Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2581 - 2590 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
George Topîrceanu - Balada unui greier mic
George Topîrceanu - Balada unui greier mic Balada unui greier mic de George Topârceanu Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite, A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă și zăludă, Botezând natura udă C-un mănunchi de ciumafai, - Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe Risipește-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină, Guturai... Și cum vine de la munte, Blestemând Și lăcrimând, Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni, Iar măceșii de pe câmpuri O întâmpină în cale Cu grăbite plecăciuni... Doar pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș Și pe-aripi pudrat cu brumă: - Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam și eu s-adun O grăunță cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică, Fi'ndcă nu-mi dă niciodată, Și-apoi umple lumea toată Că m-am dus și i-am cerut... Dar de-acuș, Zise el cu glas sfârșit Ridicând un picioruș, Dar de-acuș s-a isprăvit... Cri-cri-cri, Toamnă gri, Tare-s mic și
George Topîrceanu - Bimbirițichel
George Topîrceanu - Bimbiriţichel Bimbirițichel de George Topîrceanu I ................ Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se numește Papă-lapte Și-a-mplinit abia doi ani. Toată ziulica țipă — Nu stă locului o clipă, (Cere lapte), vrei-nu vrei. Biata mă-sa la tot pasul Trebuie să-i șteargă nasul Și să-l aibă-n grija ei. N-au nici capră, n-au nici vacă. Mama-i văduvă săracă. Numai Bimbirițichel O ajută câteodată Când o vede supărată... Ce s-ar face fără el? II Într-o seară, o vecină Zice: — Vin de la grădină, Dintr-o margine de sat. Mă dusesem, eu cu fata, Și-am luat și pe cumnata, Să culegem zarzavat. Dar nici nu intrasem bine: De sub gard, de lângă mine Țâșt! un iepure șoldan! Arză-l focul să mi-l arză, Mi-a mâncat un car de varză, Toată munca dintr-un an!... Bimbirițichel deoparte Stă uitându-se-ntr-o carte, Parcă nici n-ar auzi Chestia cu zarzavatul... Dar a doua zi, băiatul S-a sculat în zori de zi. Unde pleacă? ...
George Topîrceanu - Broaştele Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val, Păreau luceferi galbeni, căzuți adânc în apă Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal. Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii, Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau departe prelungi bătăi din palme Și note-adânci de flaut ieșeau de jos, din stuh. Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvârlite în văzduh. Și cum deasupra apei s-amestecau întruna Umplând singurătatea de freamăt viu, părea Că toate laolaltă apostrofează luna. Că fiecare broască se ceartă cu o stea. Erau ocări în larma lunaticei orchestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. Spuneau ...
George Topîrceanu - Călimara Călimara de George Topîrceanu Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîndurile mele s-or afunda neștiutoare Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare. Cu două guri ca de fîntînă, din care ultimul meu vis, Scanfandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis, Va încerca, zădarnic poate, s-adune înșirată-n salbe Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe. În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini Ce vor cădea cîndva inerte, pe cîmpul alb al unei pagini, Închipuiri neplăsmuite și gînduri negîndite încă Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adîncă, Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte, O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte - Și-acele arabescuri pe care-o vagă fantezie Sau numai mîna mea distrată le zugrăvește pe hîrtie. În ea, tăcute și smerite, stau viitoarele regrete Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete; Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie Unui amic în doliu după o rudă care încă-i vie; O epigramă inedită; figura unui tip ridicol, Pe care nu- ...
George Topîrceanu - Cocostârcul albastru
George Topîrceanu - Cocostârcul albastru Cocostârcul albastru de George Topîrceanu 1921 Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie. Răsună cobza și vioara, Fac gospodinele pomeni... Ce chef la noi în Viișoara, Ce praznic mare-n Rădășeni ! Chiar Hanul-Boului învie ! Iar jos, la Crâșma lui moș Precu, E-atâta zvon și veselie De parcă azi se lasă secu ! La vodă-Tomșa vin răzeșii Să afle astăzi crezământ. Șoimaru bea cu megieșii Izbind căciulile-n pământ Pe când Duduia Margareta, Rămasă singură-n ietac Să-și facă-n grabă toaleta, S-a-mpuns la deget cu un ac... Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cântă volbura la Toance. Plutașii dârzi, în sforul apei, Înfig prăjina, ca o lance. Spre-o lume care-a "fost odată" Duc vestea undele-n răspăr... Stă Zâna Lacului mirată, C-un nufăr galben prins în păr... Pe grindul unui lac sihastru, Din depărtări și din trecut Un mândru Cocostârc albastru Misterios a apărut... El vine cu mișcări atente, Înaintează fără glas, Făcând ușoare complimente Din cap, la fiecare pas. Și-n urmă zice către Zână, Oprindu-se într-un picior: — "Când falnic m-am lăsat din zbor Pe Academia ...
