapte, Care soare n-au văzut Și vântul nu le-a bătut. Rotunzele amândouă Și spălate tot cu rouă, Tot cu rouă de pe flori, Culeasă la
Vasile Alecsandri - Decât ruda și vecinul
... ruda și vecinul, Lelițo, leliță, Mult mai bine cu străinul, Lelițo, leliță. Ruda că te necăjește Și vecinul te vorbește. Iar străinul te ajută Și face dragoste mută. Decât un tată ș-o mumă, Să te certe pentru-o glumă, Mai bine c-un bărbățel, Dacă-i blând și tinerel, Că ...
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 1
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 1 Murgule coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit la lumea toată. Veni-ar timpul, să vie Ca românul iar să-nvie Și de hoți să mântuiască Țara lui ardelenească! Asta nu-i țară de câini, Și e țară de români, Nu-i pământ de ungureni, Și-i de neaoși
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 2
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 2 Arză-te focul, răchită, Că ești neagră și pârlită, Și nu ești încă-nfrunzită, Ca să-mi fac curea la flintă Din coaja ta nedubită; Să mi-o spânzur la spinare Și s-apuc în codrul mare Pe când mugurul răsare. Mugurul a răsărit, Mie timpul mi-a venit În codru de
Vasile Alecsandri - Doina iubirii
... zis într-un ceas rău C-am să mor de dorul tău! Și mi-a zis într-un ceas blând Că de-i face pe-al meu gând, Să mă lași a săruta Două flori pe fața ta, Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului, De ...
Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1
Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1 Frunză verde măr crețesc; Stau în drum să mă gândesc Ce s-apuc, ce să muncesc, Pâinea să-mi agonisesc, Copilașii să-mi hrănesc? Cum ședeam pe gânduri dus, Mă uitai spre munte-n sus Și mă luai spre apus. Când pe munte mă urcai, Roată-n juru-mi mă uitai, Mă uitai în jos spre lunci, Văzui oameni, muieri, prunci Cu plugurile la munci, Ei brăzduiau tot mereu, Numai plugulețul meu L-a-nțelenit Dumnezeu. Că doi boi ce-i avusei De vremi rele-i răpusei Și de sapă rămăsei. Tot avutul din bordei Mi-e pe vatră un cotei, Ș-un tăciune stins de tei, Și cenusă-ntr-un ulei. Am umblat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat De sărac și de bogat, Nici că-n seamă m-au băgat! Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las, Dar milă n-a mai rămas! Atunci mă-ntorsei și eu Și zisei în gândul meu: ,,Dare-ar bunul Dumnezeu Să umble și plugul meu! Din baltag să-mi fac eu plug, Pistoalele să le-njug, ...
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7 Sub poale de codru verde [1] O zare de foc se vede Și la zarea focului Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. Știu că beau vinațe reci Și că frig vreo cinci berbeci. Dar nu-i frig ei cum se frige, Ci-i anină prin cârlige Și-i întorc prin belciuge Să le facă carnea dulce. Iar cum sta și ospăta Căpitanul șuiera, Ei ospățul și-l lăsau Și la luptă alergau; Luptau ei cât ce luptau, Potirașii alungau, Da-n codru când se-ntorceau Nici un os nu mai găseau, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor De prin fundul codrilor. ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip: Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Iar la zarea focului Stau haiducii codrului, Nu știu zece sau cincisprece Ori peste sută mai trece, Ci mi-și frige un berbece, Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cârlige Și-l întoarce prin belciuge Ca să-i fie carnea dulce. Sub umbră de păducel Voinicii mănânc din el Și din gură zic astfel: ,,Codre, codre înfrunzit, Ține-mă-n ...
Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2)
Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2) Dorul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Frunză verde mărăcine, Nimic se prinde de mine! De când dorul m-a lovit Mințile mi-au rătăcit; De când dorul m-a cuprins, Sufletul mi s-a aprins! Sui în deal, cobor în vale Și-mi pierd ziua tot pe cale; Valea sui, dealul cobor, Îmi trec viața tot cu dor. Puiculiță, floare-n gură! Când te văd în bătătură Îmi uit plugu-n arătură Sapa-nfiptă-n curătură, Și las boii ca să pască, Plugul să se ruginească Și sapa să putrezească. Alei! puico, dac-ai vrea, Patru pluguri aș dura, Țara-ntreagă aș ara. Graiul dulce de muiere Varsă-n suflet mângâiere Și dă omului putere Ca să facă tot pe vrere. Dar nu vrei, sărman de eu! Și eu mor de dorul
Vasile Alecsandri - Dorul româncei
... eu, mândră măiculiță, Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriță Nencetat l-aș săruta, Săruta și i-aș cânta. Și i-aș face-o descântare Să ajungă-un viteaz mare, Un viteaz ce-ar străluci, Cum n-au fost, nici n-ar mai fi! Și l-aș pune ...
Vasile Alecsandri - Dorule, odorule
Vasile Alecsandri - Dorule, odorule Către mine te jurai, Dorule, odorule! Că pe nimeni nu mai ai, Dorule, odorule! M-ai făcut de te crezui, Dar cu altul te văzui; Ș-acela mi-e frate bun, Nu-mi vine să mă răzbun. Poți să-mi fii de-acum cumnată, Că de mine ești lăsată, Cu foc mare blestemată Și de mine-n veci
Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Dragoş (Vasile Alecsandri) Dragoș [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Dragoș, mândru ca un soare, A plecat la vânătoare. Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului! Cerbul moare, urșii per Și vulturii cad din cer... Iată că-ntr-o dumbrăvioară El zărește-o căprioară, Fiară blândă de la munte, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe subțirele Și copite sprintenele. Căprioara cum îl simte Lasă locurile strimte, Fuge, saltă, zboară, pere, Ca un vis, ca o părere; Iară Dragoș înfocat O gonește nencetat. Zi de vară cât de lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o albă copiliță, Cu ochi dulci, dismierdători Și cu sânul plin de flori. Căprioara, cât o vede, Zboară vesel, se răpede Și îi cade la picioare Pe-un covor de lăcrimioare. Cât viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește! Uită blânda căprioară Și săgeata ce omoară! Uită draga vânătoare, Uită lumea de sub soare! III „Copiliță! zice el Rezemat ...