Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2681 - 2690 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Grigore Alexandrescu - Șoarecele și pisica
Grigore Alexandrescu - Şoarecele şi pisica Șoarecele și pisica de Grigore Alexandrescu Un șoarece de neam, și anume Raton, Ce fusese crescut su’ pat la pension, Și care în sfîrșit, după un nobil plan, Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Cum că domnul Raton îndată s-a gătit Se o ia la picior, nu e de îndoit. Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt, Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt, Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu? Nu cumva îți fac rău? Nu cumva te gonesc? Binele șoricesc cît de mult îl doresc Și cît îmi ești de scump, o știe Dumnezeu! Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei, Și că aveți cuvînt să vă plîngeți de ei; Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor Veneam să vă slujesc, de vreți un ajutor. Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc, De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“ La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat, Văzînd că Dumnezeu de martur e luat, Își ceru iertăciuni și-l pofti a veni Cu ...
Grigore Alexandrescu - Boul și vițelul
Grigore Alexandrescu - Boul şi viţelul Boul și vițelul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Boul și vițelul , de Grigore Alexandrescu Boul și vițelul , de Ion Luca
Grigore Alexandrescu - Bursucul și vulpea
Grigore Alexandrescu - Bursucul şi vulpea Bursucul și vulpea de Grigore Alexandrescu Bursucului îi venise rîndul și el să domnească Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească, Pe marginea unei ape. Rigatul îi era mic Și acei ce îl văzură Toți într-o unire zic Că nu era alt nimic Decît o miniatură. Dar riga voiajase, Și-n streinătate-aflase Că un bursuc domnitor, Ce va să-și facă un nume Mare și faimos în lume, E neapărat dator Să ia un tron de mărire, Să dea porunci pe ostire, Chiar de n-ar avea soldați, Căci astfel obișnuiesc Toți acei care domnesc, Duci sau regi sau împărați. Așa el și slobozi Patru ordine de zi Într-acest chip redijate: „Către armiile noastre de linie și de mare, Cavalerii, infanterii și-artileriei ușoare, Poruncim… și celelalte.“ O poruncă din acestea, nu știu cum s-a întîmplat, De vînt a fost aruncată În țara învecinată, Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat Văzînd că bursucul are Armie așa de mare; Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni Pe ministru Dinafară, pe vulpe, și-i porunci ...
Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului
Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului Câinele soldatului de Grigore Alexandrescu imitație (după Casimir Delavigne) După poetul francez Casimir Delavigne (1793 Â 1843) Rănit la războaie, soldatul căzuse, Și-n puține zile chinuit muri, Departe de-o mumă care îl crescuse, Și care-l iubi! Sărman, fără rude, pe țărmuri străine, N-avea nici prieteni, nici un ajutor; Nu era ființă care să suspine Pentr-un trecător! Singurul tovarăș de nenorocire, Singura-i avere, un câine iubit, Ședea lângă dânsul și-n mare mâhnire Părea adâncit. Acum tot e gata pentru îngropare, Acum ridic trupul pe mâini de soldați, Cinste hotărâtă acelora care Mor pentru-mpărați. În fruntea paradei câinele pornește, Din ochii lui pică lacrimi pe pământ, Ca un iubit frate el îl însoțește Până la mormânt. Aci se oprește, aci se așează, Nimic nu îl face a se depărta: Așteaptă să-l strige, crede c-o să-l vază Când s-o deștepta! Câteodată cearcă piatra s-o ridice, Câteodată latră după-un călător, Cuprins de durere: Vino, parc-ar zice, Să-mi dai ajutor. Apoi când străinul de milă voiește A-l trage deoparte și hrană a-i da, El își pleacă ...
Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu) Cântec vechi de Grigore Alexandrescu La curte la Stefan-Vodă S-au strâns boierii la vorbă; Stau închiși, se sfătuiesc: Ostașii la uși păzesc. Crez, vreun bine nu gătesc, Ce știi ce mai născocesc! — "Beți, boieri, și ospătați, Și în urmă vă culcați, Și vă sculați în prânz mare Să plecați la vânătoare După păsări gălbioare , Ce sunt lesne la vânare Și ușoare la purtare, Când îți avea vreun zor mare. Noi le vânăm asudând, Iar voi pe saltea șezând, Căci ne jupuiți pe noi Și vă-mbogățiți pe voi! Da-va Dumnezeu cel mare Să facem noi vânătoare, Cu flintulița-n spinare După corbi cu barba
