Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 2811 - 2820 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Ion Heliade Rădulescu - Zburătorul
Ion Heliade Rădulescu - Zburătorul Zburătorul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Zburătorul , de Vasile Alecsandri Zburătorul , de Cezar Bolliac Zburătorul , de Ion Heliade
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
Ion Luca Caragiale - În Nirvana În Nirvana de Ion Luca Caragiale În Constituționalul din 20 iunie 1889, ca editorial, semnat C. În Note și schițe , 1892, p. 7. Reprodus în Momente, schițe, amintiri , 1908. Sînt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfîrșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzîndu-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mîndrie: — Îți place să te ocupi cu literatura... Am și eu un băiat în trupă care citește mult; este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent: face poezii; ne-a făcut cîteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști. Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte și la grajd — culcat în fîn și citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blînd, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de departe, ...
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei În ajunul crizei de Ion Luca Caragiale În cercurile politice autorizate, nu se mai vorbește de vreo două trei zile decât de căderea ministerului care neapărat va fi provocată de tenacitatea majorității Camerei. Toată amânarea cestiunii art. 7, după cum putea oricine prevedea, n'a servit la nimic alta decât la sporirea dificultăților din amândouă părțile. Ministerul nu contează în Cameră pe niciun succes al soluțiunii sale; se pare că d. Brătianu și-ar fi pierdut speranța de-a mai găsi vreo nouă meșteșugire pentru a nu scăpa din mâini portofelul ministerial. Un singur mijloc i-ar rămâne pentru a-și asigura înalta poziție: să adereze la soluția majorității; însă acest mijloc nu-l poate d-sa întrebuința; a mers prea departe față cu străinătatea și nu mai poate da 'napoi; a stat prea mult la tocmeală cu diplomația apuseană și cu Alianța israelită, și nu mai poate astăzi să rupă târgul odată făcut asupra celor cinci sau opt categorii. Adevărul și dreptatea sunt menite a străbate la lumină până la urma urmelor. Adevărul asupra sentimentelor și valorii ...
Ion Luca Caragiale - În curând
Ion Luca Caragiale - În curând În curând de Ion Luca Caragiale Strofe simboliste-profetiste Moftul Român nr. 35 din 6 Iunie 1893. Terra! Terra! Ca Phoenix, pasărea măiastră, Tu din cenușa-ți re-nviezi; Necontenit în zare-albastră, Tot mai strălucitor te vezi! O! Ideal! divină torță! Tu ne-ai condus prin întuneric; Un pas să facem n-aveam forță Făr-de reflectul tău feeric! Pierdeam al minții echilibru Pe mările făr-de liman, Eu, iritabilul felibru, Profet al genului uman, De n-ai fi fost tu, Tramontana, Făr, de scăpare cunoscut... Vai! omenirea fu, sărmana! Ca un corăbier pierdut! Pierdut, da! însă totdeauna. Luptând cu-același dor și foc, Bravând cu plâns și râs furtuna Cu-aceleași gânduri de noroc! Văzând un val ce îl înghite Un orizont din nou deschis, Ce, clar și sincer, îi promite A-i isbândi eternul vis, Sclipit-ai sfântă stea polară, Cu raze de speranță pline, Felibrilor ce te cântară, Rapsozilor-profeți... și-n fine... Dar pesimiștii vin să-mi zică; „Închipuire or miraj! Noi nu mai credem în nimică, Noi, am pierdut orice curaj! Tu Tramontana-ți strălucită Și-acel liman nu sunt, poete, Decât oaza-nchipuită De ...
Ion Luca Caragiale - În gondolă
Ion Luca Caragiale - În gondolă În gondolă de Ion Luca Caragiale La San Marco în piață, Dulce curge-n carnaval, Ca un vis, a noastră viață Lin șoptește-al mării val. — Vino, vino, gondoliere, Ia-ne, du-ne-ncet-încet, Sub a lunii scâteiere... Cântă, scumpul meu poet! Doarme-albastr-Adriatică; Dorul tău îmi vei cânta... Nu te teme de nimică... Ești al meu și sunt a ta! Doarme-acum și crudu-mi gâde În palatu-i aurit; De gelosul meu poți râde, De demult l-am adormit, — Pentr-un zâmbet, o privire De la tine, scump odor, Partea-mi dau de nemurire, Dau chiar patrie, onor! Vezi tu luna de pe ceruri Cum străluce mângâios, Învelind tot în misteruri? Pentru mine-i de prisos. Tu ești singura-mi lumină, Luna mea d-acum tu ești. Dogaresa mea divină! Spune-mi, spune: mă iubești? — Te iubesc ca o nebună; Fă cu mine orice vrei; Dacă-s pentru tine lună, Tu ești soare-n ochii mei! Dă-mi căldura ta suavă, De-al ei foc să mă topesc... Sunt a ta fidelă sclavă; Te iubesc! da, te iubesc! Înainte, ...
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat În tren accelerat de Ion Luca Caragiale Anecdotă realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ...
