Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2671 - 2680 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Gheorghe Asachi - Vulpea și țapul
Gheorghe Asachi - Vulpea şi ţapul Vulpea și țapul de Gheorghe Asachi Un bărbos țap cornuratic, Cu o vulpe, dineoare Se dusesă la varatic Ca să facă-o vânătoare. Țapu-i tont, dar fumuratic, Soțul său e viclean practic. Însetați ambi de căldură, Într-un puț s-au coborât; După ce prin beutură Pofta lor au răcorit, Zis-au vulpea: En, cumătre, Nu-i destul a s-adăpa; Dintr-aceste oable petre Oare, zi-m, cum vom scăpa? Deci eu cred ca să te faci Țap cu minte și ghibaci Și-n a puțului părete Brâncele-ți întinde drept, Apoi eu pe a tale spete Și pe cornul înțălept Voi sui și pănă-n sară Teafăr te voi scoate-afară. Atunci țapul au strigat: Bravo, ce plan minunat! La aceste câtu-i Prutul Nu m-agiungea priceputul! Însă vulpea nu se-ncurcă, Ce din puț pre țap se urcă Și agiungând sus pre pământ Face țapului cuvânt Prin îndemn cătră răbdare, Ce-i virtute foarte mare, Zicând: Dacă maica fire Dramuri ț-ar fi dat de minte Măcar cât în barbă-ai fire, Apoi în puț mai nainte De-a intra tu ...
Gheorghe Asachi - Zâna fabulei
Gheorghe Asachi - Zâna fabulei Zâna fabulei de Gheorghe Asachi La cetitorul român Prin rostiri de adevăruri, ascunse-n cimilitură, Aduc ție-ntăia oară cu plăcere-nvățătură; În a vieței strâmba cale pe român să îndreptez, Prin lupi, corbi, furnici și broaște a vorbi mă disfătez. Adevărul salt nu place, de-i și bun, e plin d-asprime, Dar când vitele l-or spune, n-a să supere pe nime. De aceea a lor zise, cu gând binevoitor, Să asculți, să ierți cutezul, prețuind țintirea
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele şi luna Soarele și luna Baladă populară culeasă de Gh. Dem. Teodorescu . Lacul-Sărat — Brăila Foaie de cicoare, În prunduț de mare Iată că-mi răsare Puternicul Soare. Dar el nu-mi răsare, Ci va să se-nsoare; Că mi-a tot umblat Lumea-n lung și-n lat, Țara Românească Și Moldovenească Lungiș, Curmeziș, Măre, nouă ai, Tot pe nouă cai; Patru-a ciumpăvit, Cinci a omorât Și tot n-a găsit Potrivă să-i fie Vro dalbă soție; Făr’ de mi-a găsit Și mi-a nimerit, La nouă argele, Nouă feciorele, În prunduț de mare, Pe unde răsare. A mai mititică, Ca o floricică, În mijloc ședea, La lucru lucra, Pe toate-ntrecea; Că ea tot țesea, Țesea, -nchindisea, Și ea se numea Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui. Soare răsărea, Și Soare-mi venea L-a gură d-argea. Cu dânsa vorbea, Frumos c-o-ntreba, Din gură-i zicea — Ileană, Ileană, Ileană Simzeană, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Țeși ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...
Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci
Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci Către copaci de Giosuè Carducci Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Umbrești culmi repezi, largi singurătăți, Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar: Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul Uitării înțelepte-n vremuri grele. Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată În patru scânduri, neted, tot amarul Și zbuciumul, și visurile
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar ...
Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan
Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan Cîntecul lui Pan de Gottfried Keller , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , an. III, nr. 39, 26 septembrie 1904 Brațe-n brațe stau stejarii în pădurea seculară. Azi, fiind cu voie bună, vechiul cîntec și-l cîntară. A-nceput departe-n margeni cel mai tînăr să s-alinte Și un freamăt și un clatin s-au pornit apoi-nainte : Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri, Și vîrtejul printre vîrfuri se rostogoli pe dealuri. Iar acum cînta-n coroane, șuiera-n văzduh furtuna, Pînă-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una. Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet, falnic Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic ! Mîndru joc era, asemeni unei mări cînd se revarsă, Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă. Tata Pan făcea doar însuși vechea ceteră să sune, Învățînd copiii, codri, melodiile, străbune. Și din cele șapte tonuri ce cuprind în ele toate Cîntecele, vechiul meșter ce minuni de cîntec scoate ! Tinerii poeți și cintezi stau și-ascultă în tăcere ; Pitulați în tufe dese sorb cîntarea cu
Grigore Alexandrescu - Încă o zi
Grigore Alexandrescu - Încă o zi Încă o zi de Grigore Alexandrescu Încă o zi cu tine, o zi de fericire, În dulcile extazuri ce simt, când te privesc: Încă un ceas... un zâmbet... Adânca mea iubire Izvoarele nădejdii mai mult nu o hrănesc. Și soarele mai palid din zi în zi îmi pare, Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! nici tinerețea, nici scumpa-ți sărutare Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit. Întorc acum asupră-ți privirea-mi dureroasă, Ca cel din urmă-adio la tot ce am pierdut: Din ceața veșniciei, stea blândă, luminoasă, Te văz lucind departe, departe în trecut: Și tot ce e-n natrură, obiecte și ființe, PanĂ³rama de umbre, se-ntunec, se strecor; Iluzia mă lasă: ... și artă și silințe Sunt stăvile zadarnici l-al sufletului zbor? Aș vrea numai, blând înger, ca numele-mi să fie Scump, drag inimii tale, ades să-l repetezi, Precum un dulce sunet, precum o melodie În inimă-ți rămasă din ani ce regretezi. Căci toată-a mea viață îți fu ea închinată, Căci alt decât iubirea-ți ea nu avu mai sfânt, Căci tu ești încă astăzi ...
Grigore Alexandrescu - Șarlatanul și bolnavul
Grigore Alexandrescu - Şarlatanul şi bolnavul Șarlatanul și bolnavul de Grigore Alexandrescu La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. Cînd zic vestit, se-nțelege că nimeni nu-l cunoștea, Însă avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase, cum el zicea, Prin țări care niciodată Nu au figurat pe hartă, Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit, D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit. Bunul pătimaș îl crede, Doctorul vreme nu pierde, Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat, Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat Că are să șază astfel o săptămînă deplin Întinde mîna… pe masă era un frumos rubin, Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc; Doctorul îl ia, se duce, și ca să vă povestesc Mai pe scurt, el vine iară a duoua ș-a treia zi, Și nencetat, totdauna, la orice vizită nuouă, Luă cîte unul-duouă Din lucrurile mai scumpe cîte în casă găsi. Cînd se-mplini săptămîna, pe bolnav îl deslegă: „Uite-te, cum ți se pare, și cum vezi? ...
Grigore Alexandrescu - Șoarecele și pisica
Grigore Alexandrescu - Şoarecele şi pisica Șoarecele și pisica de Grigore Alexandrescu Un șoarece de neam, și anume Raton, Ce fusese crescut su’ pat la pension, Și care în sfîrșit, după un nobil plan, Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Cum că domnul Raton îndată s-a gătit Se o ia la picior, nu e de îndoit. Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt, Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt, Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu? Nu cumva îți fac rău? Nu cumva te gonesc? Binele șoricesc cît de mult îl doresc Și cît îmi ești de scump, o știe Dumnezeu! Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei, Și că aveți cuvînt să vă plîngeți de ei; Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor Veneam să vă slujesc, de vreți un ajutor. Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc, De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“ La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat, Văzînd că Dumnezeu de martur e luat, Își ceru iertăciuni și-l pofti a veni Cu ...