Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Mihai Eminescu - Care-o fi în lume
... fantasm-a sufletului meu? Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său, Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie Cu suflet de înger, cu chip de femeie, Dulce și iubită, sântă și frumoasă, Vergină curată, steauă radioasă, Și să mă iubească, s-o iubesc și eu, Să-i închin viața sufletului meu. Dar ce râde lumea? Ce râde și spune? ,,Femeia nu este ce crezi tu, nebune. Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern Și inima-i este blestemul etern, Buza ei e dulce, însă-i de venin, Ochiu-i te omoară, când e mai senin. Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere, Haina strălucită pusă pe durere". Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână Cu chipul de înger muiat în lumină?  N-a fost niciodată. De-a fost vrÄ�odată, Atunci în mormântul cel rece ... imagină-ți singur în tine Un înger din ceriuri cu aripi senine, Pe care deodată cu sufletul tău Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu Și care-nainte de-a-l întâlni tu, În sufletul morții ființa-și pierdu. Și cântă pe-ăst înger de dulce amor Și
... George Coșbuc Are Dochia mult cât are, Nu e mult o fată mare? Că-ntre domni, dar orișiunde, Dacă-ți știe ea răspunde Grai ales și lin ca apa, Apoi las că Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. A fost și ea-n școli o toamnă, Dar găsești ca ea vro doamnă? Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară S-o vezi numai și să tremuri! Și de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprezece vremuri. Sunt și-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. Rada, când o vezi, te fură Cu necontenitul zâmbet Și cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor ... suge. Doar e tare! Haid mai iute! Și din drum, ca să-i ajute, Vin flăcăii totdeauna. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel, și Rada-i slabă, Știu flăcăii! Și-
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
... Mihai Eminescu - Urât şi sărăcie Urât și sărăcie de Mihai Eminescu Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși, A căror urme crude le aflu pururi iarăși Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi... Iubit-am poate cântul, voit-am a robi Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie... Zburat-au chip și cântec  urât și sărăcie! Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit. S-arată înainte-ți o schele despoiată De orice vis cu care o îmbrăcai odată. Puterea tinereții, a minții vioiciune, A inimei bătaie, și gingașa minune Din ochi, când toată viața în ei îți este scrisă De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă, Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie. Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. Dacă nobil
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... Mihai Eminescu - Apari să dai lumină Apari să dai lumină de Mihai Eminescu Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La ... ca ruine de cetăți, Plutind de asprul viscol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! Din lumea de mizerii și fără de-nțeles Cu ochii cei de gheață ai morții m-am ales Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform. Sunt însetat de somnul pământului s-adorm, Încât numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu ... stol, Trec gândurile mele a sufletului gol, Întind ale lor aripi spre negre depărtări... Tu numai ești în visu-mi luceafărul pe mări. Cu aspra nepăsare tu sufletu-mi aduci Pe cele două brațe întinse-a sfintei cruci
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... ta, băiete, să dai bătrâne sfaturi! Și bine zice omul; eu încă n-am ajuns A iernii înturnare să văd de treizeci ori, Și nici un păr din capu-mi nu și-a schimbat colorul, Cum dar în așa vârstă să-ndrept eu barbe albe Și căzături cinstite ce poartă ochelari? Pre cei ce n-au în gură mai mult decât trei dinți, Țiu minte ciuma Moscvei, și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce câștigă numai cu anii; însă vremea Nu dă esperiență la cei ce nu pricep A lucrurilor reguli; iar omul silitor La ea s-ajungă poate și ... e învățat; Ei sunt adevărata nevrâstniciei ciumă, Dar pilda părintească e mai vătămătoare. De multe ori copiii ar fi mult mai cinstiți, Când tatăl lor și mama pre sine-ar fi stăpâni, Și frâu și-ar pune limbii când fiii lor sunt față. Adun avere multă și dreaptă și nedreaptă, Mă sârguiesc să capăt un rang însemnător, În somn
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... penelul morții nu i-a putut întuneca. Triști și buni, privesc ochii bunicilor. Cercei de hurmuz atîrn în urechile bătrînei, ochii sunt negri și întreaga înfățișare îi e străină. Privind-o o clipă, îmi deslușesc multe lucruri ce dorm în mine. Pe fereastră se văd clopotnițele vechi cu cruci strîmbe ale bisericii Barnovschi, și un clopot a prins să răsune și să se tînguiască prelung. În fundul unui divan cu dungi verzi, între perne, o umbră a prins să ia trup, și masca unuia dintre portrete, cu aceleași trăsături, îmbătrînite însă, s-a c006Fborît parcă din ramă pe trupul acela de umbră și a prins să capete expresia vieței. Pe genunchii strînși unul lîngă altul, stă o evanghelie deschisă, și tăcerea din odaie se înfioară din cînd în cînd, la fiecare întoarcere de filă. Eu m-am alăturat ușor privind în carte, și acum o mînă pală și tremurătoare a luminat parcă în aer și mi s-a așezat binișor pe creștet. Gura bătrînă a prins apoi încet, încet să citească, și parcă văd încă fila cu slove vechi pe care sta scrisă evanghelia fiului ...
Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan
... Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și s-apandisească. Ș-orice metahirisește, 'I iese, că e ugurliu, Și de obște se iubește, Căci e foarte ciracliu. Ș-așa mare A fost, și tare În tot veacul Și-n tot fleacul. Lua cinuri, Da suspinuri, Scutind Iude-n Prooroci, Argați, robi, iproci, iproci Tar trezi vist, ftori post, Vel iuzbașa de harem, Mereu ... zic c-ortografia Poate goni sărăcia, Și cer limba să ne-o strice De la moși de la strămoși. C-aștia sînt oameni de price, Și bîrfesc niște gogoși. Tu cu-oiota Eu cu iota ; Tu cu-ciota Eu cu iota ; Tu varia, Eu oxia ; Tu cu multă pricopseală, Eu cu ...
George Topîrceanu - Bene merenti
... G. I. Sau altă pană anonimă Te-a lăudat cumva la Motru? Păcat că n-am aici o rimă În otru! (Vezi, eu... cu toate că n-am dat Lucrări mai vaste, Am scris destule versuri proaste Și totuși nu m-au decorat.) Dar trebuie să lămurim Acest mister... Nu ai cumva vrun omonim, Funcționar la minister? Să știi c-aici e-ncurcătura ... aș putea Să-ți fac aluzie... dar nu stă În firea mea. ...Degeaba caut înainte Că nicidecum Nu-mi vine-n minte... M-am întrebat și azi pe drum, Mă-ntreb și-acum, când stau alene Cu brațele sub căpătâi: De ce te-au decorat cu "Bene Merenti" clasa I? Da, știu că te-a-njurat la Noua Revistă tipul clandestin... Dar cel puțin Să ți-o fi dat ... O, dimpotrivă, Nu ai alură ofensivă... Ce-or fi avut cu dumneata? Că ziua-ți oblonești odaia, Nici nu te-auzi, nici nu te vezi, Și-n toate nopțile veghezi Ca cucuvaia. Încât ne speriem acum Când îți zărim pe stradă mutra, De parcă ne-ntâlnim în drum Cu Brahmaputra! Ci mulțumește-te încalte C-un singur hap. Căci omului îi vin și
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
... coada-i undoiază; În jos capul avântă, azvârle dinapoi (Nu sufere cel slobod lupi, vulpi, tigri-cotoi); Pe câmp d-a lungul fuge și tropotu-i detună Și bubuie pământul și luncă, crâng răsună. Dar vulpea e vicleană, Și viclenia zboară; O ia după poiană, Prin tufe se strecoară Și iese înainte, când calul se oprește, Și-ncepe să-i vorbească, nu aspru, ci vulpește: "Stăpâne, plecăciune! Sunt roaba dumitale. Ești slobod și e jale Cu-atâta-nțelepciune Să umbli preste câmpuri. Îți spun, drept datorie, Că noi, câteva fiare, avem tovărășie Dreptatea să cunoaștem [2], curând să dezrobim Juvinii, dobitoace ... sfaturi prezidează, înduplecă, -ntărește, Încât i s-a dus vestea acestui gâligan. Eu viu ca să-ți propunem a te uni cu noi. Dar, ia, și prezidentul sosește dinapoi Și va să-ți dezvelească Materia frățească. Să spui lui cum te cheamă, că el pe loc te-nscrie În condica cea mare și-ți dă și vrednicie." Iar calul, ce prea lesne cu omul se-nvoiește, De coada titirită a vulpii se-ndoiește Și cugetul viclenei îndată îl pătrunde;
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... 1874 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Pe Argeș în jos, Pe un mal frumos, Negru-vodă trece [1] Cu tovarăși zece, Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Și Manole, zece, [2] Care-i și întrece. Merg cu toți pe cale Să aleagă-n vale Loc de mănastire Și de pomenire. Iată, cum mergeau Că-n drum ajungeau Pe-un biet ciobănaș Din fluier doinaș, [3] Și cum îl vedea Domnul îi zicea: ,,Mândre ciobănaș, Din fluier doinaș! Pe Argeș în sus Cu turma te-ai dus, Pe Argeș în jos Cu turma ai fost. Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai trecut Un zid părăsit Și neisprăvit La loc de grindiș, La verde-aluniș?" ,,Ba, doamne,-am văzut Pe unde-am trecut Un zid părăsit Și neisprăvit. Câinii cum îl văd, La el se repăd Și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu." Cât îl auzea, Domnu-nveselea Și curând pleca, Spre zid apuca Cu nouă zidari, Nouă meșteri mari Și Manole zece Care-i și întrece. ,,Iată zidul meu! Aici aleg eu Loc de mănastire Și de pomenire. Deci voi, meșteri mari, Calfe și zidari, Curând vă siliți Lucrul
... George Coşbuc - Colindătorii Colindătorii de George Coșbuc Cad fulgii mari încet zburând, Și-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând De mult uitarăm jocul. De mult și patul ne-aștepta, Dar cine să se culce? Rugată, mama repeta Cu glasul rar și dulce Cum sta pe paie-n frig Hristos În ieslea cea săracă, Și boul cum sufla milos Căldură ca să-i facă, Drăguț un miel cum i-au adus Păstorii de la stână Și îngeri albi cântau pe sus Cu flori de măr în mână. Și-auzi! Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Și vin mereu, s-opresc în drum; S-aud acum în tindă Noi stăm cu ochii pironiți Și fără de suflare; Sunt îngerii din cer veniți Cu Ler, oi Domnul mare! Ei cântă nălțător și rar Cântări de biruință, Apoi se-ntorc și plâng amar De-a Iudei necredință, De spini, de-ostași, și c-a murit... Dar s-a deschis mormântul Și El acum e-n cer suit Și judeca pământul. Și până nu tăceau la prag, Noi nu vorbeam nici unul Sărac ne-a fost, dar cald și drag În casă-ne ...