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt Cântece de peste Olt de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII 24 XXIV 25 XXV 26 XXVI 27 XXVII 28 XXVIII 29 XXIX 30 XXX 31 XXXI 32 XXXII 33 XXXIII 34 XXXIV 35 XXXV 36 XXXVI 37 XXXVII 38 XXXVIII 39 XXXIX 40 XL 41 XLI 42 XLII 43 XLIII 44 XLIV 45 XLV 46 XLVI 47 XLVII I Foaie verde aluniță, Aolică fa, leliță! Fire-a-ți pieptu-o grădiniță Și țâțele lubeniță Și gura o fântâniță, Măselele pietricele, Și buzele ghizdurele, Și limba o ciuturea, S-adăpi pe neica din ea, Seara și dimineața, Peste zi, totdeauna. II Între Olt și-ntre Olteț Răsărit-au nuculeț, Nucu-i mare, frunza rară; Strânși-s toți cucii din țară Și cântă de se omoară. Iar mai sus, pe rămurele, Cântă două turturele, Ce sunt mândruțele mele. Dar în vârful nucului Cântă puiul cucului Rășchirîndu-și penele, Ca ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului Cântecul Jianului de Grigore Alexandrescu Frunză verde măr crețesc, Stau în loc și mă gândesc: Cu ce să mă arănesc? Cu arana moșului, De coarnele plugului; Plugul este-o goangă rea, Umblă de-a dărătelea, Cu niște coarne-ndărăt, Mă lovește tot în piept; Niște lemne învrăjbite, Niște vite prăpădite; Niște lemne-ncrucișate, Niște bucate stricate. Au s-o face,-au nu s-o face, Au de vară n-avem pace. Mă gândii ca s-o brodesc, Mai bine să mă hrănesc, Să pun plugul, să brăzdesc, Unde-o fi crângul mai des; Să trag brazda dracului Prin ușa bogatului, Să-i dau măciuci după cap, Să-l aduc la plug legat, Să-i iau ce a câștigat. Arde-vă focul, ciocoi! Pune-voi mâna pe voi, Cu măciuca să vă moi, Că voi ne beliți pe noi. Bate vântul, viscolește, Eu de gazdă n-am nădejde. Căci mi-e gazda-n valea rea, Mi-o pândește potira, Potira din Slatina, Bat-o Maica Precista Și sfânta Duminica! Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi face-o malotea Cu florile cît palma, Să se mire și doamna, Și doamna lui ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului Cântecul soldatului de Grigore Alexandrescu I Pe câmpul României Trompeta când răsună, La glasul datoriei Oștirea se adună. Și steagul o umbrește, Și arma-le lucește, Și inimile-n piepturi Bat repede, voios. De nici un fel de vreme Soldatul nu se teme, Deviza-i e credință Și suflet curajos. II Când bolta din tărie De nori se încunună, Pe munți și pe câmpie Când fulgeră și tună, Soldatu-naintează, Și marșul său urmează, De misia sa mândru, Nu cată înapoi. El legea împlinește, Și țara-și ocrotește, E totdeauna gata, În pace și-n război. În astă lume mare Oriunde soarta-l duce, Viața-i schimbătoare Plăceri cu ea aduce. III Apoi când totul trece, Când bate ceasul rece, De frații săi de arme Măreț e-nmormântat; El vesel viețuiește Și moare bărbătește, Căci astfel este traiul Și moartea de
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor. Favor, ură schimbătoare, Izgonire sau chemare Al domniei era plan. Cîinele gonit de soartă S-auzise cum că poartă Simtimenturi de dușman; C-ar fi zis, nu știu la cine, Cum că nu este prea bine A mînca atîția miei, Și că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei. Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit. A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face nici doi bani. Atunci vulpe, șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia. Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A ...
Grigore Alexandrescu - Castorul și alte lighioane
Grigore Alexandrescu - Castorul şi alte lighioane Castorul și alte lighioni de Grigore Alexandrescu Mai multe lighioane, locuind într-o vale, Erau des vătămate d-un iute rîu vecin, Care, ieșind cu zgomot din malurile sale, Strica vizunii, cuiburi, și traiul lor cel lin. Ele dar s-adunară Și mult se consultară, Ce fel ar putea face, Și prin care mijloace Stavilă ar opune L-acea înecăciune. „Frați — zise un castor, Zidar de soiul lui — Eu asta socotesc, De mi-eți da ajutor, Să m-apuc să clădesc Zid tare de pămînt și apei să-l opui.“ — „Bravo! bine-ai gîndit, Strigară toți pe loc; Ești patriot vestit Și mare dobitoc.“ Castorul încîntat, Făr-a mai zăbovi, S-apucă de lucrat, Dar nu fu ajutat, Și pre rău izbuti, Căci rîul furios, De multe ploi umflat, Izbi ș-azvîrli jos Pămîntul înălțat. Atunci ceilalți fugînd Pe meșter blestemau Și toți îl defăimau Zicînd: „Ce ticălos, El a pricinuit Răul ce s-a-ntîmplat, Pentru că a cercat, În neroada-i dorință, Lucru peste putință; Eu l-am povățuit, Dar nu m- ...
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie Cometei anonsate pentru 13 iunie de Grigore Alexandrescu Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte, De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte Viața-i păcătoasă cîtva să prelungim. De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască În locu-ne ființe mai rele decît noi, Ce-n grab or să-ntărîte mînia ta stelească, Prin fapte mai cumplite, prin crime și război. Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată, La care, cum s-aude, destul ai conlucrat, Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată Plutea pe universul subt unde înecat? Ei bine! omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane, ce-n urmă s-au ivit, Întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul În marea adîncime și monstri au nutrit? Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mănoase Decît cele antice? măgarii mai deștepți? Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? Tigrii mai cu blîndețe, și oamenii mai drepți? Nu, nu! bagă de seamă să nu faci o greșeală, De care mai în urmă amar să te căiești; Ba încă să dai, poate, o aspră socoteală Preabunului ...