Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2781 - 2790 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg "Ritter! inima ți-ofere Tinerețe de suror; Altă dragoste nu-mi cere, Căci îmi face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima lui dorul E mai mare dup-un an. L-a suferit, dar l-apasă; Nu-l mai poate suporta; Arme, câmp, glorie lasă Spre-ale sale-a se-nturna. Și p-a mării und-amară Vede-un vas vele-ntinzând; Se-mbarcă spre scumpa țară Unde-e viața ș-al lui gând. Ajungând la castel, bate Înfocatul pelegrin... Vai? ca fulger îl străbate Răspunsul d-amaruri plin: "Este-a cerului mireasă Aceea ce cauți tu; Ieri fu ziua cea aleasă Nunta ei când se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al ...
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul Cutremurul de Ion Heliade Rădulescu Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul, Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesnește. Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, țipăt s-aude, Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie. Și crima se ascunde, păcatu-ncremenește; Tot păcătosu-așteaptă al lumii, al său finit; Pământul îl înghite și cerul îl strivește, Iar dreptul la cer cată, și Domnul s-a-mblânzit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce spaimă fu aceasta! S-a-ngreuiat pământul Flori prin a lui vine fulgeră, șerpuiesc! Își scutură povara, că a pierit Cuvântul: Se bucură nedrepții, săracii flămânzesc. Și câtă fărdelege pe dânsul îl apasă! De sus câtă trufie strivește pe sărac! Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă Și ce de viclenie! ce noduri se desfac! Și lenea se îmbuibă când muncitorul geme, Când gheara nedreptății într-însul s-a înfipt; Din carnea lui sfâșie, stăpână p-a lui vreme, Stăpână p-a lui pâine, pe viața-i mai cumplit. Ecclesia căzută e mută, surdă, tace. În van săracul strigă: "O, mater, ajutor!" E vitregă-a lui mater; pământul n-are pace, ...
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea Depărtarea de Paolo Antonio Rolli Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1838 Singurică și umbroasă, Dumbrăvioără,-n tine viu Trista-mi inimă noptoasă În repaos să mi-o țiu. Orice-obiect ce altui place Eu îl văz posomorât; Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urât. Nina mea, frumosu-mi focul, E aci! Dorul mi-a spus. Vai! o caut în tot locul Și știu singur că s-a dus! Câte ori, frunze iubite, Umbra voastr-o coperi! Curs de ceasuri fericite Cât de repede fugi! Spuneți, spuneți, drage unde, Voi vedea-o eu sau nu? Vai! dar eco îmi răspunde Și îmi par' că zice: nu! Simt o dulce murmurare, Un suspin poate va fi; Poate-a zâne-mi e oftare Ce îmi zice: va veni. Vai! e râul ce se frânge Printre stânci lăcrimător, Și nu murmură, ci plânge, Că-i e milă d-al meu
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea ...