Ion Luca Caragiale - Știri franceze chestiunea Dobrogei
Ion Luca Caragiale - Ştiri franceze chestiunea Dobrogei Știri franceze chestiunea Dobrogei de Ion Luca Caragiale Ziarul franțuzesc les DĂ©bats primește o corespondență din Buda-Pesta, care, cu toate că e datată dinainte de intrarea Românilor în Dobrogea, aruncă oarecare lumină asupra celor din urmă împrejurări politice din Orient, interesându-ne în deosebi. Deși corespondentul ziarului franțuzesc asigură, că toate câte le expune le-a căpătat dintr'un izvor absolut sigur, totuși facem rezervele noastre în privința unor amănunte. De aminteri, corespondența aceasta are destulă importanță pentru a ocupa locul, ce credem de cuviință a-i da. Incidentul român cu Dobrogea, după această corespondență, datează de aproape cinci luni. Mai nainte chiar de a-și fi isprăvit Congresul din Berlin lucrările sale, reprezentantul rus la București, d. baron Stuart, a făcut demersuri pe lângă guvernul român pentru a-l hotărî să acorde Rusiei stabilirea unui drum militar prin Dobrogea, mergând dela noua graniță până la Tulcea. Apoi Rușii rostiră intenția d'a așeza depozite de arme d'alungul nouălor granițe, dela Silistra până la Mangalia, și în sfârșit șanțuri și valuri de pământ înșirate între ...
Ion Luca Caragiale - Ţal!... Țal!... de Ion Luca Caragiale Țal... Ce este țal? Este un substantiv român împământenit; înainte de-mpământenire, era verb german; însemna a plăti — se scria zahlen si se citea țal’n. Foarte des se-ntrebuințează acest verb în lumea noastră, unde, cumpărându-se toate, trebuiesc toate plătite. Când s-au înființat și la noi în țară berăriile, în secolul trecut, fiindcă la-nceput toți berarii și chelneni erau nemți, s-a introdus și acest verb țal’n, dar numai în formă de infinitiv imperativ, cu însemnarea: să plătesc! să plătim! În multe limbi europene, între cari și franceza și germana, infinitivul se întrebuințează ca imperativ impersonal, și la pozitiv și la negativ; dar, în limba noastră, forma infinitivului, și numai prescurtată, se-ntrebuința, mai-nainte, ca imperativ, numai la persoana a doua singulară și numai cu negațiune. Exemple: “ Taci, dumnule! Nu țipa, cocoană!" â€�Plătește, nene! Nu plăti, țațo!" Ce se-ntîmplă însă? De la o vreme, grație dezvoltării necontenit crescânde a agriculturii, industriei și comerțului României (pentru care totuși, trebuie să mărturisim, rămâne încă destul de făcut), luând căile noastre de comunicațiune un ...
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17 Accelerat no. 17 de Ion Luca Caragiale Un individ purtând pe umeri o șubă largă, cu o căciulă mare pe ceafă, stă la masă în restaurantul Gării de Nord și bea ceai. Are un geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe un scaun, și pe masă un sac de piele neagră, prin mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care nu ia seama de loc că-l observă cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă desigur pe cineva, și cu nerăbdare. Negustorul plătește ceaiul. Îndată, iată și hamalul vine să-i spună că trenul a tras la peron; îi ia geamantanul de pânză și vrea să-i ia și sacul de piele, ca să-l ușureze pe pasager; dar acesta își trage repede mâna cu sacul și refuză serviciul. Sacul nu e mare, dar trebuie să fie greu, ...
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion Amicului meu Gion de Ion Luca Caragiale (Moftul Român, 13 Mai 1901) Marea cu talazurile La mer avec ses vagues Lumea cu necazurile! sau Le monde avec ses blagues! Ei, da, Gion!... Academia este oarbă ca toți orbii... Declarămu-ne-mpotrivă-i și strigăm urbi et orbi, Că ctitoriceasca țâfnă îi dă brânci p-un povârniș, Care-o duce drept la baie... E un fel de va t' fair' fiche, Ce se face cu-atât brio, cu-acel sans-gen', ma parole: Cum un Kubelik ar face-o pizzicând coarda de sol, Cum pe piano mica Cionca, acest genial copil, Cu drăguțele-i mânuțe, ar obține-un triplu tril... Dar, pe sfânta pomenire-a reposatului blajin! Pe-a lui clasică-adiată de blagocestiv creștin! — Înțelege fiecine cum e Take-Anastasiu Ot Tecuciu! — nimeni nu vede cum-că niente non va piu! Cum ritos s-ar zice-n limba lui Alighieri Dante? Încetați nebunul scherzo! treceți într-un demn andante, Sau lasciam' ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii, Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri! Ctitoricește mendre pot în fine să ...
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru Articole despre teatru de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Teatrul italian [1] 2 Teatrul romînesc [4] 3 “Ruy Blasâ€� [10] 4 Teatrul romînesc [14] 5 Note Teatrul italian [1] Doi sergenÈ›i este, credem, piesa în care talentele comandorului Ernesto Rossi găsesc cea mai bună ocazie spre a se dezvolta È™i a ni se pune în vedere. Pentru aceea măestul a ales această piesă la reprezentaÈ›ia dată în beneficiul său. Cele dintîi două acte sunt a admirabilă gradaÈ›iune de efecte [2] ; sublim de la început pînă la sfîrÈ™it, jocul maestrului, la încheiare, ajunge la culme È™i ne răpeÈ™te minÈ›ile. Mai presus decît momentul în care Luigi se repede în mare, ca trecînd înot să-È™i facă datoria È™i să moară, mai presus decît acest moment nu e decît entuziasmul publicului. Cununile cad la picioarele marelui actor, întregul public se rădică, teatrul se cutremură sub bravele [3] pline de căldură; deodată, însă, de sus, din galerie, începe a cădea un pohoi de bucăÈ›i de hîrtie asupra oamenilor din parter. Ce-o mai fi ...