Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2341 - 2350 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Dimitrie Anghel - Nocturnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Nocturnă (Anghel) Nocturnă de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 7 ian. 1907 Nu bate-n țerm, nu cîntă, nu murmură, nu cheamă Cu răzimîndu-și tainic supt cap imensa-i liră, A adormit și-acuma încet-încet respiră; Iar eu, cu pași de umbră, pășesc pe țărm cu teamă. Pășesc încet ca noaptea în casa dragei mele, Și-atunci, ca rușinată, frumoasa uriașă La piept își strînge-n falduri bogata ei cămașă Și trupul și-l ascunde supt spuma-i de dantele. Se limpezește-n urmă, în păr cercînd să-și prindă Din negrele-i adîncuri podoaba ei de mîne, Și-apoi, gătită astfel, de noapte-așa rămîne, Iar luna se coboară pe cer ca o
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...
Dimitrie Anghel - Oglinda (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Oglinda (Iosif-Anghel) Oglinda de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Am o oglindă și mă joc Cu razele ce le răsfrîng, Mutîndu-le din loc în loc, Le risipesc și iar le strîng. Le-adun cu drag ca un avar, Și-ades în sufletele voastre Cînd e mai noapte, ca un far Mi-arunc luminile albastre. Vă-ntind o punte de scăpare Deasupra negrelor genuni, Și raza mea strălucitoare E făcătoare de minuni. Mi-o plimb pe-atîtea fețe pale, Cînd cu oglinda mea mă joc — Dar cînd îmi stă ceva în cale, Oglinda mea e-un ochi de foc. Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată Oglinda fermecată de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Astă-noapte m-am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărîmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat să le bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii nu erau așa în visul meu, nici vînătul cer care se ofilea și în nemărginirea căruia înflorea o stea albă ca o crizantemă, nici fața mea pală pe care o resfrîngea apa albăstruie a oglinzii în orele acestea tîrzii de noapte. Un tril însă căuta să mă cheme la realitate. O păsăruică, înșelată de acest zor de ziuă timpurie, îngăima undeva, în negrul unui umbrar, o sfioasă chemare, la care nu răspundea nimeni. Un vînt apoi, ca trecerea unui demon nevăzut căruia i-ar fi fost frică singur în văzduh, ...
Dimitrie Anghel - Omul din lună
Dimitrie Anghel - Omul din lună Omul din lună de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 15 iulie 1907 Privesc o semuire de om în discul lunii, Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul, Un râs amar și straniu ce-l au numai nebunii, Și morții, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul. E-un om cu bună seamă, e-un cap de om, - o mască, Dar după ironia acestei măști s-ascunde Cea mai cumplită moarte ce-a fost să-mpărățească; Și totuși chipul ăsta îl știu de nu știu unde... L-am mai văzut desigur demult, dar poate anii Și-au zugrăvit sarcasmul pe marea lui durere Și tot ce-a ars într-însul s-a stins azi ca vulcanii Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere. L-am mai văzut desigur, și-l știu, - dar tu, iubită, Ce te-ai desprins să judeci cuminții și nebunii, Când stai privind pe geamuri cu fața liniștită Cunoști tu cine-i omul ce râde-n discul lunii? Sămănătorul, 15 iulie 1907 Din volumul â€
Dimitrie Anghel - Pastel în metru antic
Dimitrie Anghel - Pastel în metru antic Pastel în metru antic de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui Artur Stavri Trist îmi apare din neguri enormul oraș după ploaie, Soarele-i bate-n ferești umede încă de plâns. Negrii castani își întind adormiți candelabrul de ramuri… Cine-a suflat și le-a stins albele flăcări de flori? Trece amurgul acum pe ceruri cu dulcea-i estompă – Vesele farduri punând pe o mască de mort. Cum înserează acuma clamoarea stridentă-n uzinii Umple de vaier prelung posomorâtul amurg. Dreaptă-o coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie-o clipă sporind, se risipește apoi, Se despletește-n șuvițe și cade respinsă din slavă, Ca pe rugul funest fumul fugar a lui
