Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IA������I
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 823 pentru IA������I.
... Fifinii strigând: Lizo! Victor tresare, se oprește din periat hainele și peria îi scapă din mână și cade pe scaunul cu pălăria. Se ridică degrabă, ia pălăria; o îndreptează cât poate, strânge, cu ajutorul Lizei, hainele, se răpede la ușa din stânga, pe care o găsește încuiată, apoi la ușa din ... se apropie machinal de Fifina. ) Fii bun mă rog, dă-te jos la poartă, vezi că se plimbă d. Peruzeanu, ginere-meu, pe piață. Spune-i că astăzi dejunăm la unsprezece... ( Victor nu se mișcă. ) A! să nu uite să-mi cumpere chinină. VICTOR ( transportat ): Atâta numai? Numai atât ... șterge sudoarea. O pauză. ) ...Omul care mi-a vândut aceste prafuri, mai întâi mi-a refuzat cererea. Nu știam ce să-i zic ca să-l conving, când mi-adusei aminte de taxa stabilită odată pentru conștiința negustorilor de hapuri... Aur ? Na, 40 de galbeni, mizerabile, și ... dă-mi ceva să pot dormi. Atunci spițerul meu îmi zise tremurând: „Dumneata nu vrei să mă pierzi, monseniore! Ai insomnie, iată leacul; însă ia seama; cu un praf, adormi bine peste un ceas, și apoi te deștepți singur; cu două prafuri adormi și mai bine peste o jumătate de ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă mare lucru, cască ochii mari în fața adâncimii marelui ... din toate părțile, se hotărăște, în fine, să răspunză. El publică în Figaro un lung articol, în care caută să se scuze arătând că își ia documentele de unde le găsește. Mărturisirea se pierde în o grămadă de vorbe: e bine s-o extragem și să o dăm singură; ea poate ... împins care cumva păcatul să ciupească de la vreun prinț al bisericii, cum a ciupit de la prințul Bibescu, poate n-are să-i meargă tot așa de ușor: altu-i popa și altu-i
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... prietene bune. Asta era într-o luni dimineața: vineri sau sâmbătă s-au certat iar, fiindcă Stavreasca a pretins de la direcție să-i dea ei într-o repriză un rol pe care-l „creaseâ€� Blonda... Asta nu se face: fiecare cu creațiile lui ! QUIPROQUO Într-un an ... și ris ce? întreabă popa răstit și dă să-l apuce de ureche. Iorgu se ferește-n lături și răspunde: — Și răs -popă! Apoi i-a tras popa și crescendo și descrescendo și rinforzando, și l-a dat afară; și astfel se găsea acuma luat pe ... s-a oprit din bătăile ei inima cea mai fidelă!â€� se vaită amanta dezolată. Iorgu îi trage câteva bolduri; răposatul șoptește: — Ce-i asta, bre? Cine-i acolo? „S-a pierdut floarea cavalerismului! s-a frânt spada cea mai nobilă a mândrei Burgundii!â€� adaogă ... chinuit pe răposatul până s-a lăsat perdeaua... Se scoală-n sfârșit Mihaileanu turbat, aleargă pe scenă, află cine fusese „mișelulâ€� și-i arde lui Iorgu cu sete câteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. După aceea mai vine și celălalt director, Costache Caragiale, și-
... scară, El a și ieșit afară, S-a-ntîlnit fața în față, I-a dat bună dimineață. El cum i-a dat mulțămire, Cam cu chiorușă privire, Nu stă pleacă să se ducă, Cellalt după el apucă, Silește-n rînd să se puie ... că sluga nu-l lasă, Îl așteptă ca să iasă. El ieșind plecă ca vîntul, Necăjit călcînd pămîntul. Acest după el iar pleacă, Rugăciune să-i mai facă, Asemenea călcînd gloduri (Nefiind p-atuncea poduri), Îi puse vorbe nainte Cîte-i veniră prin minte. El ca un sătul de pîine I-a zis iar : să vază mîine. În următoarea zi dară Să duce la dînsul iară. Acesta iar cum îl vede (Sătul la flămînd ... spuse a sa nevoie. El, văzînd că n-are pace, În sfîrșit face ce face, Îi dă cu întăriri bune, A-i plăti soroc îi pune, Și așa de dînsul scapă, Bînd de necazu-i o apă. Deci la acest făcut bine Sorocul după ce-i ...
