Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2551 - 2560 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
George Coşbuc - Puntea lui Rumi Puntea lui Rumi de George Coșbuc 1893 I Rumi adunase-n creier Toată cumințenia lumii — Și-ntr-o zi regele Gupta Cheamă la palat pe Rumi. î ș„Mâine-i Anul nou, știi bine. Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare de neveste. Și-aș dori vrun lucru mare ! Tu ești sfânt, așa se spune, Faci minuni; și mâine tocmai Ce n-aș da pentr-o minune. Înmulțim splendoarea zilei Vrei ? Găsești tu una-n pripă." Rumi a rămas pe gânduri, Negăsind răspuns o clipă. Și-a plecat. Făcuse dânsul Mari minuni de alădată, Dar acum avea prilejul Pentru cea mal minunată. II P-un șes larg sunt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Priricipi, preoți, sclavi și raia. Toți bărbații stau d'oparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. Iar regina joacă-n frunte Cu optzeci de principese. La un semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. ...
George Coşbuc - Rea de plată Rea de plată de George Coșbuc Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. Ți-l duc eu! Cum? Pe plată! Iar ea, cuminte fată, Se și-nvoiește-ndată. De ce-ar și zice ba? Eu plec cu sacu-n spate. La calea jumătate Cer plata, trei săruturi. Dar uite, felul ei: Stă-n drum și să socoate, Și-mi spune câte toate, Că-s scump, că ea nu poate, Că prea sunt multe trei! Cu două se-nvoiește, Iar unul mi-l plătește, Cu altul să-mi rămâie Datoare pe-nserat. Dar n-am să-l văd cât veacul! Și iată-mă, săracul, Să-i duc o poștie sacul P-un singur
George Coșbuc - Regina ostrogoților
George Coşbuc - Regina ostrogoţilor Regina ostrogoților de George Coșbuc Jalnic vâjie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară, Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară. Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei— Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei! E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă; Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă. În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat, Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat. M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale, Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale? M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat în chip păgân, Și mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân. Mi-ai ucis pe-ntâiul sfetnic și râdeai că lumea plânge Când de barba lui căruntă spada ți-o ștergeai de sânge. Și-am tăcut, zicîndu-mi iarăși: El a fost supusul tău, De-a făcut vrun rău, tu, rege, trebuie să curmi ce-i rău. Mi-ai ...
George Coşbuc - Sărindar Sărindar de George Coșbuc Iar Matei în baltă stete Până-n zori, în stuf ascuns, Frigul nopții l-a pătruns Și prin suflet spaimă-i dete Că pierirea l-a ajuns. Dumnezeule-al puterii, Vezi-mă-n ce stare sânt! Fă, să scap de-acest mormânt, Depărtându-mi ianicerii, Și mă leg cu jurământ Că scurgând această baltă, Chiar pe locul unde zac Mănăstire am să fac, Mândră, veselă și naltă, Și cu aur am s-o-mbrac. Turcii însă-l căutară Și-altă zi, și nencetat, Iar Matei în stuf a stat Și-altă noapte, mai amară, Mort de foame și-nsetat. Dat-ai prin Hristos, Părinte, Cele nouă fericiri! Scapă-mă de prigoniri Și-ți voi ridica, preasfinte, Tot pe-atâtea mănăstiri! Ruga nu i-a fost primită Nici acum, și-a stat Matei Ocolit de agarei Înc-o noapte-așa cumplită, Și plângea, gândind la ei: Vai, Părinte-al îndurării, Depărteaz-acest pahar, Și scăpând dintr-un amar, Mănăstiri voi face țării Câte slujbe-n sărindar. Și-apoi fu, că tot plecară Nechemații venetici. Iar Matei a strâns voinici Și- ...
George Coşbuc - Străjerul Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai ...
George Coșbuc - Supțirica din vecini
George Coşbuc - Supţirica din vecini Supțirica din vecini de George Coșbuc Ea mergea căpșuni s-adune, Fragi s-adune Eu ședeam pe prag la noi. Ea, ca șarpele prin foi, Vine-ncet, pe ochi îmi pune Mânile ei mici și moi, În ureche-o vorbă-mi spune, Râde lung și fuge-apoi. Pieptul plin cu mâna-l ține, Strâns îl ține, Că-i piept tânăr și mereu Ar sălta, și-n salt e greu. Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! De viu la tine, Mă săruți și nu mai vreu! Eu o chem și-i spui de toate, Multe toate, Multe bune și-n zadar, Nu-mi faci capul călindar! Nu te cred și nu să poate! Eu mă-ntorc: Ei du-te dar! Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gânduri iar. Stând așa, un braț ridică, Blând ridică, Părul meu, pe frunte dat. Când mă-nalț rămân mirat. Te-ai întors? Și, supțirică, Ea pe piept mi s-a lăsat Și zâmbea c-un fel de frică: Răule, te-ai
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
George Coşbuc - Tulnic şi Lioara Tulnic și Lioara de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De când e lumea lume și rostul vorbei rost, Domn bun, cum a fost Stâlpeș, nici nu-i și nici n-a fost Și, de-ar trăi pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O țară, cât o lume, toiagu-i stăpânea, Și oști avea din plinul, și-a gurii sale graiuri, Treceau poruncitoare pe zece mii de plaiuri, Căci mejdele lui Stâlpeș băteau hotar rotund: Din granița lui Codru, ce-n preabătul afund Al Ostului domnește mulțimi ascultătoare, Trec mejdele trei sute de câmpi și văi vioare Spre munți până-n movile, pe cari le-au ridicat Bătrânii lui Crai-Verde și Vultur Împărat, De-aici apoi țin ață pe-a muntelui cunună Și dau hotar lui ținteș și craiului Fortună, Și trec pe la Crai-Sânger, se pierd apoi mai sus La Trăsnet împăratul, în margine de-apus. Așa era! și lumea de- ...
