Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE��EU

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1459 pentru DE��EU.

Mihai Eminescu - Strigoii

... vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochii crunți de sânge, Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. "Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gândul... Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. Domnind semeț și tânăr pe roinicele ... întins. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul, Arald, copilul rege, uitat-a Universul. Urechea-i fu menită ca să-ți asculte viersul, De-atunci, învingătoareo, iubit-ai pe învins. De-atunci, fecioară blondă ca spicul cel de grâu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă Și-nlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la

 

Ion Luca Caragiale - Reacțiunea

... Ion Luca Caragiale - Reacţiunea Reacțiunea de Ion Luca Caragiale De geaba - eu sunt nemulțumit. Încă o iluziune pierdută! încă o legendă, pe care mi-a distrus-o vremea și școala noastră modernă: Reacțiunea! Ce era ... publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în ... experiență? Încetează a mai înghiți necontrolate produsele negustorilor politici lipsiți de orice scrupul, și are să-ți treacă boala cronică - ai să scapi de halucinația Reacțiunii. Boala mea ajunsese, în adevăr, așa de chinuitoare, că n'am putut respinge povețele spiritului de examen. Le-am urmat - și m'am tămăduit. De multă vreme dorm acuma liniștit fără visuri rele, fără teamă de primejdie pentru Națiune, Constituțiune și alte instituțiuni. Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de examen - am ucis legenda - s'a dus liberalismul! Ca un înțărcat băutor

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... răsuflarea. Făcui ochii mari. Nu-mi venea să crez. Aceea să fie Școala domnească? Niște case lungi, pitici și dărăpănate. Dar n-avea porți înalte de fer, căci n-avea de loc. În fața școlii, o veche pivniță, plină cu gunoi; în jurul ei, o curte mare cu bălării. Așa case văzusem și eu. Frate-meu mă lăsă în curte. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la șodron, se jucau cu sâmburi de roșcovă și cu nasturi. Poi așa școlari mai văzusem și eu!... De nu m-ar trânti... Și iacă, frate-meu mă luă de mână și-mi zise încet: - Să mergem în clasa a treia. Directorul mi-a dat bilet să te înscriu. Când intrai ... așa de tare "tăcere", că încremenii cum eram, adus de mijloc. - Ia-ți cartea! Deschide-o la foaia 50 și citește! Luai cartea. O deschisei. Eu o întorceam la foaia 50, ea se întorcea la foaia 80, la Ciuma lui Caragea . La 50 era Tentația . - Ci zi odată, motologule! Eu, de frică, începui: - Tentația!... Cartea se deschise la foaia 80; și

 

Ion Luca Caragiale - Da... nebun!

... Ion Luca Caragiale - Da... nebun! Da... nebun! de Ion Luca Caragiale Desprețuiesc onori, avere; De slavă m-am hrănit destul! Alt orizont privirea-mi cere: De-așa nimicuri sunt sătul! Să nu-mi azvârle-atotputinții Nici o favoare... Nu! n-o vreu! Am o comoară-n fundul minții; De-ajuns îmi sunt acuma eu! Trec astăzi ignorat prin lume, Dar, trainic, las în viitor Un semn, o glorie, unnume Acestui imbecil popor! Să lingușesc telurici patemi? Reptilă eu?... Prea mândru sunt!… Apollo calea demnă-arate-mi Pe-acest tâmpit, senil pământ. Mulțime brută și ingrată! Cu-a mea cântare nu ... mi-au zis mișeii. “Da, sunt nebun!â€� răspuns-am eu… Ca voi strigau și fariseii Crucificând un Dumnezeu! Tenebre fără fund mă-nghită, De-oi face din divina harfă O palidă prostituată Și din cântarea mea o marfă! Pe coardele acestei lire, Voi întona un cânt sublim: Poet sunt ...

 

George Coșbuc - Fulger

... văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de aur; Și spun că-i păstorește pe câmpuri un bălaur, Ce varsă dintr-o nară grea flacără de foc, Căci om și zbici nu poate să țină caii-n loc, Atâta-s de sălbatici! și nimeni nu-i în stare Să-i prindă, nime-n lume, afar de-acela care Îi pune-n frâu de aur, de zâne făurit Și-acum, având eu frâul, așa m-am socotit, Să-ți pun la încercare crăiasca vrednicie. Toiagul meu te-așteaptă; te du, și-al tău să fie! Și-l ... drag pe Fulger și-a zis: Eu te-nțeleg Că ești voinic în fire, că ești fecior întreg, Dar timp e pentru fapta de-a treia; și se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, fuior de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Când Lia, doamna mea, Sta chiar pe prag de

 

George Coșbuc - Poetul (Coșbuc)

... George Coşbuc - Poetul (Coşbuc) Poetul de George Coșbuc Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul— În ranele tale durutul sunt, eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți întinde paharul. Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul ... Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Și-i cânt și iubirea, și ura— Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voința ni-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor ești și ținta a totul ce cânt— Iar dacă ... a toate mai sus Par altora lucruri deșarte. Dar știe acel ce compasul și-a pus, Pe marginea lumii-ntre viață și-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu. Și secolii-nchid-ori deschidă cum vreu Eterna ursitelor carte, Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu. De

