Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNTREG

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 751 pentru ÎNTREG.

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

... sub roți, de sub copite, de sub spada ce se frânge Printre coaste sfărâmate unde fierul s-a vârât, Izvorăște, sare, curge, un întreg potop de sânge Și-un morman cumplit de leșuri umple câmpul mohorât. Șetasar, Șirab, Patasa, peste câmpii păduratici, Căutându-și mântuirea, fug de panică cuprinși ...

 

Alexandru Mocioni - Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară

Alexandru Mocioni - Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară [Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară] de Alexandru Mocioni 24 noiembrie 1868 «Rezervându-mi dreptul să vorbesc românește, în limba mea maternă, folosesc de astădată limba maghiară, numai din motive de oportunitate (întreruperi: în înțelesul legii!) pentru a declara pe scurt, că părtinesc moțiunea colegului deputat Stratimirovici, respective Gojdu.» «Onorată Cameră! Am auzit multe lucruri, care nu țin strict de obiect. Domnul Stefanides, între alții, a pus discuțiunea pe un astfel de teren pe care demnitatea mă oprește să-l urmez (ilaritate), de aceea voiu vorbi strict la obiect.» «Onorată Cameră! Precum știm, în țări constituționale, în cari există numai o națiune, numirea generică a acestei națiuni, sau a poporului constituțional e nu numai inutilă, cât și neobișnuită. În Ungaria, unde trăiesc mai multe națiuni împreună, țin de incorect, după modesta mea părere, ca totalitatea acestor națiuni să poarte numele genetic al unei națiuni aflătoare în minoritate (ilaritate).» «Pentrucă, într-adevăr, expresiunea «națiunei maghiare», folosită în acest paragraf a proiectului de adresă, -sau însemnează că numai națiunea maghiară se adresează monarhului, ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 5

Alexandru Vlahuţă - No. 5 No. 5 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 57, 20 august 1891 Ramzes suflă-n lumînare Și se culcă liniștit, Bucuros, zicînd în sineși: „Încă unul a murit !â€� Dar ce visuri peste noapte: Se făcea-ntr-un loc urît; Era gol, mînjit de sînge, Și strîngea copii de gît; Și-nviau din nou copiii, Tot mai mulți parcă veneau Și, ca niște draci în juru-i, Chicoteau și țupăiau... Asudat, se scoală-n ziuă Ca de-o luptă ostenit, Și-și aduce-ndat-aminte Cu ce gînd a adormit... Ia jurnalul, recitește, Ș-admirînd din nou ce-a scris, Zice, încîntat de sineși: „Bre, dar strașnic l-am ucis !â€� Cred c-ați înțeles că Ramzes E un critic asasin... O întreagă hecatombă Sub condeiul lui hain ! Ia priviți ce mîndru trece, Cum se uită de-ncruntat ! E convins că toată lumea L-a citit, l-a admirat... Dar ce vede? Viu și teafăr, Îl salută surîzînd Chiar poetul cu pricina, Îngropatul de curînd. Ramzes își întoarce capul: „Ce strigoi nerușinat, Mai cutează să salute După ce l- ...

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

... isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune că nu-i încă lupta-ncheiată. O, nu, Ilderim, nu e încă ...

 

Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia

... fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și ... români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...

 

Artur Stavri - În țintirm

... morminte; Iară luna printre nouri plutitoare și senină Împînzește peste toate argintiea ei lumină — Și'n bogata-i frumuseță înșirînd vederei noastre Un popor întreg ce zace adormit sub flori albastre. Voiu muri și eu... în tristul țintirim bătrîn și sfînt Lăcrăma-va liliacul legănat de-al nopții vînt; Peste ... Și la căpătăiul groapei arde-or candelele sfinte Rumenind pănă departe cripta tristelor morminte; Iară luna o s'arăte din senin vederei voastre Un popor întreg

 

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...

 

Emil Gârleanu - Filozoful

Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...

 

Emil Gârleanu - Musafirul

Emil Gârleanu - Musafirul Musafirul de Emil Gârleanu În lungul câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate își găsesc aici sălașul. E un ciripit, un piruit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... ia înapoi. Vine la pas, sleită de puteri, printre tulpinile înalte de lumânărică ce o ating ușor, ca și când ar alinta-o. Și parcă întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>