George Coşbuc - Umbră Umbră de George Coșbuc Dacă tu vei căuta Să se nalțe pacinic fumul Jertfei tale, nu uita Că, de ai spre soare drumul, Umbra este-n urma ta. Rob tăcut, pe care-l cheamă Domnul său c-un gest tăcut, Ia aminte plin de teamă Orice gest i-ar fi făcut Și de toate ține seamă. Umbra-i robul, cînd urmezi Drumul tău spre soare țîntă: Nu te supăra n-o vezi; Chipul ți-e-n lumină sfîntă, Și-n lumină naintezi. Dar cînd vii de dimpotriva Soarelui, ea-i sfetnic rău: Stăruind nemilostiva, Să-nnopteze chipul tău, Ce supărăcioasă fi-va ! Umbră, soare-al jertfei fum ! De prisos mi-e tîlcul, dacă N-ai putut să-l prinzi. Și-acum Poți s-alegi ! Ești cel ce pleacă, Eu sunt cel de mult pe drum. (
George Coșbuc - Un imn preasfintei gramatice
George Coşbuc - Un imn preasfintei gramatice Un imn preasfintei gramatice de George Coșbuc Te salut pe tine, - articol cauzal și omogen, Indirect contras în fraza cu subiectul epicen! Voi, interjecțiuni concrete și-optative principale, Rădăcini prin apoziții singular adjectivale, Voi, cantitative - abstracte subiective-n viitor, Unipersonale-n modul cu plural hotărâtor, Vă salut! Și tot asemeni te salut, o, prezumtive, Număr genitiv în cazul numelor intranzitive. Tu, obiect concret și simplu, tu, circumstanțial de loc, Locativ pasiv, conjuncții, complimente reciproc! Unde să găsesc puterea de-a trăi, de nu la tine, Gen subordonat prin verbul reflexivelor suspine? Cardinale - acuzative, virgulă și period, Două puncte - adversative strict coordonate-n mod Și superlativ prezinte derivat din vocative, Prin vocala secundară cu terminațiuni pasive, Declinări adverbiale negative-n absolut Cu perfecte - adversative sufixate-n atribut, Relativ invers compuse prin adverbii ca moțiune, Pozitiv improprii-n număr, ori neutre, ori comune, Mod superlativ generic omonim adversativ, Plenison ca negațiune, iar în fond apelativ Cu prefix și cu gerunzii posesivo - cardinale, Morfologice prin sunet și prin stări adverbiale. Dați cu fuga sinonime prin funcțiune și raport, Că mai-mult-decât-perfectul lui Cipar acum e mort! Dar în locu-i înviară prezumtive ...
George Coşbuc - Vântoasele Vântoasele de George Coșbuc Să ne ferească Dumnezeu Și-audă-ne din cer cuvântul! Mi l-a-nghițit acu pământul, Și-atâta om aveam și eu! Mi l-am întors în pat cu mâna, Și-am fost la babe și la vraci Și-am dat și milă la săraci — Și mi-a murit la săptămână! De suflet noi voiam să-l dăm Și-l dedem gata-n mâna morții! Era voinic; trăsese sorții, Și-am tot zorit să-l însurăm. Găsisem una mai de gazdă — Căci nu eram nici noi din drum Dintâi n-o vruse nicidecum Dar s-a mai dat și el pe brazdă. Și ne-am gătit după puteri, Cu lăutari s-aducem fata, Cu vin și chef, precum e data — Țin minte toate, ca de ieri. Și câți nuntași! Să-i spuie pragul! Și-afară ger, ca la Craciun. Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! Și-așa deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până ...
George Coşbuc - Vântul â†�â†� Rugămintea din urmă Vântul de George Coșbuc ( Balade și idile ) Vestitorii primăverii →→ De fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu fete. Iar ele râd și râd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, ...