Ion Heliade Rădulescu - Dulcamara
Ion Heliade Rădulescu - Dulcamara Dulcamara de Ion Heliade Rădulescu E bun de orice rău Arcanul, leacul meu, Licoarea extrafină, Ambrozia divină: Lixirul eminent, Lixir omnipotent! Cum bei, îți ia cu mâna, Căci el este fântâna, Sorgintea ș-a vieții, Sorgintea tinereții. Ș-apoi... ș-a frumuseții... Compratelo, compratelo, Că, iată-mă, mă duc. E bun de orice rău Arcanul leacul meu: Și friguri, Și lângoare, Și tifos, Și holeră, Și oftică, Și ciumă, Cum bei, îți ia cu mâna. Lepră, Chelie, Virus Și râie, Scrofuli, Rahit, Spasme Și asme, Revme, Podalgă, Lovă, Scorbut, Toate le spală. Toate le stinge: Marea virtute-a leacului meu. Cum bei, îți ia cu mâna, Căci el este fântâna... Toate le spală, Toate le stinge: Și bătrânețea, Și gârbovia, Și căruntețea, Și chiar orbia, Și zbârcitura, Și știrbitura, Și ignoranța, Și nebunia! O, mare virtute-a leacului meu! Părul negrește, Pielea albește Și rumenește!... Dinții... -ntărește. Dă și avere, Oricât ai cere, Chiverniseală Fără tocmeală; Pe șarlatanul Face om mare, Pe calpuzanul -- Om de onoare, Pe ucigașul -- Diregător, Pe fur de frunte -- Judecător. Pe sceleratul Reîntregește, Pe cotoroanța Întinerește!... Glorie mare Leacului meu!!! Cum bei, îți ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe Epitafe de Ion Heliade Rădulescu I Când soarele apune, luceafărul lucește Puțin, și steaua serii pe loc și ea sfințește. În zi de sărbătoare, un soare luminos A strălucit odată slăvitul al meu taică, Sfințit-a domnul zilei, și-n orizon noptos Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică. Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios. II În dimineața vieții un nor de tânguire S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrimare O purpură cernită a fost a mea-nfășare, Și hrana, amar lapte la sân de văduvire. Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -- Aci zace nădejdea, și stinsă e în ea. III Din cer milostivirea pe muritor când vede, A lui inimă caldă pe alta ușurează Și, binele făcându-l, pe sine se jertfește. Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrățișează, Intrați ș-aveți nădejdea la Domnul ce viază. Prin lacrimi de căință ce sufletul sfințește Al vostru trup prea șubred curând se întărește; Iar doctorul e mila, și ea din cer purcede.
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul Ingratul de Ion Heliade Rădulescu Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare, Copil fără rușine, din rămășiți hrănit, Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare Și rob de bunăvoie, de inimă lipsit, Ingrate, îmi calci pragul în mână c-o hârtie, Îmi spui că ți-e urâtă viața de slugar, Te rogi să-ți dau scăpare la simpla ta junie, Să-ți sprijin a ta râvnă ș-al versurilor dar. Din toată neaverea-mi, sperjur, ți-aduci aminte Că drumul învățării cu râvnă ți-am lesnit; La orice trebuință m-aveai ca p-un părinte Și hrană, -mbrăcăminte, nimic nu ți-a lipsit. Și vorbe rătăcite ți le puneam pe cale, Și rima-ți zbârnâindă mereu ți-o acordam, Și versuri șotâncate, ce n-au nici deal, nici vale, Pe legiuit semicol sudând le cumpăneam. Păgâne, stanțe groase, puțind de ateie, Le biciuiam cu totul din veacul lui Hristos, Și gânduri de pierzare, dovezi de nebunie Ți le-ntorceam în cuget creștin și omenos. Jelind creștine rude, în astfel de urlare Zbierai la Pluton, Cerber, chemai pe Apollon Și, vrând să-ți schimbi și limba la scurta-ți ...
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira La Elvira de Ion Heliade Rădulescu D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine N-au îmblânzit destinul; și ora mi-a sunat! Cântarea mea din urmă și lira-mi a-ntonat. Dar cântă, a mea liră, accentele-ți sunt line. Vezi colo unde râul suspină trecător Sub salcea plângătoare ce trist se despletește, E neted locu-acuma și iarbă verde crește; Iar mâine...-o moviliță, o piatră... sub ea, dor. Ici trista filomelă și tineri păsărele Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa E pace; și repaos, răcoare vor afla Și mă va plânge vocea duioasei turturele. Căci p-a mea piatră mută adesea va veni A-și răcori durerea la unda-nseninată, Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată, Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna blând, ...
Ion Heliade Rădulescu - La Maria
Ion Heliade Rădulescu - La Maria La Maria de Ion Heliade Rădulescu În apogeul nopții, în concentrarea-n sine, Cu candela nainte când rogi pe Dumnezeu, De vrei să știi atuncea ceva și despre mine, Întoarce-te, și-n umbra din urma ta sunt eu.