 

Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion

... A! mi-ar trebui-nțeposul stylum al lui Juvenal, Nu penița mea cea boantă și condeiul meu banal, Sau măcar, dacă n-am stylum, de-aș fi-avut măcar noroc Să posed și eu ca Lica Brândușel ac de cojoc, Și să mursic și să ustur imortalele mumii, Ce cu schepsis și cu tropos papă sutele de mii, Pe când pentr-un biet teatru — ierte-l Domnul pe-Aristia Fondatorul! sau mai bine, nouă, ierte-ne prostia! — Pe când, zic ... patant! A! dar nu sunt prepuelnic, nici hapsan mațepestrițe! Hipersensibilitatea ramolitei jupânițe Ce se cheamă-Academia, n-ași voi s-o iritez Cercetez fără de-a crede și crez făr-să cercetez... Mai la urmă „frunzuliță lobodă...â€� ce-mi pasă mie De teatru-comedie, boscărie-academie? Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii? un gag. ca Galilei, Să caz jertfă la prigoană ad majorem gloriam Dei Ca să strig e pur și muove!? Nu ... ta lip.; Sunt micuț și slab, n-am slujbe! struggle for life, amicul meu! Numărul stultorum nu voi să-l mai augmentez și eu; Să pornesc campanii stranii cu armure rococo, Stranii pe cât de ...

 

Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda

... lor... — Ei! zice Iusuf, pastramă ce-am avut eu pe corabie, de la noi, de la Kavalal aia pastramă!... Ia, mă rog, poftiți dv. de vedeți numa ce aromă frumoasă! (și le da sacul pe la nas). Păcat că nu mi-a mai rămas! să fi văzut!... și ... să se plesnească peste ochi cu palmele, să se bată cu pumnii-n cap, să-și smulgă barba și perciunii; se vaită și urlă, ca de cine știe ce nenorocire grozavă. — Ce urli, bre, așa, și faci atâta tărăboi? câte ocale a fost, eu sunt negustor de treabă, nu tăgăduiesc: ți le plătesc pân' la para. Aș! ovreiul cade jos, se tăvălește, bătându-se cu fruntea de țărână și urlând mai tare, parcă-i ieșit din minți. — Bine, bre, ți le plătesc; n-auzi? Se scoală ovreiul de jos, apucat ca de turbă, îl înhață de piept pe Iusuf, și, haide, techer-mecher cu el, la cadiu, la judecată! Cadiul face cercetare cum a mers pricina. Iusuf spune tot ... și-n pântece, și să se vaite: — M-a spurcat jidanul, efendi cadiu! aman! m-a spurcat! Ce mă fac ...

 

Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine

... Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine Zdrobită geme inima-n mine de Cezar Bolliac Zdrobită geme inima-n mine; În flăcări, chinuri arz ne-ncetat; Viața-mi toată o am în tine, Dar tu de mine te-ai depărtat. Ești tu o fee? Ești zeitate? Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi Un suflet rece ce nu mai bate ... somnu-mi chipu-ți e-n mine; Mă uit la lume, și, ca străin, Reviu în sine-mi, trăiesc în tine, Le las pe toate, de tine plin. Ființa-mi toată ție-ți urmează, Căci eu

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... n sus. La locul lor stau toate, ca moartea neclintite, Gata să năvălească; umbrele mă-ncongiur, Trec și retrec, se primblă asupră-mi pironite; Pasări de noapte, cobe fâlfâie împrejur. ............................................................................... Eu n-am venit, o, umbre, să turbur pacea noastră, Ființa-mi rătăcită aleargă între voi; Este ș-a mea odihnă sălășluirea voastră: Eu ... l-a lor picioare mușcă țărâna jos Calofirescul arde d-a lor vitează faimă, Și brațul lui împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de sânge în lanț acum turbează; E plin câmpul bătăii de cruntul ianicear. Dunărea e mormântul taberii musulmane, Crucea în triumf zboară, Hristos e răzbunat; Rumânul este spaimă trufiei otomane: Cel hotărât la cruce în veci ... își ia falnicul zbor: Două capete are , cu patru ochi măsoară, E-n toată Rumânia acum poruncitor. ............................................................................. O, ziduri! rămășiță din slava strămoșască! O, turn! de unde ochiul de mii ...

 

George Coșbuc - Roata morii

... George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." â ... din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. —"Da’ roata carului ce face? Se-nvârte?" —"Da." —"Ba cum, ehei! Se-nvîrte ea de capul ei?" —"Ba, când o-mpingi."—"Eu ce spusei? Se-nvârte-așa, și pace. Iar-roata ici... o-mpinge apa." Acum noi toți am hohotit. Morarul ăsta e smintit: Când vrea să ... nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: nu-i prost morarul? Și ne temeam să nu se bată, Că prea l-am zăpăcit de tot. Păi carul stă? Minciuni de-un cot! Ba carul fuge ca netot Cu roatele deodată! —"Am zis că nu? Ba, fuge doară Ei, fuge, vezi! știam și noi. De ... nici un rost. Tu zici: —„Erai, băiete, prost, Și roata pentru tine-a fost A patra dimensiune!" Și-apoi?

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>