... moașa), pe a carei zbârcită față, deprinsă cu posomorât, se vede o rază de senin, îi sare înainte sprintenă, ca o copilă, și-i spune voioasă veste că are un băiețel sau o fetiță. Dacă noul-născut îi băiat, atunci baba se repede și-i smulge căciula din cap, vestindu-i prin aceasta, înainte de a-i spune vreo vorbă, că are un fecior, căruia-i trebuie astfel de lucruri. Tot asemenea face și cu alți bărbați ce se ivesc în casă. După ce s-au vestit în sat de naștere ... a pune bani în pahare, după puterile lor. Singur popa este scutit de aceasta dare, căci el se socotește menit numai spre luare: el ia și de pe viu și de pe mort, zice o vorbă veche. Cu acești bani își scoate gazda cheltuielile mesei, și uneori mai prisosește ceva ... altele vechi, împământenite, precum sărbeasca, corăbiasca și ruseasca. Din când în când câte un oaspe chefăluit întinde un pahar de vin scripcarului sau cobzarului, zâcându-i: „Bea, balaure, că ți-l torn din cap“, țiganul se scoală, închină și el (dar cine bagă în seamă închinarea țigănească?). După ridicarea ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... o greșeală? Venit-ai iar în lume să-nfrunți cumplita jale Cu fața triumfală? XIII Sau poate că natura, sărind din căi bătute, Din legile-i eterne, Când teancul de verdeață, din mii de flori țesute, Pe țarină s-așterne, Și filomela cântă, și soarele zâmbește, Și dragostea visează, Atunci d ... iese la furtună... Să fie asta oare? XV Mai știm că mortăciunea se-ntâmplă câteodată Să strângă din sprâncene, Ori ochii să deschidă, ori mâna-i înghețată S-o lase jos alene, Și frica ne cuprinde... dar amăgirea trece Și nu ne mai înșeală: Cadavrul nu se scoală, cadavrul este rece ... viu ciociul! Nu-i vis, nu-i rătăcire, Nu-i nea de primăvară! Nu-i spaimă zburătoare, născută-n zăpăcire Și gata să dispară! Nu-i chiar nici letargia, ce lasă o pecete Pe tristele-i victime! O, nu! E viu ciocoiul, cu bube și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica! Aceeași fudulie ... la inimă, la minte, La cugete române; De jafuri lăcomie, dispreț de cele sfinte Și lipsă de rușine! XVIII O, nu! E viu ciocoiul! Nu-i mumie, nu-s moaște: Priviți-
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... vânătorilor? - Aș! asta e teribil... că le-a scăpat! - Cum se poate? - Da, le-a scăpat frumușel. Pe când voiau să-i ia dinamita și să-l lege, repede a dat brânci unuia dintre agenți, pe alt agent l-a răsturnat cu o lovitură ... meu foarte încruntat. - Nu știi nimic... - Ba știu, zic eu; știu că bulgarul dumitale nu există la cazarma vânătorilor: acum am vorbit cu căpitanul... (și i-l arăt pe căpitanul, care se depărtează prin mulțime) mi-a spus că sunt toate gogoși, că la cazarma lor nici pomeneală n ...
... dăruite cu numele unui dobitoc, toate speciile pure ori impure își aveau reprezentantele lor, iar toată școala era pentru dînsul o vastă arcă pe care i-o încredințase domnul director s-o ducă spre un Ararat mîntuitor. O nervozitate neîncetată îl agita. Mînele lui pale ca fildeșul n-au știut desigur ... cădea rece și neprietenoasă, și ele păreau veșnic un simbol al amenințării. Ochii vizi, înconjurați de niște ochelari cu cercuri negre ca două nule, ce i s-ar fi urcat din catalog pe nas, priveau fără să adune soarele în ei. Părul, încărunțit și plin de dungi albe ca tabla pe ... nimica nou pentru dînsul. În sunete clare și sunete triste era țesută viața lui, o ploaie fărîmată de sunete erau ceasurile și zilele cari nu-i vesteau nici o fericire... Dobitoacele strînse în arcă se răspîndeau în lume și deveneau oameni, amestecul de capete blonde și brune pe care îl vedea ... la rîndul lor odraslele, un alt crîmpei al hidrei, un alt eu chinuitor, un alt specimen pe care domnu' Hube trebuia să-l boteze, căutîndu-i un nume în vasta-i ...
Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră
... poet îi zice trist, Privind distrată spre ferestre, O virgină genre artist. Maestrul dă din cap și cască. Acest răspuns e lapidar. Biata virgină-și ia o mască, Căscând și ea, însă mai rar. Cu toții sunt cuprinși de splinul Ce te apucă pe vapoare, Dar toți, gentili, îndură chinul Cu ... Ș-a luat un cap de amorez, Și lâng-o doamnă serioasă S-a așezat c-un evantail; Privirea lui libidinoasă O ia en gros și en detail. Sonata însă infinită Întinde coada-i de balaur; În aer tremură, palpită Sclipiri de lună și de aur. Apoi se stinge. Musafirii Se-nghesuiesc înspre bufet. Se smulg din piepturi trandafirii ...
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
... în ton marțial): În front, că vă atacă marinarii călări! * Mitică e dezolat. - Închipuiește-ți, dragă... m-a lovit o nenorocire ireparabilă. - Ce-i, frate? ce s-a întâmplat? - Mi-a stat ceasornicul! * La birt. - Băiete, un pahar de protoxid de hidrogen. - ...?! - Atunci dă-mi ... se cânte altceva decât: Deșteaptă-te, române! * Costică se plânge lui Mitică la birt că sufere de insomnie și nu știe ce doftorie să mai ia ca să poată dormi. Mitică îi recomandă: - Ia o plachie de somn! * La cafenea: - Nu iei nimic, Mitică? * - Ba da. Băiete, o scobitoare, un chibrit, un pahar cu apă și o gazetă, strigă ... Buda lucrează iute. * Costică se plânge că și-a pierdut mănușile... - Desigur mi le-a furat cineva la berărie. - Altă dată, ia-ți o casă de fier, să nu ți le mai poată fura! zice Mitică. * La cafenea. Doi amici joacă table și unul din ei, după ... rog nu face mofturi... Mitică: Nu te face al dracului, căci știu bine că ai. Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i ...
... război porni-voi. Voi arunca încalte O jumătate-a lumii asupra celeilalte. Privească-m-atunci preoți: un monstru ce se-nchină, Când oardele-i barbare duc moarte și ruină. Ruga-mă-voi cu mâna uscată ținând strana, Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voi ... din frunte-a mea coroană... Să-ngenunchez nainte-ți așa ca la icoană Și descriindu-ți toată puterea fără seamă Să-ți zic: Ia-le pe toate, dar și pe mine ia-mă! Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lângă tine, De-i trece,-n jos pleca-voi a ochilor lumine, Dezmoștenit de toate, la viață abdicând, Să nu-mi rămână-n minte decât un singur ...