Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2691 - 2700 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie Cometei anonsate pentru 13 iunie de Grigore Alexandrescu Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte, De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte Viața-i păcătoasă cîtva să prelungim. De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască În locu-ne ființe mai rele decît noi, Ce-n grab or să-ntărîte mînia ta stelească, Prin fapte mai cumplite, prin crime și război. Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată, La care, cum s-aude, destul ai conlucrat, Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată Plutea pe universul subt unde înecat? Ei bine! omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane, ce-n urmă s-au ivit, Întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul În marea adîncime și monstri au nutrit? Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mănoase Decît cele antice? măgarii mai deștepți? Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? Tigrii mai cu blîndețe, și oamenii mai drepți? Nu, nu! bagă de seamă să nu faci o greșeală, De care mai în urmă amar să te căiești; Ba încă să dai, poate, o aspră socoteală Preabunului ...
Grigore Alexandrescu - Corbii și barza
Grigore Alexandrescu - Corbii şi barza Corbii și barza de Grigore Alexandrescu Pe o cîmpie Mare, bogată, Urmă odată O bătălie Aspră, cumplită, neasemănată, Încît cadavre nenumărate Zăceau grămadă neîngropate. Corbii îndată luară știre; Lacomi de pradă, ei năvăliră, Și cu grăbire Aci sosiră. Și după ce mîncară, și după ce băură Mult sînge, începură C-un glas îngrozitor Să cînte cina lor. Barza cea simțitoare, Care pe om iubește Și-n preajmă-i se nutrește, Văzîndu-i, de departe Le strigă: „Cum se poate Așa nerușinare? E locul pentru cină? e ora de plăcere, Pe un pămînt de doliu, în ziua de durere? Mumele își plîng fiii; Izvorul bogăției, Cîmpul, e ruinat, Iar voi vă îndopați, Și cîntați!“ — „D-aceasta ne iertați — Răspunse deodată, Ceata întunecată — Omului cît îi place Poate fi ruinat, Dar noi suntem în pace Și mult ne-am îngrășat.“ Acei ce de a țărei grea soartă profitară, Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălțară, Ce prin trădări, basețe, sînt astăzi mari, bogați, Poate și decorați, După a mea părere, sînt corbi nerușinați. Dar aș dori să-mi spuneți, domnilor cititori, ( ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să ...
Grigore Alexandrescu - Frumoasă e natura
Grigore Alexandrescu - Frumoasă e natura Frumoasă e natura de Grigore Alexandrescu Frumoasă e natura, frumoasă dimineața, Plăcut este al undei murmur melodios: Și roua și zefirul, și floarea și verdeața, Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos. A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor, Și vântul îți șoptește misterul de amor. Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire Și visuri fericite, iluzii îngerești, Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire, Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești. Când soarta nemblânzită m-adapă cu durere, Când lumea ș-orice bunuri aș vrea a le uita. Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere, Nimic nu mă mângâie decât iubirea ta. A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor, Și vântul îți șoptește misteruri de
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul şi copoiul Iepurele, ogarul și copoiul de Grigore Alexandrescu Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe atuncea prezida Copoiul, și sentințe fără apel el da. Ogarul către el așa se adresă Și-n limba lui strigă: „O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc De acest ticălos, Ce sufletul mi-a scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat, Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu, Orice pentru el crez, și iată-l osîndit Să fie jupuit. Carnea va rămînea pentru judecător, ...
Grigore Alexandrescu - Mângâierea
Grigore Alexandrescu - Mângâierea Mângâierea de Grigore Alexandrescu Unei tinere femei De ce urăști viața, tu, fiica Armoniei? De ce dintr-al tău suflet nădejdea ai gonit? Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vârstei nălucire și visuri ți-au răpit? Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină; Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar; Dar plângi! Zefirul astfel fără cuvânt suspină; Toată lacrima-n ochi-ți e un mărgăritar. Eu nu voi să adaug a ta melancolie, Să-ți zugrăvesc icoana durerii omenești, Să desfășor în ochii-ți a mea copilărie, Ca osândă de moarte în care să citești; Să-ți arăt împrejuru-mi un larg cerc de morminte În care dorm frați, rude, părinți ce m-au iubit; Să vezi ce e durerea, să vezi de-aveam cuvinte, Când chiar de provedință nevrând m-am îndoit. Să vezi apoi în lume cumplita răutate Otrăvindu-mi ani, zile, chiar umbre de plăceri; Să vezi... Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri! Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au ...
Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița
Grigore Alexandrescu - Mierla şi bufniţa Mierla și bufnița de Grigore Alexandrescu Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută? Nu cunoști, cum se vede, razele dimineței, Dulceața primăverei, plăcerile vieței. Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cînți bine: Dar eu și alte păsări mai vrednici decît mine Îți vom da-nvățătură, și vom pune silință Să-ți mai supțiem glasul cît va fi prin putință. Vino mîine la mine să mergem la plimbare, Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.“ Bufnița îi răspunse: „Îți mulțumesc, iubită, Eu cu soarele vostru nu sînt obicinuită; Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază, Însă, cînd m-oi deprinde cu a luminei rază.“ Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare, Ca altele, să facă cercări de-naintare, Că-nvățătur-adîncă, idei, filosofie Sînt prea vătămătoare l-a lui copilărie, Declamația-aceasta, pompoasă, îngîmfată, De vreți, ...
Grigore Alexandrescu - Miezul nopții
Grigore Alexandrescu - Miezul nopţii Miezul nopții de Grigore Alexandrescu Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire Privesc cum orizontul se umple de făclii, Cum luna în tăcere s-arată să inspire Gândiri religioase l-ai lui Apolon fii. Când tot doarme-n natură, când tot e liniștire, Când nu mai e mișcare în lumea celor vii, Deșteaptă priveghează a mea tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge a vulturului urmă Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor. De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură, Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc, Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește, și pe urmă-i verdeața se ivește ...
Grigore Alexandrescu - Nebunia și amorul
Grigore Alexandrescu - Nebunia şi amorul Nebunia și amorul de Grigore Alexandrescu În niște fabule un poet scrie Că Nebunia și pruncu-Amor Se jucau singuri pe o câmpie, În primăvara vieții lor. Știți că copiii cu înlesnire Găsesc sujeturi de neunire; Ei dar odată se gâlceviră Pentru o floare ce întâlniră. Striga Amorul în gura mare; Cealaltă, însă, minut cumplit! Îl izbi-ndată atât de tare, Cât de lumină ea l-a lipsit. Adânc copilul simți durere, Rămânând astfel fără vedere. Trista lui mumă jalbă pornește L-al său părinte, stăpân ceresc: Va răzbunare, se tânguiește; Cu ea toți zeii compătimesc. Mars și Apolon, mai c-osebire, Arată mumei a lor mâhnire. S-adună sfatul cel fără moarte Și hotărâră în obștea lor Ca Nebunia în veci să poarte, Să cârmuiască pe orbu-Amor. Această dreaptă, grea osândire. Din ziua aceea luă-mplinire; Din ziua aceea sunt împreună, Și Nebunia-l ține de
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...