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră Privind o stea terestră de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 267, 6 [19] dec. 1911, p. 214. Am în fața mea un glob terestru. Un albastru uniform spune imensul oceanelor, marea împărăție a apelor, nemărginirea mișcătoare care nu-și mai află astîmpăr, fluidul element ce predomnește asupra uscaturilor. Figuri bizare, pe care aleargă umbre ușoare ce înseamnă uriașii munți, dungi abia scrise ce sunt fluviile mari, locuri goale și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele. Cu cît curba urcă spre poluri, mai trist, mai gol, mai necunoscut se întinde rotundul pe care trăim. Acolo stînci de ghiață dăinuiesc de veacuri, ghețari uriași își ridică ascuțitele vîrfuri spre cer, eratice blocuri coboară dezrobite din cînd în cînd de soarele avar, ca să vie spre noi. Imensul albastru, ce înrămează ceea ce n-au putut încă să cuprindă valurile, e însemnat cu toate acestea de slabe cărări negre, de puncte de cerneală așezate unul lîngă altul, de un paianjeniș de fire încurcate, ce-și povestesc tovărășiile ce le-au legat oamenii, de nevoile ce au întins punți mișcătoare de ...
Dimitrie Anghel - Prolog (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Prolog (Iosif-Anghel) Prolog de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel la „Sonete rusticaneâ€� Mi-a dat gânsacul cea mai fină pană Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală Zicându-mi: „Scrie cea mai colosală Poemă scrisă-n Dacia Traiană. Să pui într-însa viața rusticană Cu disciplina ei patriarhală: La opt te culcă și la trei te scoală, De vrei să cânți natura suverană!â€� Gânsac iubit, poți să te umflii-n pene! Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene, Și-oi căuta să fiu la înălțime Spre-a dovedi, când vreau, ce pot să fac Cu patru strofe, cinci perechi de rime, C-un boz și cu o pană de
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
Dimitrie Anghel - Reflecţiile unui respins Reflecțiile unui respins de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 33, 2 iunie 1912, p. 257. "Flacăra" îmi cere să fac un gest ostentativ împotriva nemuritorilor noștri. Răspund că l-am făcut în alte vremuri, cînd aveam mai multe iluzii, și că tirada aceea inofensivă a fost destul de popularizată pe scena Teatrului Național de poetul Colum, ca să am nevoie să mai reeditez un gest inutil. Am fost premiat atunci și n-am adormit pe laurii cîștigați, ci am lucrat înainte, conștient de mine, de drumul pe care merg. Ce-au făcut cei mai mulți dintre acei ce alcătuiesc neutrul corp nu știu. Afară de cîteva fericite excepții (vorbesc de "secția literară", bineînțeles), nu văd cîte pagini au adăogat consacrații operelor lor... "postume". Mîhnire eu nu resimt, căci, reluîndu-mi cărțile surgunite din incinta nemuririi, îmi aduc aminte cu drag, precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece pagină și de toate speranțele ce le-am închis în ele. Aceste cei chemați să ne ...
Dimitrie Anghel - Schimb de vești
Dimitrie Anghel - Schimb de veşti Schimb de vești de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul , 1 decembrie 1904 Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă Ce fac stăpînele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare, Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă: Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare. Se mișcă aerul, și iată întîi și-ntîi că de departe Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amîndouă, Cît timp au pus și cîtă grijă, călătorind pe drum de moarte, Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă. Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă Un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rîndunele. Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntîi s-ajungă Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele și ele. Și-abia se lasă fulgul dulce, și-n loc de-un fulg mii de petale Zburînd spre trandafiri îi cheamă, să vie toți făr' de zăbavă, De vor să treacă sub ghirlande și pe sub arcuri triumfale, Acum cît sînt în floare rugul și ...