George Topîrceanu - Demostene Botez: Cobe
George Topîrceanu - Demostene Botez: Cobe Demostene Botez: Cobe de George Topîrceanu Tu care mă citești cu voie bună, Necunoscut prieten inocent, Tu vei muri la noapte, peste-o lună Sau peste zece ani, — indiferent. Un mare potentat ce stă departe (Și nimeni nu-i mai mare decât El) Te-a osândit nevinovat la moarte, Rostind sentința-i fără drept de-apel. Și dacă, liber ca într-un ospiciu, Te lasă încă-un pic să mai respiri, O face doar așa, dintr-un capriciu: Tu nu poți evada pe nicăiri. Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude, Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic. La EL nu merge cu protecție, cu rude; Nu te salvează nimeni și nimic... Tu vei muri și-n urma ta ograda Va sta sub soare-a doua zi la fel. Și factorul postal va trece strada, Lătrat de-aceeași jarvă de cățel. Apoi pe-aceeași stradă solitară Vor trece îndrăgostiți pe-nserat, Visând în fiecare primăvară Un vis pe care și tu l-ai visat. De dimineață-aceleași servitoare Vor scoate așternutul pe balcon, Și fiecare doamnă, la culcare, Va da pe nas cu cremă ,,Tokalon"... Iar tu, ...
George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod
George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod Demostene Botez: Prohod de George Topîrceanu În orașul nostru putrezit în ceață Unde toată ziua cântă catirinci, Au murit cinci oameni într-o dimineață Și i-au dus la groapă, morți, pe câteșicinci. După-aceea alții s-au pornit să moară, Care mai de care, câte doi pe ceas. Din locuitorii vii odinioară Nu se știe bine câți au mai rămas. Dar așa se-ntâmplă regulat când plouă, Moare ici o babă, dincolo un domn. Ceilalți îl îngroapă pe la ceasul două, Ca să nu-l trezească liniștea din somn. Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie, Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic. Și pe strada lungă trec trăsuri, tramvaie, — Rudele, spăsite, calcă după dric. Ceilalți, pe de laturi, toți își văd de treabă, Unul la catedră, altul la proces. Rareori din treacăt se oprește-o babă, Și pe urmă pleacă după interes. Doar în deal, departe, la Eternitate, S-a pornit un clopot ca să-i indispună... Bate-a deznădejde și-a pustietate, I-auzi cum mai bate, I-auzi cum mai sună... Ca un glas de moarte singur în furtună, Sună lung să ...
George Topîrceanu - Doamnei Ermosa Aftalion
George Topîrceanu - Doamnei Ermosa Aftalion Doamnei Ermosa Aftalion de George Topîrceanu O amintire, doamna mea, E ca un vag parfum de floare. Cu cât te depărtezi de ea, Cu-atât se-ntunecă și moare. Pe când imaginile vii Rămân frumoase după moarte, Ca niște fluturi argintii Fixați cu acul într-o carte. Primește dar acest album În care-am aruncat pe pagini Tristețea zilelor de-acum Topită-n vesele
George Topîrceanu - Eclipsă Eclipsă de George Topîrceanu Pe-aceleași căi de mii de ani umblate, În goluri vaste legănându-și sfera, Neptun adoră visător pe Terra, — O biată lume plină de păcate... El niciodată n-a trecut bariera Singurătății lui nevinovate, — Și-n clipa asta ea e moartă, poate: O umbră deasă-i umple atmosfera. Neptun, se vede că tu n-ai lunetă Să-i studiezi eclipsa de departe, — Când inocenta tânără planetă Se-ntreabă, cu privirea-ntr-altă parte: "Ce face oare Venera cochetă Pe întuneric, singură cu
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
George Topîrceanu - Eminescu şi epigonii lui Eminescu și epigonii lui de George Topîrceanu Pentru generațiile care vin, Eminescu , așa cum ne obișnuisem a-l cunoaște, nu mai există. Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație. Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru. Se știe cum a început infamia. A apărut întâi un volum timid de „postumeâ€� — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept „poezii postume de Eminescuâ€� și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase. Acele bucăți nu trebuiau să servească decât cercetătorilor speciali, pentru lămurirea personalității artistice și sufletești a poetului. A apărut apoi alt volum în care, printre poeziile definitive, publicate în timpul vieții, erau strecurate și câteva postume, fără indicația că sunt †...
George Topîrceanu - Fantezie de toamnă
George Topîrceanu - Fantezie de toamnă Fantezie de toamnă de George Topîrceanu Acesta-i un cântec pe care de mult Am vrut să vi-l cânt dumneavostră. Natura-l repetă cu aspru tumult. Acesta-i un cântec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastră. Ca vechiul ceasornic cu muzică, port Cântare latentă în mine. Se pune-n mișcare un tainic resort Și-mi cântă romanța trecutului mort În freamăte lungi de suspine. Cu crengile ude și fără veșmânt Salcâmii la poartă se-ndoaie. Pe stradă se plimbă iernaticul vânt Și fluieră-n tactul aceluiași cânt Și plânge cu lacrimi de ploaie. În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, Începe să cânte întregul decor, — Ceasornicul bate măsura. Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt: Dulapul cu-o aripă frântă, Și patul, și soba, și scaunul rupt, Și vechile cadre cu flori dedesubt Se uită la mine și cântă. Ca undele mării izbite de dig Pereții-mprejur fredonează... Și numai o muscă surprinsă de frig Pe masă, alături de-un rest de covrig, Cu labele-n sus,