Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNDESA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 86 pentru ÎNDESA.

Nicolae Gane - Șanta

Nicolae Gane - Şanta Șanta de Nicolae Gane La Șanta, la crâșmăreasă Cu ochi mari de puică-aleasă, Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește. (Poezii populare, Alecsandri) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Într-un fund de pădure unde se-mpreună două râpi adânci, hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre copaci. — S-au înăsprit vremile, zise unul dintre cei doisprezece tovarăși cătră vecinul său, care sta lungit la pământ și fuma leneș din lulea. — Da, ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

Paul Zarifopol - Artă şi virtuozitate Artă și virtuozitate de Paul Zarifopol Note elementare Între răzoare de spanac, / Varză roșie și ardei... / Ascult un cântec de pitpalac, / Văd focul sub căldare la bordei. / Văd și șanțurile în lung și lat / În care argintul apei seacă, / Tot cerul e un argint viu picurat. / Luna stă între cer și o creacă, / Un fluier se îngână cu pitpalacul / Și un greier se întrece într una. / Ce e mai frumos e spanacul / Și pe urmă luna. Se vede ușor: în aceste strofe sunt o sumă de idei nepermise. Zarzavaturile și, mai întâi, tocmai spanacul; apoi varză roșie, în sfârșit, ardei. În versuri, toate astea. Însă cântecul de pitpalac ce se îngână cu fluierul, pe-nserate, în peisaj potrivit, e fără nici o îndoială poetic. Asemenea argintul apei, cerul argint viu picurat. Și luna neapărat. Dar: Ce e mai frumos, e spanacul și pe urmă luna asta ce e? Răspunde știința literaturii: aceasta e intervenție ironică, farsă, atitudine antilirică. Vezi bine. Totuși, e permis a bănui că intenția ironică, atitudinea antilirică, farsa nu sunt, prin voia lui Dumnezeu, cusururi absolute și veșnice; nici măcar în versuri. Să fie morala versurilor mai definitivă decât ...

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici) Toamna de Alexei Mateevici (Schiță din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

Alecu Russo - Cântarea României Cântarea României de Alecu Russo Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Zobie Zobie de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De-a lungul tufăriilor dese și verzi, printre plute bătrâne, sălcii tunse și scorburoase, Râul Târgului își răsfiră apele pe minunata sa albie, în fâșii șerpuite, reci și străvezii, că îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă verde, care trezește și întunecă mintea, înalță și sugrumă ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... singur. Dacă nu l-ai găsit, ești un caraghios. Se sculase de pe bancă, își pusese cartea în buzunar și cu un gest obișnuit își îndesa pe ceafă pălăria maron cu boruri moi și mici, dezgolindu-și fruntea largă și brăzdată de cute. Și începu o diatribă în contra unor anume ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că s-a gândit la cutare lucru când a zis cutare cuvânt; ba că a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: "Aș, la ce te mai superi!" Și pe-așa povârniș, până nu s- ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

Ioan Slavici - Popa Tanda Popa Tanda de Ioan Slavici 1874 I Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreț vestit. Și murăturile foarte îi plăceau. Mai ales dacă era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău ! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni. Pe părintele Trandafir să-l țină Dumnezeu! Este om bun; a învățat multă carte și cântă mai frumos decât chiar și răposatul tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! și totdeauna vorbește drept și cumpănit, ca și când ar citi din carte. Și harnic și grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe și face din nimica ceva. Strânge, drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>